În acele clipe, când îţi este bine,
Nu uita copile, că sunt lângă tine!
Greul de te-apasă, cere-mi ajutor,
Eu sunt lângă tine – înger păzitor!
Roagă-te din suflet, copilaşul meu,
Ai, te rog, credinţă, eu veghez mereu
Şi voi fi acolo când vei da de greu!
Autor: Petronela Slavu
//…
Am întrebat aseară un copil de ce strânge luna în braţe cu atâta putere;
El mi-a spus că acolo e sora lui încă nenăscută
Care face castele din nisip şi înoată în mări de praf.…
În fereastră-i cerul înrămat,
În odaie am scaun şi pat
Şi pe masa albă, nişte pâine…
Lucrurile-mi sunt în geamantan,
Praful nu l-am şters de-acum un an,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
Calendarul din perete-i vechi
Şi pe covorul veşted, cu ciucuri neperechi,
Sunt firimituri uscate de pâine…
Am şi două crăpături în geam
Şi m-a părăsit fata ce-o iubeam,
Dar nu-l dau pe azi pentru mâine!
Ieri m-am întâlnit pe scări cu un om ciudat,
M-a-ntrebat:
“De ce te zvârcoleşti noaptea în pat?…
Lasă-mi urma tălpilor tale pe-al sufletului drum
Să te pot găsi mereu, nu doar acum
Lasă-mi căldura braţelor ce m-a cuprins
Cu ea să mă încălzesc când drumu-mi va fi nins
Ca o pătură ţesută din iubire, gânduri şi vise
Pe cerul meu lumina stelelor să fie mereu aprinsă.
Lasă-mi câte un gând cu fiecare al tău zbor
Să alunge cu puterea lui şi cel mai negru nor
Aripile lui să mă ridice, să mă poarte în visare
Să cunosc ce se-ntâmplă în depărtare.…
De-abia plecaseşi. Te-am rugat să pleci.
Te urmăream de-a lungul molatecii poteci,
Pân-ai pierit, la capăt, prin trifoi.
Nu te-ai uitat o dată înapoi!
Ţi-as fi făcut un semn, după plecare,
Dar ce-i un semn din umbră-n depărtare?
Voiam să pleci, voiam şi să rămâi.
Ai ascultat de gândul ce-l dintâi.
Nu te oprise gândul fără glas.
De ce-ai plecat? De ce-ai mai fi rămas?
Autor: Tudor Arghezi
//…
nu-i aşa?
nu-i aşa că dacă m-ai iubi ai ţipa cu ţipăt de cocor albastru
împrăştiind negura sorţii şi înserările sângerânde ale vremii,
astfel încât, stoluri de corbi să se împrăştie ca nişte demoni eliberând pământul……
Măicuţă dragă, cartea mea
Găsească-mi-te-n pace!
Pe-aici e vânt şi vreme grea,
Şi-Anton al Anei zace
De patru luni, şi-i slab şi tras,
Să-l vezi, că-ţi vine plânsul,
Că numai oasele-au rămas
Şi sufletul dintr-însul.
Apoi, să ştii c-a fost război
Şi moarte-aici, nu şagă:
Cădeau pe dealuri, dintre noi,
Ca frunza, mamă dragă.
Şi-acolo-n deal, cum fulgera,
Un plumb simţii că vine
Şi n-avu loc, cât larg era,
Decât în piept la mine.…
