Mp3

Cârciuma lui Caragiale din Buzău a ajuns un… City Market

Carciuma-Caragiale

Scurta carieră de “comersant” a lui nenea Iancu la Buzău, unde în anii ’90 ai secolului al XlX-lea a concesionat Restaurantul Gării, a lăsat urme adânci în istoria târgului de pe râul cu acelaşi nume. Clădirea a fost declarată monument istoric, iar în prezent este cel mai modern City Market din zona gării Buzău.

În “Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, G. Călinescu scrie astfel: “Lui Caragiale îi veni gustul, având drept pildă pe Dobrogeanu-Gherea, să se apuce de negustorie.(…) Desigur că la mijloc au fost nevoia şi poate dorinţa de a scandaliza şi mustra în chipul acesta societatea”.

În periplul său buzoian, între noiembrie 1894 şi noiembrie 1895, I.L. Caragiale a mai fost însoţit de mama soţiei şi de o nepoată a acesteia, care ţinea caseria restaurantului. Casa din spatele gării, unde dramaturgul s-a instalat cu familia, a fost şi a rămas o clădire anostă, cu parter şi un singur nivel, fiind de-a lungul anilor, poate şi în amintirea “comersantului”, folosită drept bodegă, un fel de crâşmă-restaurant “la botul calului”. Aici avea nenea Iancu trei odăi şi o bucătărie.

Din 1893, după ce cu câţiva ani mai înainte obţinuse, prin mari insistenţe, numirea ca director al Teatrului Naţional, Caragiale a început răsunătoarea serie a iniţiativelor sale comerciale, în Bucureşti şi la Buzău, unde a luat în antrepriză restaurantul gării.

Chiar dacă G. Călinescu aprecia acest lucru ca ceva firesc pentru un dramaturg, contemporanii lui Caragiale au fost însă de altă părere. Iată ce scrie Cella Delavrancea: ,,Se bea mult la berăria lui Caragiale, dar se plătea puţin, şi numeroşi erau cei care spuneau “La revedere, nene Iancule” fără să achite consumaţia, îşi aminteşte Cella Delavrancea (“Dintr-un secol de viaţă”, Bucureşti, Edit. Eminescu, 1987, p. 32)

“L-am văzut în berăria lui. Nimic nu-mi arăta pe autorul ,,Nopţii furtunoase” printre chelnării care împărţeau bere şi cârnaţi cu hrean. Un prieten mi l-a arătat. În timpul cât am stat acolo un beţiv striga mereu (…) şi artistul nostru, scepticul-blazatul Caragiale, luă pe beţiv de umeri, îi zâmbeşte prieteneşte, îi dădu o halbă de bere şi îl linişti”, scrie un ziarist al timpului.

“Acesta a fost, în esenţă, Caragiale “comersantul”, un om generos cu oamenii simpli, cu cei pe care soarta îi hărăzise să vină în contact cu el. Apoi, mai era plăcerea de a fi “acolo”, veşnic în mijlocul lor, de unde veneau ideile, situaţiile, limba aceea plină de pitoresc şi savoare, loc în care ,,Mitică” îşi făcea veacul şi îşi întâmpina prietenii”, explică scriitorul Nicolae Peneş, laureat al Academiei Române.

Caragiale a venit la Buzău în toamna anului 1894. Presa locală a salutat prezenţa acestuia, mai ales că târgul era anost, iar evenimentele mondene erau rare. “Amintim cu deosebită plăcere că d-nul I.L. Caragiale, distinsul nostru autor dramatic, a luat în întreprindere restaurantul din gara Buzău cu începere de la 15 noiembrie anul acesta. Ne place să credem că toţi cei care vor vizita acest restaurant vor rămâne mulţumiţi, nu numai de excelentele mâncări pe care oricând le poţi găsi acolo, dar şi de fericita ocaziune de a fi în contact cu neîntrecutul autor al pieselor ,,O scrisoare pierdută”, ,,O noapte furtunoasă”, ,,Năpasta”, ,,D-ale carnavalului”. Mai înainte de orice, cât de preţios, lupta pentru existenţă”, scrie ziarul “Liberalul” în numărul din 8 noiembrie 1894.

Carciuma-Caragiale2

Şederea la Buzău a marelui dramaturg a fost de scurtă durată, între 15 noiembrie 1894 şi 15 noiembrie 1895.

“Deşi presa locală îi va face cu oarecare undă de maliţiozitate o publicitate (vezi “Liberalul” – 1894 şi “Ordinea” – 1895) afacerea sa va merge din ce în ce mai prost, obligându-l pe nenea Iancu să se împrumute la negustorii locali”, ne-a spus scriitorul Nicolae Peneş, autorul unei cărţi dedicate “sejurului” buzoian a marelui dramaturg.

“În penultima lună a anului 1895, Caragiale va abandona restaurantul gării din Buzău “plătind cu un pian, o bibliotecă şi un şifonier scoase la licitaţie în grădina publică, pe creditorul I. Goldfeld, iar Tribunalul din Buzău îl va urmări, de asemenea, pentru poliţele neachitate creditorilor săi”, a mai explicat Nicolae Peneş.

Numai în cursul lunii martie 1895 Caragiale avea trei ,,poliţe protestate” în valoare de aproape 600 de lei, cărora li se adaugă încă una, emisă de acelaşi Tribunal în luna iulie 1895 în valoare de 200 lei.

Nenea Iancu a stârnit compasiunea unor confraţi: “Bietul Caragiale! Să fii cel mai bun scriitor al ţării şi negustor la Buzău, să n-ai 200 de lei pentru a achita poliţa (…) asta desigur este cea mai genială ironie a soartei!”, scria Scipione Bădescu. (Text: Agerpres, Foto:  agerpres.ro, obiectiv.info)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *