BOTOŞANI: Scurt istoric al judeţului

Ricipeni-Botosani

Cele mai vechi urme ale activităţii umane descoperite în arealul judeţului Botoşani datează din Paleolitic şi Neolitic, fiind identificate la Botoşani, Ripiceni, Mitoc, Truşeşti, Drăguşeni ş.a., iar vestigiile unei cetăţi traco-getice au fost găsite la Stânceşti.

Prima menţiune despre aceste ţinuturi apare într-o inscripţie de la Biserica armenească din Botoşani (a cărei construcţie a început în 1350), în care se arată că la acea dată aşezarea Botoşani era sediul unui vornic. Ulterior, o altă localitate, Dorohoi, este menţionată într-un act încheiat la Lvov (6 octombrie 1407), între boierii moldoveni şi regele Poloniei, Vladislav II Jagiello.

Numele judeţului Botoşani a fost împrumutat de la cel al oraşului de reşedinţă, fapt mai puţin obişnuit în trecut, când mai toate judeţele îşi luau numele de la apele care le străbăteau (ex.: Neamţ, Suceava, Putna, Vaslui, Siret, Covurlui ş.a.).

În noiembrie 1439, teritoriul actualului judeţ Botoşani a fost invadat de tătari, care au jefuit şi incendiat multe localităţi, şi îndeosebi târgul Botoşani, aşa după cum reiese şi din cronica lui Grigore Ureche – Letopiseţul Ţării Moldovei.

Dezvoltându-se atât de timpuriu, Botoşanii nu au fost cetate, ci târg deschis fără ziduri. Apărut la întretăierea marilor drumuri comerciale, unul care lega porturile Mării Baltice, prin Lvov, cu porturile de la gurile Dunării şi de pe ţărmul Mării Negre, şi altul ce trecea peste Carpaţi legând oraşele din Transilvania cu Europa orientală, târgul a avut rolul unui important iarmaroc.

Faptul este atestat, printre alte documente, de un uric al lui Petru Şchiopu din 1579, adresat neguţătorilor mari şi mici din Lvov şi din celelalte părţi ale Crăiei Leşeşti, în privinţa iarmaroacelor şi vămilor din Moldova, în care afirma că “Domnia mea a convocat pe toţi neguţătorii noştri moldoveni şi pe boierii din ţară, întrebându-i despre starea cea dintru început a comerţului nostru şi ne-au răspuns cum că cel mai vechi iarmaroc în Moldova a fost cel care se ţine la Botoşani”. Ulterior, atât oraşul Botoşani, cât şi alte localităţi au fost prădate şi incendiate de către poloni (în 1505, 1509, 1529), de tătari şi cazaci în 1650.

Pe teritoriul actualului judeţ au avut loc lupte memorabile între armatele moldovene, comandate de Ştefan cel Mare, şi cele invadatoare ale tătarilor (Ştefăneşti, iunie 1476) şi polonilor (octombrie 1497, la Codrii Cosminului de lângă oraşul Siret), în care oştile moldovene au ieşit biruitoare. Prezenţa destul de frecventă a marelui voievod pe aceste meleaguri este determinată atât de raţiuni de ordin administrativ şi gospodăresc, care îi reclamau prezenţa, cât şi de necesităţi legate de organizarea luptei de apărare a ţării. Ctitoriile lui Ştefan cel Mare în această parte a ţării constituie încă un indiciu al deselor sale drumuri pe aici. În 1496 este terminată zidirea bisericii “Sf. Nicolae” de la Popăuţi. O altă ctitorie, cu acelaşi hram, fusese ridicată în anul anterior, la Dorohoi.

Şi fiul său Petru Rareş se pare că şi-a făcut aici o adevărată reşedinţă domnească. Prezenţa sa la Botoşani este legată şi de faptul că soţia sa Elena, fiica despotului sârbesc, îşi petrecea o mare parte din timp aici, unde a zidit, de altfel, şi două biserici: Sfântu Gheorghe şi Uspenia. La Stefăneşti (1538) a avut loc înfrângerea hoardelor tătare.

În luna mai 1600, la Verbia (azi satul Recia-Verbia, com. Corlăteni), Mihai Viteazul, aflat în fruntea armatei Ţării Româneşti, în acţiunea lui de centralizare politică a celor trei ţări române, a înfrânt resturile forţelor militare moldo-polone, alungându-l pe Ieremia Movilă şi ocupând Moldova; a realizat, astfel, unirea celor trei ţări române într-un singur stat.

Numeroase alte evenimente sunt legate de Botoşani şi în veacurile următoare. Astfel, în 1691, regele polonez Sobieţchi a făcut popas la Botoşani, în drumul său spre Iaşi. Alte documente consemnează lupta din 1788 de lângă Botoşani, între trupele austriece şi cele turceşti din timpul războiului austro-ruso-turc izbucnit la 24 august 1787. Războiul a determinat o largă popularizare a oraşului în Occident, localitatea bucurându-se de mai multe planuri şi hărţi făcute de austrieci cu acest prilej şi tipărite la Viena.

Ricipeni-Botosani2

Secolul XIX consemnează numeroase momente importante în procesul de formare a statului român modern. Astfel, evenimentele anului 1821, antrenează şi ţinutul Botoşaniului, comisul Ionică Tăutul, iniţiatorul Constituţiei din 1822, fiind unul dintre cei mai moderni oameni ai epocii. A urmat pregătirea Revoluţiei de la 1848, la care au contribuit, printre alţii, Ion Ghica, C.A. Rosetti, Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, fraţii Brătianu fondând la Paris, în 1845, “Societatea studenţilor români”.

După alegerea, la 5 ianuarie 1859, ca domn al Moldovei a lui Alexandru Ioan Cuza, locuitorii oraşului Botoşani au trimis domnitorului o telegramă, în care se spunea printre altele: “…noi botoşenenii, în a glasului tărie ne grăbim a felicita pe alesul oblăduitor, pe prea Înaltul Domn Alexandru Ion Cuza Voievod, căruia aducem, din mijlocul bucuriei obşteşti, deplină credinţă, adevărată dragoste şi întreagă supunere”.

Ca şi celelalte judeţe ale României, Botoşanii şi Dorohoiul şi-au dat tributul lor de sânge în Războiul de independenţă din 1877. În luptele purtate de armata română pentru cucerirea Plevnei, Regimentul 16 Dorobanţi s-a distins prin curajul oamenilor săi.

Şi în timpul luptelor din Primul Război Mondial, numeroşi botoşăneni şi-au dat viaţa cu eroism pentru întregirea neamului românesc. Caporalul Gh. Leontescu a căzut la Mărăşeşti, sublocotonentul Eugen Dimitriu, în luptele de la Sălătruc, iar pe poetul Artur Enăşescu îl găsim luând parte la luptele de la Măgura Caşinului în toamna anului 1917.

Marea Unire a fost sărbătorită cu deosebită însufleţire pe meleagurile botoşănene. “Duminică 18 crt. – scria ziarul Botoşanii – s-a oficiat la catedrala locală un Te-Deum pentru fraţii noştri din Transilvania, care în aceeaşi zi erau strânşi în congres la Alba Iulia pentru a proclama Unirea cu patria mumă”. În alt articol se arăta: “Să ne trăiască şi binecuvântaţi fie acei ce, prin sângele lor generos, au realizat triumful unităţii naţionale a întregului neam românesc”.

Şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, botoşănenii au luptat atât pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord şi împotriva bolşevismului, cât şi pentru eliberarea întregului teritoriu naţional de sub dominaţia hitleristă, dar şi a altor ţări precum Ungaria, Austria şi Slovacia.

Ca formă administrativ-teritorială organizată, teritoriul actualului judeţ s-a constituit, în 1741, sub denumirea de Ţinutul Botoşani şi s-a păstrat ca atare până la reforma administrativă din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, când vornicia de la Botoşani s-a transformat în judeţul Botoşani.

Cu mici modificări, survenite la reforma administrativă din 1926, limitele judeţului Botoşani s-au menţinut aceleaşi timp de un secol, până în 1950, când în urma organizării administrativ-teritoriale a ţării, pe regiuni şi raioane, a fost creată regiunea Botoşani cu cinci raioane (Botoşani, Dorohoi, Darabani, Săveni şi Truşeşti).

În 1952, o nouă reformă administrativ-teritorială a ţării a făcut ca regiunea Botoşani să fie contopită cu regiunea Suceava într-o unitate administrativă mai mare, funcţionând sub această formă până la 17 februarie 1968, când s-a revenit din nou la împărţirea pe judeţe a ţării, stabilindu-se limitele actualului judeţ Botoşani. (Text: Agerpres, Foto:  adevaruldespredaci.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *