BRAŞOV: Mănăstirile ortodoxe din Ţara Făgăraşului

sinca-vechce3

Ţara Făgăraşului, zona turistică cu zestre naturală, culturală şi istorică de interes internaţional, cu valori unice ale comunităţii săteşti, cu tradiţii şi obiceiuri nealterate de sute de ani, oferă turistului locuri unice şi spectaculoase la poalele Masivului Făgăraş.

Este imposibil să ajungi în această zonă şi să nu vizitezi Mănăstirea “Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Rupestră şi Schitul de la Şinca, Mănăstirea Bucium din satul cu acelaşi nume.

După intrarea sub ocupaţie austriacă, au început şi persecuţiile religioase pentru românii din Ardeal. În anul 1762 a început catolicizarea forţată, dar bisericile şi mănăstirile Făgăraşului au adunat mereu oamenii în jurul lor, chiar şi după ce au fost incendiate sau dărâmate cu tunul.

Oamenii locului nu au abandonat învăţătura primită, potrivit căreia orice stăpânire nu are voie să strice rostul locului şi astfel şi-au apărat credinţa şi nu au cedat în faţa asupritorilor.

sinca-vechce1

Vechi sat românesc din Ţara Făgăraşului, atestat documentar din secolul al XII-lea, Şinca Veche este cunoscut localnicilor, dar şi turiştilor, prin enigma ce înconjoară o veche mănăstire aflată în apropierea satului. Atunci când împărăteasa Maria Tereza a pornit campania de catolicizare a Transilvaniei şi înfiinţarea regimentelor grănicereşti formate din localnici, oamenii din Şinca au refuzat înrolarea şi nu au renunţat la ortodoxie. Ei pur şi simplu au mutat satul mai spre munte, ducându-l cât mai departe de autorităţi.

Mănăstirea rupestră de la Şinca Veche este monument unic în Transilvania, prin scobirea în gresie a două biserici alăturate şi a anexelor, dar mai ales prin turla săpată în piatră de jos până sus. Turla, înaltă de 10,5 metri, deschisă în partea de sus cu o lunetă, face legătura de taină între bisericile de sub pământ şi cer. Înscrisuri din anul 1204 atestă faptul că mănăstirea a avut o obşte monahală formată din călugări. În anul 1762, în timpul prigoanei generalului Bucow, în peştera din Dealul Pleşu s-au refugiat călugări care au trăit şi au slujit aici. Există numeroase controverse privind originea acestui locaş, dar majoritatea cercetătorilor afirmă că este o mănăstire creştin-ortodoxă, realizată probabil în jurul anului 1700.

manastirea-Bucium-Brasov

Un alt loc de rugăciune din Ţara Făgăraşului este mănăstirea Bucium din satul Bucium, comuna Şinca. În anul 1737 este pomenit Ambrozie, un monah care la mănăstirea Bucium copia “Vieţile Sfinţilor”, fapt care dovedeşte că sălaşul fusese clădit cu mult înainte.

În veacul al XVIII-lea, mănăstirea a fost trecută prin foc de stăpânirea habsburgică. La două sute de ani după acest moment, autorităţile comuniste au folosit tot focul pentru a opri refacerea aşezământului. Cu toate acestea, oamenii satelor din jur şi-au dus înainte dorinţa de a reclădi mănăstirea în satul Bucium.

Sunt o serie de legende care vorbesc despre dărâmarea mănăstirii de către armatele austriece. Se spune că, în faţa tunurilor, stareţul Isaia şi călugării s-au închis în mănăstire şi au început să se roage. Ghiulele nu au reuşit să dărâme zidurile şi atunci s-a ordonat incendierea mănăstirii. Cu câteva icoane şi odoare bisericeşti, stareţul Isaia a reuşit să fugă spre munte. Cu rugăciuni fierbinţi, el a reuşit să urnească lespedea unei peşteri şi a ascuns cele sfinte înăuntru. În cele din urmă a fost prins de urmăritori şi i s-a tăiat capul. Corpul i-a fost aruncat în fântână în poiana mănăstirii. Se spune că din acea fântână a izvorât, a doua zi, apă limpede şi tămăduitoare.

Prima încercare de reconstruire a mănăstirii este în anul 1928, când Regina Maria a început aici zidirea sub numele “Întregirea Neamului Românesc”. Moartea reginei şi vremurile tulburi care au urmat au oprit reconstrucţia.

În anul 1953, Moş Ilie, aşa cum îl ştiu sătenii care îşi mai amintesc întâmplările, obţine aprobarea şi binecuvântarea mitropolitului Nicolae Bălan pentru lăcaşul de cult. Proiectul este blocat însă de comunişti şi va fi reluat în 1976 de Moş Ilie ajutat de Ioan şi Elisabeta Şandru, care reuşesc să construiască o cabană de lemn sub pretextul înfiinţării unei stupine, cabană în care reuşesc să ascundă o mică biserică.

Securitatea află, iar flăcările mistuiesc cabana şi bisericuţa, rămânând doar o singură cruce. Crucea stă astăzi la loc de cinste în altarul de vară al mănăstirii. Biserica a fost reconstruită, iar mitropolitul Antonie Plămădeală a sfinţit-o cu hramul Schimbării la Faţă, în anul 1995.

În satul Berivoii Mari din comuna Recea se află Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei. Vechea mănăstire este pomenită încă din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, iar aici trăiau mulţi călugări, duhovnicul aşezământului fiind vestit pentru harul său. Lăcaşul a dispărut sub prigoana habsburgilor, însă sătenii din Recea şi din satele apropiate au continuat să spună locului “la mănăstiri”, apoi au rezidit lăcaşul de cult.

În anul 1992, preotul Andrei Răduleţ, ajuns vicar la Arhiepiscopia Sibiului, a dat glas dorinţei oamenilor de a reclădi mănăstirea şi astfel, un an mai târziu, pune piatra de temelie. Prima dată s-a ridicat un paraclis de vară, cu hramul Sf. Apostol Andrei, apoi s-a clădit al doilea, câteva chilii şi gospodăria mănăstirii. În anul 1997 s-a început ridicarea unei noi biserici, zidită în formă de cruce şi cu trei turle.

Manastirea-Dejani

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dejani, comuna Recea, este pomenită în cărţi bisericeşti la începutul veacului al XVIII-lea. Se ştie că aici era o biserică mică din lemn, aşezată pe o temelie de piatră. Chiliile călugărilor erau colibe, tot din lemn, risipite în pădurea din jurul bisericii. După anul 1990, în poiana mănăstirii sătenii au aşezat o troiţă, iar după doi ani câţiva călugări s-au aşezat aici venind de la mănăstirile moldoveneşti Sihăstria şi Sihla. Când au vrut să facă o fântână, au dat repede de vechea fântână. Apoi, când au curăţat locul pentru zidirea unei temelii, a fost regăsită chiar cea veche.

Locul a fost însemnat, şi se vede în pardoseala noii biserici, ridicată tot din lemn, însă mult mai mare decât cea dintâi. Pentru înzestrarea locaşului s-au mai găsit câteva dintre odoarele străvechi, salvate şi păstrate de săteni. Dintre acestea, cele mai preţioase sunt icoana Sf. Ierarh Nicolae şi clopotul cel mic. Despre clopot se spune că este mult mai vechi decât biserica dintâi şi că ar fi fost turnat la începutul secolului al XIV-lea.

Toate aceste locuri, de linişte şi rugăciune, atrag numeroşi turişti români şi străini care sunt impresionaţi de modul în care oamenii ştiu să preţuiască şi să ducă mai departe tradiţiile zonei. (Text: Agerpres, Foto:  ro.wikipedia.org, crestinortodox.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *