BERBEC
Ceva nu merge tocmai bine la serviciu, din cauza anturajului nepotrivit şi neconstructiv în care lucrezi. Ai alături doar colegi negativişti, nepricepuţi, nemulţumiţi, plângăcioşi, persoane care văd numai pericole la tot pasul. Cum să înaintezi când ei te trag permanent înapoi cu teamă de a nu greşi, cu refuzuri încăpăţânate, cu critică mai mult sau mai puţin meritate. Nimic nu merge, şi dacă mai ai şi nenorocul unui şef la fel de dificil şi de obositor, nu se poate vorbi de rezultate promiţătoare la serviciu.…
BERBEC
Iubirea e alături de tine clipă de clipă, nici nu are rost să te îndoieşti de asta, chiar dacă ai fi tentat să spui că nu e sub forma visată de tine. Ce visezi de fapt? O Ileana Cosânzeana ca-n basme şi un Făt Frumos călare pe cal alb? Acestea nu există în viaţa reală, în schimb iubirea poate lua cea mai firească şi mai banală formă pe care o poţi primi în inima ta cu bucurie.…
BERBEC
Vezi că îţi faci griji degeaba? Nu are rost să te tot perpeleşti în aşteptarea unor vremuri mai bune, când ele sunt chiar aici, la dispoziţia ta. Totul e să vrei şi tu să le vezi, pentru că dacă îl iei pe nu în braţe şi spui tuturor cât de nefericit eşti, această stare prinde putere şi o faci să crească şi mai şi. Renunţă din acest moment la o atitudine de victimă, de perpetuu nefericit, şi începe să înlocuieşti aceste gânduri şi cuvinte cu unele diametral opuse.…
BERBEC
Toate merg ca unse, ca într-o programare foarte bine stabilită de o putere de dincolo de tine, încât nu-ţi vine a crede nici ţie ce bine se aranjează toate. Ai parte de o sincronizare perfectă, de parcă ai trece prin locul potrivit în momentul potrivit pentru a găsi acolo exact ce ai tu nevoie în acest moment.
Din multe puncte de vedere este o săptămână norocoasă în care toate ar trebui să-şi găsească rezolvarea ca prin farmec, la originea tuturor lucrurilor stând o serie de aparente coincidenţe, care se vor dovedi a fi salvatoare.…
BERBEC
Prezenţa prietenilor are efecte miraculoase asupra psihicului tău, deoarece nu ai timp să te gândeşti la ale tale datorită veseliei şi gălăgiei create de ei. Implică-te în buna dispoziţie din jurul tău, pentru că îţi vei reîncărca bateriile şi nu te vei mai stresa cu problemele zilnice. Chiar ai nevoie de o zi ca de vacanţă, de totală detaşare, în care să-ţi aduci aminte de lucrurile amuzante, frumoase, uşoare ale vieţii.…
BERBEC
Viaţa de familie poate cunoaşte azi o schimbare minunată, şi trebuie să te adaptezi din mers, ca să nu pierzi acel moment superb! Copiii sunt în centrul atenţiei, pentru că ei vor să stai mai mult cu ei, să le oferi mai mult, iar atmosfera acesta îţi prieşte de minune. Pentru unele cupluri, poate fi ziua unei veşti de milioane cu privire la o viitoare venire pe lume a unui copil, în timp ce altele discută mult mai serios şi mai clar despre o posibilă căsătorie.…
BERBEC
Nu te lăsa influenţat de colegii din jur care au tendinţa de a trata o problemă ca pe o bagatelă, pentru că se va dovedi a fi cu mult mai serioasă decât cred ei. Nu glumi pe seama lucrurilor importante, ci priveşte cu atenţie fiecare detaliu. Dacă ignori cine ştie ce aspect, cu gândul că e nesemnificativ pentru ceea ce faci acum, va veni o zi când exact acel lucru banal va ieşi la lumină şi va cere de la tine un bagaj de experienţe pe care nu l-ai acumulat la vremea potrivită pentru că ai crezut că nu va fi niciodată necesar.…
BERBEC
E vremea să te eliberezi de o zonă sumbră a amintirilor de odinioară, pentru că ceea ce ai trăit atunci, nu mai are nicio legătură cu prezentul. Închide acel capitol odată pentru totdeauna, iartă şi uită ce s-a întâmplat, pentru că acum nu mai contează absolut deloc ce laşi în urmă, ci doar concluziile folositoare extrase din experienţele respective. Concentrează-te asupra viitorului, pentru că ceea ce ai învăţat cândva are efecte benefice asupra noilor sensuri pe care mergi azi, fără a duce după tine, ca o ghiulea de picior, o amintire negativă.…
BERBEC
Te cam joci cu opţiunile pe care le ai la dispoziţie, pentru că sunt în număr ceva mai mare ceea ce-ţi inspiră sentimentul că, orice ai alege, tot bine va fi. Priveşti cu un dram de inocenţă şi naivitate ce se petrece în jurul tău şi eşti convins că toate vor evolua într-o direcţie foarte bună, oricare ar fi sensul pe care ai merge. E bine să fii atât de optimist şi de încrezător în ceea ce-ţi oferă viaţa, dar nu glumi!…
BERBEC
Visele tale pot deveni uşor realitate dacă începi să le construieşti chiar tu, cu mâinile tale, cu mijloacele de care dispui. Nu aştepta să-ţi arate altul ce să faci, pentru că numai tu ştii cel mai bine ce anume îţi doreşti. Deţii toate resursele potrivite pentru ca ceea ce s-a născut în mintea ta ca o simplă idee, de ceva vreme, să înceapă să prindă contur cu adevărat. Vezi cu ochii tăi cum se ridică acel plan şi fiecare cărămidă aşezată la locul ei te motivează să mergi şi mai departe, convins că eşti pe drumul cel bun.…
BERBEC
Este o zi cu risc mare de eşec, dar care deja era prin preajmă de câteva zile. Deja stăteai pe loc, blocat într-un punct mort, deja apăruseră o mulţime de avertismente că nu mergi în direcţia cea bună, dar nu ai ţinut cont de toate aceste semnale. ci ai continuat să te îndrepţi spre eşec. Acum dai deja piept cu rezultatul negativ al eforturilor tale şi regreţi amarnic că nu ai ţinut cont de cei care te-au tras de mânecă şi nici de toate hopurile care te-ar fi putut opri la timp, dacă nu ai fi insistat atât de mult să continui.…
BERBEC
Dacă unii au început să se îndoiască asupra sensului de mers al proiectului la care lucraţi împreună, probabil e deja un semn că vă apropiaţi de un eşec, şi nicidecum de o reuşită. Modul lor de a critica tot ce spui sau faci, atitudinea lor rezervată faţă de ceea ce mai e de făcut, nu e deloc benefică succesului, pentru că nu poţi avea parte de reuşită dacă ai alături de tine oameni care resping orice propunere.…
BERBEC
Proiectele tale înfloresc văzând cu ochii, indiferent din ce domeniu ar fi acestea. Roadele încep să se contureze din ce în ce mai clar la orizont, şi mai e doar o chestiune de timp până vei ajunge la ele.
Ai muncit mult pentru aceste roade, deci ai motive să fii mândru de tine. Le meriţi şi poţi începe să vorbeşti lumii despre realizările tale, pentru că nimeni n-ar fi avut răbdarea ta de a trece peste toate.…
BERBEC
Viaţa de familie este în centrul atenţiei pentru că aici au loc evenimente cu iz de sărbătoare. Aveţi ceva de celebrat împreună sau există un motiv de bucurie deplină ce vă adună pe toţi, cu mic şi mare, la un loc. Este atmosfera ideală pentru o reuniune de familie – la o aniversare, la un botez, la o logodnă – ceva care animă spiritele şi vă face pe toţi mai veseli şi mai optimişti, datorită unor astfel de momente.…
BERBEC
Ţi-e puţin teamă să spui lumii ce simţi, ca nu cumva să arate că ai şi tu o latură sensibilă pe care de cele mai multe ori o disimulezi în spatele unei măşti raţionale. De data aceasta consideri că a-ţi dezveli latura fragilă ar fi un semn de slăbiciune din partea ta, de aceea preferi să stai cuminte în banca ta, aproape nevăzut de nimeni, ca nu cumva să-ţi strici reputaţia de om atotputernic.…
BERBEC
Cu banii potriviţi la dispoziţie, eşti pregătit pentru un proiect de anvergură ce va consuma şi resurse financiare masive, dar şi o cantitate uriaşă de energie din partea ta. Eşti suficient de bine motivat să te apuci de treabă, deoarece deţii tot ce trebuie pentru a lua startul acum şi a face paşi mari spre ţinta visată. Entuziasmul e la cote maxime, eşti pregătit pentru tot ce va urma şi, cât timp această siguranţă de sine se menţine pe un nivel ridicat, vei evolua repede şi bine spre scopul cel mare.…
BERBEC
Dacă pleci la drum, nu te aştepta ca toate să-ţi meargă strună, pentru că se vor ivi diverse situaţii neaşteptate care vor strica ceva din plăcerea călătoriei. Ori apar mici conflicte în trafic, ori te trezeşti cu vreo surpriză neplăcută legată de mijloacele de locomoţie pe care le foloseşti, dar unele din aceste situaţii pot fi cumva evitate dacă te-ai informa mai atent înainte de a pleca de acasă sau dacă ai aveam şi un plan de rezervă în cazul în care la destinaţie nu te aşteaptă chiar ceea ce doreai.…
BERBEC
Pentru un vis, merită să te lupţi până în pânzele albe, chiar dacă dai piept numai cu opoziţii. Poţi ajunge acolo unde ţi-ai propus, dar trebuie să porneşti la drum, conştient că nu vei fi ajutat de nimeni, că există mulţi care vor încerca să-ţi taie elanul. Dacă nu ţii cont de toate aceste piedici, vei vedea că poţi realiza orice numai bazându-te pe propriile forţe. Ai toate resursele necesare unui succes deplin, totul e să ai şi ambiţia de a lupta cu piedicile puse intenţionat de inamicii care nu au încredere în şansele tale de reuşită.…
BERBEC
Dacă ai norocul să vezi soarele pe cer, ieşi afară, pentru că aerul proaspăt şi cerul senin sunt medicamentele cele mai eficiente pentru starea în care te afli. Fie că e o stare de depresie care te paşte, fie că e o problemă de sănătate, nu de vitamine ai nevoie, ci de lumină cât mai multă ca să-ţi invadeze mintea şi sufletul. Acasă, închis între patru pereţi, nu vei primi doza de energie pozitivă de care ai nevoie, ca atare mergi undeva unde ştii că vei găsi doze maxime de veselie, de optimism, de culoare, de distracţie.…
BERBEC
Ai un mare vis în minte, dar uneori te sperii chiar tu de el şi teama aceasta generează oprelişti. Ai un exemplu demn de urmat în faţa ochilor, o persoană căruia i s-a împlinit visul similar cu al tău, ca atare încearcă ori să-l imiţi, ori să-i calci pe urme, pentru că reţeta sa de succes ţi se potriveşte şi ţie. Evident, tu nu eşti exact ca el, dar poţi face unele ajustări pe ici, pe colo la modul tău de a fi pentru a-i semăna, semn că scopul spre care evoluezi necesită şi din partea ta unele eforturi de voinţă.…
BERBEC
Iei taurul de coarne şi spui foarte ferm: gata! Deşi sună tranşant şi te întrebi şi tu dacă ai făcut bine, vei vedea că cei din jur te susţin şi aplaudă curajul de care ai dat dovadă, ceea ce îţi inspiră mai multă încredere că ai făcut ceea ce trebuia. Era nevoie de un astfel de moment în care să pui punct odată pentru totdeauna unei situaţii care nu-şi mai avea rostul, iar de acum lucrurile vor reveni, încet-încet, la normal.…
BERBEC
Nu te mai crampona de lucrurile care consideri că-ţi lipsesc pentru a fi fericit, pentru că, dacă ai începe să aşezi în balanţă cât de multe alte daruri ai primit, ai descoperi cât eşti de bogat. Lasă fricile şi grijile deoparte, nu mai trece în revistă lipsurile, golurile, eşecurile, când ai atâtea alte lucruri minunate de scos în evidenţă. Fii recunoscător pentru lista lungă de daruri deja acumulate în viaţă.…
BERBEC
Relaţiile cu ceilalţi sunt minunate, de parcă ai norocul de a atrage alături de tine doar oameni tonici, optimişti, care îţi transmit şi ţie starea lor de bine. E distracţie în jur, de parcă ar fi loc şi de petrecere în mediul în care te afli: se aude muzică, se bea un păhărel, ca atare implică-te şi tu în această atmosferă veselă, care te ajută să te mai relaxezi şi tu.…
BERBEC
Nu te retrage de bună voie în carapacea ta din cauza acelui sentiment de inadaptare care te încearcă. A accepta singurătatea nu e în beneficiul tău, ca atare, chiar dacă prietenii nu sunt disponibili pentru a-ţi ţine companie, sigur îţi este aproape familia. Vei uita de orice probleme dacă-i accepţi pe cei dragi în preajma ta. Chiar dacă probleme are fiecare şi întâlnirea cu familia e tot un motiv de a vorbi despre ceea ce te apasă, vei vedea că îţi face bine discuţia cu ei, pentru că ei te încurajează, îţi distrag atenţia, te fac să uiţi de micile necazuri.…
BERBEC
Nu lua lucrurile atât de în serios, pentru că nimic nu merită tratat cu atâta stricteţe. Poate treci printr-o situaţie în care e nevoie de rigoare, de lege, de ordine precise, dar nu eşti în cea mai bună stare pentru a le respecta întocmai. Tu te joci, tu priveşti mai detaşat şi superficial situaţia, pentru că nu eşti aici la farmacie, ca să umbli cu date atât de exacte. Te mai poţi şi abate, la o adică, de la norme, mai poţi merge şi pe căi ocolitoare, nu neapărat pe una singură, obligatorie, ca atare nu fi atât de strict.…