Mp3

Câinele Cocker Spaniel: dresajul este obligatoriu

cocker-spaniel

Cockerii sunt foarte cunoscuţi în ţara noastră, rasa fiind apreciată atât pentru aspectul elegant pe care îl are, cât şi pentru temperamentul tipic vesel, încrezător şi inteligent. Câinii Cocker Spaniel şi Springer Spaniel s-au dezvoltat împreună, singura diferenţă dintre ei fiind talia.

Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, au fost recunoscuţi de asociaţiile chinologice din Anglia ca rase diferite, iar pe la mijlocul secolului al XX-lea, asociaţiile chinologice din America şi Canada au recunoscut Cockerul Spaniel Englez (English Cocker Spaniel) ca rasă separată de Cockerul Spaniel American (American Cocker Spaniel). Numele cockerilor provine de la o pasăre, pe care aceşti spanieli erau crescuţi să o vâneze: woodcock (Sitar).

Cockerul Spaniel Englez este un câine de talie medie, cu capul rotund şi cu fruntea netedă. Botul este lat, urechile sunt lungi, atârnate, şi ochii, ovali, căprui, mai deschişi sau mai închişi. Ochii şi urechile necesită o îngrijire specială. Coada este, în general, amputată la scurt timp după naştere, iar picioarele sunt relativ scurte, solide, asemănătoare cu ale pisicii, şi cu degete arcuite.

Blana acestui câine are una dintre cele mai evidente caracteristici. Este mătăsoasă, uşor ondulată şi de lungime medie. Cocker-ul se găseşte în diferite varietăţi de culoare: negru, negru cu cafeniu, crem, roşu închis, brun cu cafeniu, galben închis etc. Cockerul Spaniel American deţine o blană mult mai deasă şi mai elegantă decât Cockerul Spaniel Englez. Este important a se peria şi a se pieptăna regulat blana acestui câine. Cockerul Spaniel American este cel mai mic din grupa câinilor de aport.




Cockerul Spaniel are o greutate corporală de circa 13-16 kg la mascul şi de 12-15 kg la femelă şi o înălţime la nivelul greabanului de 38-43 cm la mascul şi de 36-41 cm la femelă. Spaniel-ii sunt câini cu un instinct nativ pentru vânătoare. Cockerul Spaniel Englez este folosit ca şi câine de vânătoare mai mult decât varietatea americană. Această rasă vânează foarte bine şi pe terenuri dificile sau accidentate.

În ultima perioadă, a fost folosit mai mult ca animal de companie, datorită dispoziţiei sale vesele native. Temperamentul câinelui diferă de la un exemplar la altul, în funcţie şi de moştenirea genetică a sa. Cockerii nu trebuie lăsaţi singuri pentru perioade lungi de timp, ei au nevoie de socializare.

Câinii Cocker Spaniel sunt plini de viaţă, prietenoşi şi jucăuşi, sunt mereu bucuroşi să facă pe plac stăpânului. Au un instinct nativ de protector, ceea ce le conferă calitatea de buni câini de pază. Se pot adapta aproape oricărui mediu, simţindu-se confortabil în apartament sau la curte. Dresajul este obligatoriu. Sunt uşor de dresat, învăţând comenzile cu deosebită uşurinţă, datorită inteligenţei native şi a firii lor temperate. Sunt răbdători şi se înţeleg foarte bine cu copiii şi cu alte animale de companie, inclusiv cu pisicile.




Cockerul Spaniel este susceptibil la o serie de infecţii şi maladii. Dintre acestea, cele mai frecvente îi afectează urechile şi, uneori, şi ochii. Cele mai frecvente probleme oftalmologice pot fi atrofia retiniană progresivă, glaucomul şi cataracta. Dintre maladiile autoimune, pot suferi de anemia hemolitică autoimună şi de inflamaţiile urechilor. Câinii din această rasă pot trăi între 12 şi 15 ani. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

antalya escort izmir escort ankara escort bursa escort adana escort alanya escort izmit escort gaziantep escort eskisehir escort bodrum escort denizli escort diyarbakır escort samsun escort mersin escort malatya escort kuşadası escort konya escort kocaeli escort kayseri escort