Mp3

Bruschi, câinele cu cei mai mari ochi

Bruschi

Bruschi, un Boston Terrier, care trăieşte împreună cu stăpâna sa, Victoria Reed, în localitatea Grapevine (Texas), Statele Unite ale Americii, deţine recordul mondial la categoria “câinele cu cei mai mari ochi”. Ochii lui Bruschi au un diametru de 2,8 centimetri.

Patrupedul alb-negru a intrat oficial în Cartea Recordurilor, la 25 mai 2012, când avea patru ani, potrivit guinnessworldrecords.com.

Victoria Reed l-a găsit pe Bruschi la un centru de adăpost, în august 2009, în perioada în care lucra pentru organizaţia non-profit “Operation Kindness”, a cărei misiune este grija faţă de animalele fără adăpost. Numele l-a primit după renumitul jucător de fotbal american, fostul linebacker al “New England Patriots”, Tedy Bruschi.

Stăpâna lui mai avea un alt terrier, Toby, cu care Bruschi, s-a înţeles foarte bine de la început. Cei doi câini se joacă şi dorm împreună. Potrivit spuselor Victoriei, cei doi câini “fac totul împreună”. Spre deosebire de Toby, Bruschi este un câine foarte energic şi caută mereu atenţie. Jucăriile sale preferate sunt bilele, mai ales mingile de tenis. Are, de asemenea, o garderobă proprie şi este bucuros când poartă un tricou sau o bandană.

În general, la această rasă de câine, ochii sunt mari, iar stăpâna lui Bruschi nu a realizat dimensiunea exagerată a acestora decât după comentariile prietenilor ei şi ale familiei. După ce şi medicul veterinar al câinelui s-a pronunţat în acest sens, ea a făcut o cerere pentru stabilirea unui record mondial, în numele câinelui, ceea ce i-a dus rapid titlul, pe care Bruschi îl deţine şi în prezent.(Text: Agerpres, Foto: facebook.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *