Muzica

MELODII DE NEUITAT: Pentru tine

MELODII DE NEUITAT: Pentru tine

Toată lumea poate să mă vadă Cum colind mereu pe-aceeaşi stradă. Dar când iar ajung la casa ta, Pentru cine oare aş tot sta? Pentru cine? Pentru cine? Refren: Pentru tine Eu trăiesc, Doar la tine Mă gândesc. Tu eşti visul meu frumos şi tineresc, Ţie ţi-am şoptit întâiul “te iubesc”. Pentru tine Cânt acum, Către tine-i Orice drum, Pentru tine din nimic mă întristez Şi în fiecare clipă iar oftez.…
MELODII DE NEUITAT: Să nu ne despărţim

MELODII DE NEUITAT: Să nu ne despărţim

Să nu ne despărţim Şi viaţa ta s-o legi de-a mea! Un vis frumos trăim, Rămâi, nu pleca! Rămâi, nu spune nu Şi doar când lumea s-o sfârşi, Noi doi atunci abia Ne vom despărţi. Şi-n braţele-mi întinse S-alergi, la piept să-mi cazi, Să ne iubim mereu, Cum ne iubim şi azi. Şi-n serile târzii, Când în toamnă Ramuri bat în geam, La fel ca azi, aproape să te am. Versurile de V.…
MELODII DE NEUITAT: Nu uita că-ntr-o zi ne-am iubit

MELODII DE NEUITAT: Nu uita că-ntr-o zi ne-am iubit

Refren: Nu uita că-ntr-o zi ne-am iubit Şi ce clipe frumoase-am trăit. Îmi spuneai “te iubesc”, Îţi spuneam ” te iubesc”, Ne priveam şi-ore-ntregi ne zâmbeam. Nu uita că-ntr-o zi ne-am iubit, Vis frumos care ne-a părăsit. Visul s-a spulberat, Dar eu nu l-am uitat, Eu nu uit că-ntr-o zi ne-am iubit. Cuplet: În colţişorul nostru drag unde visam Îţi mai aminteşti? Stăteam nerăbdătoare-n prag, Te-aşteptam Îţi mai aminteşi? Un trandafir am regăsit Într-un album Îţi mai aminteşti?…
MELODII DE NEUITAT: Să-mi cânţi un cântec de iubire

MELODII DE NEUITAT: Să-mi cânţi un cântec de iubire

http://www.dozadebine.ro/wp-content/uploads/2016/03/Jean.mp3 Cuplet: Paharul până-n fund îl beau uşor, În vin vreau să-mi deschid un dor. Mi-e sufletul atât de chinuit Că dragostea m-a părăsit. Să-mi cânţi din vioară doar mie, Uitarea să-mi vie, cântă! Când gândul meu o ia la drum, hoinar, Vreau doar un cântec şi-un pahar. Refren: Să-mi cânţi un cântec de iubire, Un cântec de demult, Să plâng când îl ascult. Să-mi cânţi un cântec de iubire, Cum nu s-a mai cântat vreodat’, Şi nimeni ca mine n-a suferit.…
MELODII DE NEUITAT: S-a înnoptat în Cişmigiu

MELODII DE NEUITAT: S-a înnoptat în Cişmigiu

S-a înnoptat în Cişmigiu Şi licuricii, stropi micuţi de lună, Se-aprind, ţesând grădinii cunună Ca-n basme… S-a înnoptat în Cişmigiu Iar vântul trece ca o mângâiere Purtând parfum pe-aripi de adiere… Pe-o bancă, printre flori, Spre Carul Mare îşi înalţă zvonul Acordeonul Şi greierii, în cor, Acum ţin muzicii şi ei isonul, Petrec la balul lor, Că iară S-a înnoptat şi e târziu… Îndrăgostiţii trec sub clar de lună Şi luna ştie, dar nu vrea să spună, Că tare-i place-n Cişmigiu!…
MELODII DE NEUITAT: Prima poezie

MELODII DE NEUITAT: Prima poezie

Cuplet I: Vorbesc unii cu nepăsare De dragoste şi poezii, Spun că astea ar fi Simple copilării Şi te privesc cu mirare, Dar nu ai dreptate…să ştii! Refren: Că nu e om să nu fi scris o poezie, Măcar o dată, doar o dată-n viaţa lui… Când a iubit, a luat un petec de hârtie Şi-a aşternut pe el tot focul inimii… Şi nu e om să nu-şi fi pus în gând, odată, Azi voi găsi o rimă nouă:  Îmi e dor… Apoi cu mâna tremurând, emoţionată, A scris la fel cu-atâţia alţii: “Te ador”.…
MELODII DE NEUITAT: Nu-ţi şade bine când plângi

MELODII DE NEUITAT: Nu-ţi şade bine când plângi

Refren: Nu-ţi şade bine când plângi, Priveşte în ochii mei Şi oglindeşte-te-n ei. Nu-ţi şade bine când plângi, Eşti mai frumoasă când râzi, Goneşte gândul umbrit De nu ştiu unde venit, Eşti mai frumoasă când râzi. Cuplet: Ne-am certat, De ce? Am şi uitat… Poate eu am fost vinovat, Da-i de-ajuns, vezi tu doar un sărut Şi lacrima dispărut. Refren: Nu-ţi şade bine când plângi, Priveşte în ochii mei Şi oglindeşte-te-n ei Eşti mai frumoasă când râzi.…
MELODII DE NEUITAT: Prieten drag

MELODII DE NEUITAT: Prieten drag

Prieten drag, ne cunoaştem de-o viaţă, De ani şi ani lângă mine te ştiu, Mi-ai dat mereu c-un surâs, o povaţă, Şi-n ceasul greu mi-ai fost sprijinul viu. Prieten drag, ce-mi aperi drumul în tăcere, M-ai insoţit la fericire şi durere, Te chem din nou, stând cu gândul de vorbă, La ceas târziu, să mă ierţi dacă-ţi scriu. La, la, la, la la, la. Îţi aminteşti? Ne întrebam adeseori ce e iubirea… Îmi ascultai şi-ţi ascultam, la rândul meu, destăinuirea.…
MELODII DE NEUITAT: Panseluţe, albăstrele

MELODII DE NEUITAT: Panseluţe, albăstrele

Refren: Panseluţe, albăstrele Ca şi ochii dragei mele, Flori de-un leu, ce poartă-n ele Chipul fetei ce-o iubesc. Panseluţe, albăstrele Ca un mic buchet de stele Pentru ochii dragei mele, Căreia le dăruiesc. Petalele pline de viaţă şi lumină, Sunt vesele, parcă-nţeleg Că-i zi senină. Panseluţe, albăstrele Ca şi ochii dragei mele, Care, ca nişte pansele, Cântă-n soare şi zâmbesc. Cuplet: Cine-mi este drag Mi-a trimis în dar, Cu o batrânică Ce aşteaptă-n prag, Un bucheţel Cât un pitic de mititel.…
MELODII DE NEUITAT: Pe sub fereastra ta

MELODII DE NEUITAT: Pe sub fereastra ta

Refren: Pe sub fereastra ta Am plâns odată, Acum e rândul tău Să plângi de dorul meu. Ţii minte când spuneai Că viaţa toată Eu voi fi în gândul tău, Să ne iubim mereu. Minciuni au fost vorbele tale Şi râd la gâmdul că le-am crezut iar… Pe sub fereastra ta Am plâns odată, Acum e rândul tău Să plângi de dorul meu. Cuplet: Mi-amintesc, Ca prin vis zăresc Seara când mi-ai zâmbit Şi-ai privit ochii mei prima dată.…
MELODII DE NEUITAT: Pe boltă când apare luna

MELODII DE NEUITAT: Pe boltă când apare luna

Pe raze de lună Se ţes acorduri dulci de violină, Ce-ncearcă să ne spună O melodie de tăcere şi lumină… Tu, lună, tu, lună, Eşti sora tuturor acelor ce iubesc! Privind spre tine, În nopţi senine, Speranţe dragi îşi făuresc… Refren: Pe boltă când apare luna, Printre şoapte, Când e noapte, Şi ieri şi azi şi întotdeauna, Cei ce se iubesc, pornesc… Şi braţ la braţ, Pe-alei pustii, Îşi amintesc Vechi melodii… Pe boltă când apare luna.…
MELODII DE NEUITAT: Nu te pot uita

MELODII DE NEUITAT: Nu te pot uita

Text vorbit: Poate-ţi mai aminteşti; E mult de-atunci… În seara-aceea Luna ne bătea în geam, Mi-ai spus încet că mă iubeşti Şi eu credeam. În seara asta Ploaia bate-n geam, Iar stropii ei par lacrimi Ce se cern încetişor Şi parcă ploaia plânge Acelaşi dor. Nu te pot uita, Mi-e gândul doar la tine, Ai rămas în inima mea Prima dragoste Şi nu te pot uita. Câte nopţi am plâns Că nu eşti lânga mine, Câte zile triste am strâns Şi câte nopţi am plâns.…
MELODII DE NEUITAT: Din zi în zi

MELODII DE NEUITAT: Din zi în zi

Din zi în zi Te iubesc mai mult, Cu cât te cunosc mai bine, Mă leg şi mai mult de tine. Din zi în zi Te-ndrăgesc mai mult, Cu nimeni în viaţa mea, Nu te-aş putea schimba. Nu ai averi, nici palate, Dar mie nu-mi pare rău; Toate comorile lumii Nu fac cât zâmbetul tău. Şi tu nu ştii Că oriunde-ai fi, Te iubesc mai mult. Cu cât te cunosc mai bine, Mă leg şi mai mult de tine.…
MELODII DE NEUITAT: Alături de tine, mereu

MELODII DE NEUITAT: Alături de tine, mereu

Şi el şi ea ziua-ntreagă muncesc Şi-n drum spre casă, de-abia Seara ei se-ntâlnesc. În ochii lor E zâmbet voios, Încetişor, El îi spune acum drăgăstos: Refren: Alături de tine, mereu, Aş vrea să pot merge de-acum, În viaţă să fim, tu şi eu, Ca doi buni prieteni pe-acelaşi drum. Să râdem sub cerul senin, Gândul tău să se-ngâne cu gândul meu Şi în freamătul vieţii Să-mi cânt fericirea, Alături de tine, mereu.…
MELODII DE NEUITAT: Cine mi-e drag mă aşteaptă

MELODII DE NEUITAT: Cine mi-e drag mă aşteaptă

Cântecul meu e un cântec de seară, De-o să vă placă şi vouă cumva, Cântă-l prietene, cântă-l vioară, Că nu e greu şi începe aşa: Refren: Cine mi-e drag mă aşteaptă, Mă alteaptă undeva. Pe o străduţă-apropiată Mă aşteaptă cineva. Pe bolta acum înstelată Licăreşte prima stea, Iar cine mi-e drag mă aşteaptă, M-aşteaptă undeva. Peste întregul cuprins vântul serii aduce ecouri târzii, Braţe voinice din zbor s-au oprit, pâna mâine se vor odihni.…
MELODII DE NEUITAT: Tu nu ştii ce mult am plâns

MELODII DE NEUITAT: Tu nu ştii ce mult am plâns

De câte ori te-am întâlnit, M-ai ocolit Făr’ o vorbă bună, Fie chiar minciună. Când mă priveai, Privirea ta mă-nmărmurea Şi păstram în mine Toată dragostea. Refen: Tu nu ştii ce mult am plâns, Câtă durere-am strâns În suflet mereu. Tu nu ştii cât te-am iubit Şi cât de nesfârşit Era dorul meu. Trăiam cu speranţa Că poate-ntr-o zi În inimă îmi vei citi. Tu nu ştii ce mult am plâns, Câtă durere-am strâns În sufletul meu.…
MELODII DE NEUITAT: Tu eşti omul potrivit pentru mine

MELODII DE NEUITAT: Tu eşti omul potrivit pentru mine

Poate zică cine-o vrea Că tu eşti aşa şi-aşa, Spună rele câte vor, Nu ascult vorbele lor. Eu citesc în ochii tăi fericirea, Îmi e de-ajuns că mă iubeşti Şi-mi placi aşa cum eşti Fiindcă: Refren: Tu eşti omul potrivit pentru mine, Îmi aduci în viaţă clipe senine. Poate pare unora ciudată firea ta, Însă cu nimic în lume nu te-aş schimba Fiindcă Tu eşti pentru mine… Zic unii că n-ai folos Când iubeşti un chip frumos, Că frumosu-i mândru foc Şi n-are suflet deloc.…
MELODII DE NEUITAT: Tropa, trop

MELODII DE NEUITAT: Tropa, trop

Peste vale, peste deal, Trece-o mândră pe un cal, Tropa, trop, tropa, trop, Când la trap, când la galop! În desagii mari şi grei, Oare ce-o purta în ei? Tropa, trop, tropa, trop, Când la trap, când la galop! Poartă pâine din cuptor Aromând a grâuşor Tractoriştii-n câmp aşteaptă Să le-aducă pâinea coaptă, Tropa, trop, tropa, trop, Când la trap, când la galop! Tropa, trop, tropa, trop! Şi-a plecat mândra pe cal, Peste vale, peste deal, Tropa, trop, tropa, trop, Când la trap, când la galop!…
MELODII DE NEUITAT: Şi cântecele mele

MELODII DE NEUITAT: Şi cântecele mele

Trec de-a lungul anilor Şi cântecele mele Trec, aşa cum trece-n zbor Un stol de rândunele. În urma lor rămâne neuitat Frumosul vis pe care l-am cântat Şi un surâs fermecător Sau o lacrimă de dor. Tot ce-adună inima mai bun în ea. Stau în pragul toamnelor Cu cântecele mele; Am crescut sub cerul lor, Am râs şi-am plâns cu ele, La focul lor, foc nestins, Toată viaţa mea mi-am încălzit inima.…
MELODII DE NEUITAT: Să nu regreţi niciodată

MELODII DE NEUITAT: Să nu regreţi niciodată

Viaţa parcă este un roman, Zi de zi citit şi an de an, Azi îl trăieşti legănat de un dor, Mâine te prinzi de o iluzie-n zbor. Clipe dragi, visate întâlniri, Clipe triste şi dezamăgiri, Vin şi trec în drumul tău, N-are rost să-ţi pară rău! Refren: Să nu regreţi niciodată Iubirea ce s-a sfârşit, Căci norii-n zare, Goniţi de soare, Nu ştii când s-au risipit. Nu pierde vremea-n regrete Când viaţa este a ta, Mergi înainte, E mai cuminte, Şi se va însenina.…
MELODII DE NEUITAT: Numai tu ai fost iubirea mea

MELODII DE NEUITAT: Numai tu ai fost iubirea mea

Îmi scrii că mă iubeşti, dar trebui’ să ne despărţim. De ce ? Nu poţi mărturisi şi vrei atunci să ne minţim. De ce? Mă rogi să caut, să incerc ceva, să pot uita, De ce? Ţi-e milă, poate, că în urma ta voi suferi. De ce? Iubeşti pe alta şi acum îmi scrii: “ Nu mă iubi!”. De ce? Iubeşte pe oricine, dragul meu, tu vrei, dar eu… Refren I: Numai tu ai fost iubirea mea!…
MELODII DE NEUITAT: O dată-n viaţă

MELODII DE NEUITAT: O dată-n viaţă

Refren: O dată-n viaţă, doar o dată, Iubeşti aşa cum te iubesc. Mi-e inima ca fermecată Când cu drag eu te privesc. Azi am uitat ce e mâhnirea, Căci visul mi s-a împlinit Şi ştiu ce-nseamnă fericirea, Că iubesc şi sunt iubit. O zi fără de tine E o noapte nespus de grea, Dar când eşti lângă mine, Râde soarele în inima mea. O dată-n viaţă, doar o dată, Iubeşti aşa cum te iubesc Şi aş vrea să ştie lumea toată Fericirea ce o trăiesc.…
Pagina 3 din 3123