Bucureşti, 557 de ani de atestare istorică

zilele-bucurestiului

Bucureştenii sunt invitaţi, în perioada 16 – 18 septembrie, să participe la manifestările organizate de Primăria Capitalei cu ocazia împlinirii a 557 de ani de atestare istorică a oraşului.

Concerte, expoziţii, ateliere, spectacole de teatru şi parade, plimbări cu trăsuri şi teatru pentru copii vor avea loc în trei zone din Capitală — Piaţa Constituţiei, Parcul Cişmigiu şi Parcul Herăstrău, informează un comunicat al Municipalităţii, transmis joi .

“Îmi doresc ca locuitorii acestui oraş să se bucure de activităţile culturale pe care le-am pregătit pentru această perioadă şi îi asigur că sunt şi voi rămâne un susţinător al proiectelor culturale care fac din Bucureşti o adevărată Capitală Europeană”, afirmă primarul general Gabriela Firea, citată în comunicat.

Pe 17 septembrie, în Piaţa Constituţiei, va avea loc un concert eveniment, cu cei mai iubiţi artişti pop-rock ai momentului: Andra, Ștefan Bănică Jr, Zdob şi Zdub, Holograf, Vunk, Bere Gratis, Sore, Loredana, Ruby, Connect-R, Gabriel Cotabiţă, Marcel Pavel, Ovidiu Komornyic, Proconsul, Phoenix sau Lidia Buble. Concertul va începe la ora 17,00 şi va dura până la miezul nopţii.

Atmosfera de sărbătoare va fi completată de opt trupe de teatru de stradă, din Spania, Italia şi Franţa. Clovni şi păpuşi uriaşe, fluturi şi dansatori luminoşi se vor plimba printre spectatori şi vor oferi mini-reprezentaţii pline de muzică şi culoare în Piaţa Constituţiei şi pe străzile alăturate, precizează comunicatul de presă.

În cele trei zile de sărbătoare, Primăria Capitalei, prin Creart, va organiza evenimentul “Poveşti de Bucureşti”, în Parcul Herăstrău — intrarea Charles de Gaulle. Vor fi organizate spectacole artistice, parada costumelor de epocă, “Bătaia cu flori”, plimbări cu trăsuri, teatru pentru copii, muzică de promenadă, echilibristică pe monociclu, târg cu produse hand-made. Atmosfera va fi completată prin prezenţa animatorilor şi a statuilor vivante.

Pe scena amplasată în Parcul Herăstrău vor avea loc spectacole ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale, dar şi spectacole de folclor românesc.

Târgul Bucureştiului pune la dispoziţia vizitatorilor o gamă diversificată de produse artizanale confecţionate de meşteri populari şi artişti plastici. Tot în Parcul Herăstrău, Grădina Culinară îi aşteaptă pe bucureşteni cu preparate din bucătăria tradiţională românească, fiind un spaţiu în care vizitatorii pot încerca reţete autohtone.

În Parcul Cişmigiu, Primăria Capitalei, prin PROEDUS, va organiza în acele zile evenimentul “Kids City 2016” — “Aventuri în lumea Circului”. În cadrul evenimentului, foişorul din parc va fi decorat asemenea unui circ, iar copiii vor învăţa să facă jonglerii, să îşi ţină echilibrul sau să facă giumbuşlucuri. Toate aceste activităţi poartă denumirea de “Școala de circ”.

Cei mici sunt invitaţi să participe la ateliere de creaţie concepute special pentru ei, să se bucure de spectacole susţinute de copiii de la cluburile din Capitală, dar şi să participe la mai multe activităţi sportive.

Cu prilejul “Zilelor Bucureştiului”, Primăria Sectorului 3, împreună cu Centrul Cultural Casa Artelor, organizează cea de a III-a ediţie a programului cultural “Bulevardul Artelor”. Ediţia din acest an îi este dedicată lui Wolfgang Amadeus Mozart şi marchează 260 de ani de la naşterea marelui compozitor. Evenimentul se va desfăşura concomitent pe 8 mini-scene amplasate pe bulevardul Unirii, având ca punct central scena mare din Piaţa Regiunilor.

În sectorul 2, va avea loc Târgul de Pâine, care se desfăşoară anual.(Text: Agerpres, Foto: adevarul.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *