BISTRIŢA-NĂSĂUD: Municipiul Bistriţa

Bistrita

Reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud, municipiul Bistriţa se află în depresiunea omonimă, în nord-estul Podişului Transilvaniei, la o altitudine medie de 360 metri. Vechi burg săsesc, situat pe cursul inferior al râului Bistriţa Ardeleană, la poalele Munţilor Bârgăului, oraşul Bistriţa numără, potrivit recensământului din 2011, 75.076 locuitori.

Locuită, aşa cum atestă descoperirile arheologilor, încă din Neolitic, şi menţionată documentar pentru prima oară la 16 iulie 1264, cu numele “Villa Bistiche”, aşezarea a devenit oraş în anul 1349 (civitas Bysterce), iar în 1353 a dobândit dreptul de a ţine târg anual cu o durată de 15 zile.

În a doua jumătate a secolului al XIV-lea, la Bistriţa au apărut breslele, la 1361 fiind pomeniţi măcelarii şi postăvarii.

În cursul secolelor XV-XVI, localitatea a cunoscut o remarcabilă înflorire economică şi urbanistică.

La mijlocul secolului al XV-lea, în 1453, oraşul şi districtul Bistriţa au intrat în posesia voievodului Iancu de Hunedoara (1441-1456), care a ridicat aici o cetate.

În 1465, bistriţenii au început construcţia sistemului de fortificaţie al oraşului. Centura de apărare, ce includea ziduri, turnuri (Dogarilor, Rotarilor, Curelarilor, Croitorilor, Fierarilor, Şelarilor, Măcelarilor, Aurarilor, Tâmplarilor şi Funarilor), bastioane, porţi principale (Poarta Lemnelor/Holtztor, Poarta Spitalului/Sptteltor şi Poarta Ungurească/Ungartor) şi secundare, dar şi şanţuri adânci umplute cu apă printr-un canal derivat din râul Bistriţa, a fost finalizată la începutul secolului al XVI-lea.

Tot în secolul al XVI-lea, localitatea atinge apogeul dezvoltării urbanistice medievale, devenind, sub aspect social, economic, edilitar, unul dintre cele mai reprezentative oraşe din Transilvania.

Prin tratatul de la Lipova, în 1529, oraşul a fost donat, pentru o vreme, de Ioan Zápolya, voievod al Transilvaniei, domnului moldovean Petru Rareş (1527-1538; 1541-1546), sub stăpânirea căruia s-a aflat, cu întreruperi, până în 1546. În această perioadă, aşezarea a dezvoltat puternice legături economice şi politice cu Moldova.

Tunrul-dogarilorTurnul dogarilor

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-au făcut primele lucrări de modernizare şi sistematizare ale Bistriţei, printre care demolarea fortificaţiilor, oraşul extinzându-se cu timpul dincolo de acestea.

În 1876, oraşul a devenit capitala fostului Comitat Bistriţa-Năsăud, iar din 1940 până în 1944, s-a aflat, împreună cu toată partea de NV a Transilvaniei, sub ocupaţie ungaro-horthystă.

După cel de-Al Doilea Război Mondial şi mai ales după reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, când a devenit reşedinţa judeţului Bistriţa-Năsăud, oraşul Bistriţa s-a extins mult, cunoscând totodată o amplă dezvoltare industrială. Astfel, în anii ’70 au fost puse în funcţiune o seamă de mari obiective industriale importante atât pentru economia judeţului, cât şi pentru cea naţională: Întreprinderea de textile neţesute “Netex” (la acel moment, singura unitate din ţară ce producea textile neţesute) şi Combinatul de prelucrare a lemnului – în 1972, Combinatul industrial pentru construcţia de maşini – în 1973, Întreprinderea de sticlărie menaj – în 1974, Întreprinderea de materiale de construcţii – în 1976.

Dintre numeroasele obiective turistice ale Bistriţei, mărturii ale îndelungatei sale existenţe, de mare valoare urbanistică şi arhitecturală pot fi menţionate: ruinele “Cetăţii Bistriţei” (1465-1575), din care se mai păstrează “Turnul Dogarilor” (Binderturn) şi câteva fragmente de ziduri; vechiul ansamblu comercial “Sugălete” (secolele XV-XVI) – o serie de clădiri supraetajate, legate între ele printr-o galerie cu 20 de bolţi sprijinite pe 21 de stâlpi; “Casa Argintarului” (Goldschmiedehaus) ridicată în secolul al XVI-lea; “Casa Andreas Beuchel”, cunoscută sub denumirea “Casa Ion Zidaru” (secolele XV-XVI).

Bistrita_Biserica_evanghelicaBiserica Evanghelică

Însă cel mai important monument al oraşului este Biserica Evanghelică din Piaţa Centrală, ridicată în secolele XIV-XV. Considerat simbol al Bistriţei, monumentalul lăcaş de cult, este o combinaţie de elemente ale diferitelor stiluri arhitecturale şi de artă, pornind de la romanic şi gotic şi transformat apoi în stilul Renaşterii. Sub zidurile actualei biserici se află fundaţiile lăcaşului de cult ridicat de comunitatea saşilor la sfârşitul secolului al XIII-lea. Însă din vechea bazilică romanică nu pot fi identificate azi elemente arhitecturale certe, întrucât, în timp, construcţia a cunoscut modificări majore.

Biserica Evanghelică, a cărei zidire a început, potrivit site-ului municipiului Bistriţa, în anul 1470 şi a durat până în anul 1564, are cel mai înalt turn de biserică din Transilvania, cu o înălţime de 75 de metri, şi păstrează un valoros mobilier renascentist (strane şi bănci), steaguri ale breslelor bistriţene, precum şi o orgă cu 28 de registre, construită în stil rococó în anul 1795.

Alături de Biserica Evanghelică, mai pot fi vizitate: biserica ortodoxă cu hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”, datând din 1270-1280 (a funcţionat iniţial ca biserică a fostei Mănăstiri a Minoriţilor); Biserica Romano-Catolică “Sf. Treime”; Sinagoga (1856).

Cei care poposesc la Bistriţa se mai pot opri la Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” (înfiinţată în anul 1951), cu un fond de aproape 300.000 de volume, dintre care multe incunabule, cărţi rare şi periodice vechi; monumentul realizat de sculptorul Cornel Medrea în memoria lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet, gazetar, autorul textului imnului naţional, născut în acest oraş; casa în care a locuit Andrei Mureşanu (casa memorială), situată pe strada care astăzi îi poartă numele; statuia lui George Coşbuc, operă a sculptorului G. Covalschi; bustul lui Liviu Rebreanu, semnat de Romulus Ladea.

La 48 km de Bistriţa, se află staţiunea balneoclimaterică Sîngeorz-Băi, situată la 465 metri altitudine, la poalele Munţilor Rodnei, pe valea Someşului.

Bistriţa, cel mai mare centru urban din nord-estul Transilvaniei, a primit rangul de municipiu la 27 iulie 1979, în prezent având în subordine administrativă şase localităţi: Ghinda, Sărata, Sigmir, Slătiniţa, Unirea şi Viişoara.

În 2014, la 16 iulie, Bistriţa a aniversat 750 de ani de la prima atestare documentară. (Text: Agerpres, Foto:  primariabistrita.ro, commons.wikimedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *