Persoanele născute pe data de 7 august au o atracţie deosebită faţă de tot ceea ce este secret şi ascuns. În genereral, această înclinaţie se manifestă prin tendinţa de a-şi ţine ascunsă adevărata fire.…
Nativii zilei de 4 august sunt adesea lumina călăuzitoare a unui grup social, a unei mişcări politice sau a familiei căreia aparţin. Chiar dacă nu au întotdeauna rolul de lideri, ei trebuie să ocupe neapărat poziţia principală.…
Cei născuţi pe 3 august sunt atraşi de pericol, indiferent sub ce formă se manifestă acesta. De obicei, căutarea lor implică fie rănirea, fie salvarea altora.…
Indivizii născuţi pe 1 august sunt persoane extrem de dominante, care nu vor precupeţi nici un efort pentru a-i convinge pe ceilalţi să fie de acord cu punctul lor de vedere.…
Indivizii născuţi în ziua de 31 iulie acordă un interes special faţă de ceea ce înseamnă să fii o fiinţă omenească; îi preocupă întrebările filosofice şi morale legate de natura omenescului, mai ales în privinţa aspectelor neobişnuite şi anormale.…
Cei care s-au născut în 30 iulie îşi fac simţită prezenţa într-o manieră extrem de fizică. Nu numai că sunt materialişti, ci cunosc bine şi felul în care operează aspectele materiale ale viaţii. Indivizii masivi şi robuşti născuţi în această zi populează planul lumesc, care este tărâmul lor, şi pot fi greu de convins să-şi dezvolte latura spirituală.…
Persoanele născute pe data de 29 iulie sunt adepte ale evaluării caracteristicilor, potenţialului, moralităţii şi realizărilor oamenilor din jurul lor.…
Persoanele născute pe data de 28 iulie manifestă dorinţa puternică de a fi primii în sfera lor socială sau în cea ocupaţionala. Autoritatea este practic calitatea definitorie a acestor persoane.…
Persoanele născute pe data de 27 iulie sunt puse de multe ori în postura de a lua decizii în numele celorlalţi. Nativii pot fi puşi în situaţia de a crea noi structuri teoretice, de a lua hotărâri atunci când lucrează în cadrul organizaţiilor sau în cadrul grupurilor sociale sau atunci când se ocupă de conducerea familiei.…
Persoanele născute pe data de 25 iulie sunt copleşite de dorinţa romantică de a avea vederi cât mai largi şi de a realiza fapte imaginare. Din nefericire, visurile acestor persoane sunt greu de realizat. Nativii nu sunt deloc practici.…
Persoanele născute pe data de 24 iulie sunt atrase în mod inconştient de situaţiile, persoanele şi locurile incitante şi instabile. De asemenea, pentru nativi este foarte incitantă ideea de a face schimbări dinamice.…
Persoanele născute pe data de 23 iulie duc o viaţă care, după părerea lor, este plină de incertitudini. Indivizii mai evoluaţi născuţi în această zi reuşesc în cele din urmă cu succes să îşi lămurească aceste incertiudini.…
Persoanele născute pe data de 22 iulie se află, aproape tot timpul, în situaţia de a nu-şi putea menţine constant cursul carierei. Uneori, aceste persoane pot fi binecuvântate cu un noroc ieşit din comun, iar alteori pot fi copleşite de o teribilă neşansă.…
Oricât ar încerca, cei născuţi pe 21 iulie nu se pot feri de probleme pentru mult timp. De cele mai multe ori, ei se află în mijlocul furtunii, adesea având implicaţii tragi-comice.…
Adesea, cei născuţi pe 20 iulie trăiesc perioade de ascensiune, ca apoi să coboare până în profunzimi. Această metaforă de a fi alternativ în urcare şi coborâre poate fi centrală în viaţa lor profesională, sentimentală, familială şi socială, cât şi în starea lor de visare şi în cadrul hobby-ului pe care îl au.…
Temele recurente în vieţile nativilor zilei de 19 iulie sunt mişcarea, graţia şi forma. Cei născuţi astăzi sunt extrem de informaţi de felul în care trebuie să se prezinte şi sunt adesea implicaţi în activităţi de întreţinere a corpului.…
Cei născuţi pe 16 iulie sunt pătrunşi de impulsuri romantice în mod constant. Ei se străduiesc să producă agitaţie în viaţa celorlalţi şi sunt în general frustraţi de natura plictisitoare a existenţei cotidiene.…
Cei născuţi pe 15 iulie sunt capabili să-şi realizeze obiectivele lor în lume. Ei îşi vor folosi modalităţile de convingere şi de manipulare, determinându-i pe ceilalţi să facă aşa cum vor ei.…
Nativii zilei de 14 iulie sunt persoane convingătoare. Atunci când nu câştigă încrederea celorlalţi prin imaginea lor verosimilă şi corectă, ei vor induce această încredere în mod magic, doar prin farmecul lor.…