Camu-camu, fructul cel mai bogat în vitamina C

camu-camuUn studiu realizat de institutul de cercetări INPA din Brazilia pune în evidenţă rolul fructului de camu-camu în reducerea grăsimilor şi zahărului din sânge în cazul adulţilor sănătoşi, au informat recent surse oficiale, potrivit cotidianului spaniol La Vanguardia.

Camu-camu (Myrciaria dubia) este un arbust din Amazonia, unde creşte, de obicei, în apropierea apei, iar fructul său este considerat cel mai bogat în vitamina C de pe planetă.

Rezultatele dovedesc potenţialul benefic al vitaminei C şi, în special, al camu-camu în ceea ce priveşte sănătatea, pentru că acest fruct s-a dovedit mai eficient în reducerea nivelurilor de lipoproteine decât acidul ascorbic sintetic, afirmă cercetătorul Francisca Souza, într-un comunicat al INPA (Instituto Nacional de Pesquisas da Amazônia).

Studiul a fost realizat cu două grupuri de control. Unul dintre ele a primit camu-camu sub formă de pulbere, iar celălalt a primit vitamina C sintetică. Persoanele din primul grup au înregistrat o creştere evidentă a valorilor serice ale acidului ascorbic şi o reducere semnificativă a valorilor glicemiei. În cazul celor din al doilea grup, s-a produs doar o slabă scădere a acestor din urmă valori.

Potrivit responsabililor studiului, care cercetează de mai bine de zece ani proprietăţile camu-camu, vitamina C conţine un procentaj mare de antocianină, substanţă care acţionează ca antioxidant şi previne boli cardiovasculare şi unele tipuri de cancer. Camu-camu se foloseşte deja, pe plan mondial, ca adjuvant în tratarea depresiei şi întărirea sistemului imunitar. (Text: Agerpres, Foto: bibliotecapleyades.net)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *