Aş fi vrut să mai stai…
dar n-ai avut răbdarea paşilor mei.
Aş fi vrut să mai stai,
fără să mai eliberezi cioburi de amintire
care să-mi zgârie sufletul.
Privirea ta s-a oprit
de fiecare dată
doar în ochii mei,
pentru că n-a avut curajul
să se scufunde către suflet.
Ce păcat!
Abisul sufletului meu
ar fi fost îndurător cu tine
căci era atât de sclipitor
şi ţi-ar fi oferit în locul unei căderi bruşte
către patima durerii,
o alunecare lina către speranţă şi iubire.…
Sunt un fluture venit din amintire,
Să zbor e a mea menire.
În albastrul înstelat,
De iubiri încununat.
Sunt o pasăre măiastră,
Ce-a cântat iubirea noastră.
Ea din rouă s-a născut,
Dintr-al lumii început.
Sunt un cal înaripat,
Ce spre bolţi s-a înălţat,
Spre lumina de argint,
Să rupă din soare-un nimb.
Sunt o albă, dulce floare
Care vieţii dă culoare,
O culoare pastelată,
De dragoste-încununată.
Viaţa, vreau să mi se pară,
Fir de aur, tors încet
Într-o lume solitară,
Totuşi, fără de regret.…
Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu.
Autor: Octavian Paler
//…
Pustie şi albă e camera moartă…
Şi focul sub vatră se stinge scrumit…
Poetul, alături, trăsnit stă de soartă,
Cu nici o scânteie în ochiu-adormit…
Iar geniu-i mare e-aproape un mit……
Şi-a primenit căsuţa zile-n şir.
Miroase a var prospăt şi-a curat
în fiece ungher… Nu-i niciun fir
de praf şi niciun pled nescuturat.
Are şi flori pe masă,-abia culese
ce fac mai luminoasă odăiţa
şi poame din cămară, pe alese
ştiind că-i vin băiatul şi fetiţa.
Cu câtă nerăbdare îşi aşteaptă
nepoţii şi copiii, cu cât drag…
De zeci de ori privirea şi-o îndreaptă
spre uşă vrând să-i treacă-al casei prag
mai repede, în braţe să-i cuprindă
pe fiecare-n parte şi la masă
să rupă dintr-o pâine aburindă,
să facă sărbătoarea mai frumoasă…
Autor: Aura Popa
//…
Ce-aş fi fără iubire?
N-aş mai fi!
Nici dimineaţa nu ar mai veni,
Nici soare, nici amiază, nici apus,
Nici luna aurie n-ar fi sus,
Nici fluturi şi nici crâng n-ar exista,
Nici greierii lăute n-ar avea,
Nici râul n-ar şti cântec să îngâne,
Nici piatra în taceri să se adune.
Fără iubire nu ar avea sens
Nimic, în colţul meu de univers.
Autor: Daniela Konovala
//…
Izvor de apă vie este fântâna vieţii,
Ce-astâmpără setea oricărui trecător,
Revarsă puritate în zorii dimineţii
Şi stinge văpaia-n amurgul arzător.
Prin ochi de-argint priveşte către cer,
Fântâna tămăduitoare din abis,
Învăluită în lumină şi mister,
Plină cu lacrimi de rouă din paradis.
Oglinda de cleştar pulsează-n desfătare
Şi ploi de stele îi inundă adâncul,
Fântâna e tunelul de comunicare
Prin care-şi dau mâna cerul şi pământul.
În apa limpede se reflectă cerul
Şi în susur magic izvoarele curg,
În unduiri tainice se-adună misterul
Când scârţâie fântâna în amurg.…
Azi nici pe vânt nu-ţi mai trimit poeme.
Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ştii
Dacă desculţă iarăşi trec prin vreme
Sau port povara altei veşnicii
Pe umeri mici şi-ncovoiaţi de gânduri.
Nu ai habar de-am învăţat să cânt
Şi încordarea să mi-o scot din rânduri
Sau de-mi apropii cerul de pământ,
De-am tras din greu şi-am ridicat povestea
Cu pârghii de lumină-n ochi de rai
Sau tot mai scriu pe râurile-acestea
Vâltori de umbră.…
