Cel care ajunge în Botoşani nu poate să rateze ocazia de a vizita două dintre cele mai importante edificii din judeţ: bisericile ştefaniene. Este vorba de Mănăstirea Popăuţi din municipiul Botoşani şi Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Dorohoi, ambele ctitorite de Ştefan cel Mare, la 1496 şi, respectiv, 1495.…
O poveste neştiută a Castelului Regal de la Lăpuşna din judeţul Mureş – adevărată perlă regală, dar şi loc de întrunire a liderilor comunişti din Estul Europei în timpul lui Nicolae Ceauşescu – a ieşit la iveală în timpul cercetării documentelor din arhive, după ce un moştenitor al fostului rege Carol al II-lea a revendicat proprietatea în instanţă, la mult timp după ce SC “Grand” SA Târgu Mureş l-a obţinut de la statul român în urma privatizării.…
Insula Ovidiu este un inedit obiectiv turistic pe litoralul românesc, situată pe lacul Siutghiol la 5 kilometri depărtare de malul staţiunii Mamaia şi la 500 de metri oraşul Ovidiu.…
Aflat în apropierea Catedralei Romano-Catolice şi a Sălii Unirii din Alba Iulia, Palatul Principilor a fost iniţial reşedinţă pentru capitulul episcopal, adică locul unde se redactau şi se autentificau acte, iar din secolul al XVI -le a devenit reşedinţă a principilor Transilvaniei.…
Memorialul Victimelor Holocaustului în România, ansamblu aflat la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani din Capitală, a fost inaugurat la 8 octombrie 2009, sub înaltul patronaj al preşedintelui României.…
Ansamblul de clădiri din care face parte şi Palatul Patriarhiei este aşezat pe vatra mânăstirii “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, ctitorie şi danie domnească făcută mitropoliei Ţării Româneşti de Constantin Vodă Şerban (1654-1658).…
Localitatea clujeană Mociu este locul în care a căzut cel mai mare meteorit descoperit în România, iar cea mai mare bucată rezultată după dezintegrarea sa este păstrată la Muzeul de mineralogie din Cluj-Napoca, alături de fragmente de meteoriţi din întreaga lume.…