Mp3

Biserica potecaşilor din Urşani, locul unde este înmormântat I.G. Duca

Biserica-Ursani-01

Haiducii au însemnat personajele a sute de legende ale Ţării Româneşti, la acest capitol folclorul având multe poveşti despre acei “tâlhari de codru” sau “de drumul mare”, care atacau poştalioanele, curţile boiereşti şi trăiau ca răzvrătiţii.

Judeţul Vâlcea, fiind situat pe drumul de legătură între Ardeal şi Oltenia şi ca zonă de trafic comercial, nu putea să nu aibă un rol important în această istorie a haiducilor.

În Vâlcea, haiducii s-au numit lotrii, celebrii tâlhari de pe Valea Oltului care atacau comercianţii şi caravanele cu mărfuri.

În zona subcarpatică, legendele cetelor de haiduci ai lui Irimia, Cotoşman, Dragu au stat la baza unui întreg repertoriu de doine, legende. Au dat denumiri de locuri şi mai mult de atât, sunt cunoscute zeci de lăcaşe de cult construite din banii acestor haiduci. Numai lui Dragu îi sunt atribuite cel puţin zece biserici de lemn, iar schitul Pahomie este cunoscut prin faptul că primii călugări au fost haiduci care la un moment dat au înlocuit pistolul cu crucea.

Biserica-Ursani-02

Dar dacă despre haiduci s-a scris mult, alte personaje strâns legate de viaţa haiducilor au fost mai puţin descrise şi deşi au jucat un rol important, lumea se pare că nu le-a îndrăgit.

Potecaşii sau vătafii nu prea au fost la inima omului de rând, al creatorului de folclor, potecaşul fiind duşmanul hoţului de codru, al răzvrătitului, deşi în realitate este vorba tot de un tânăr, dar unul care să spunem era de partea legii, al autorităţii”, spune sociologul Ligia Rizea.

Potecaşii sau vătafii erau vânătorii de haiduci, vânători de recompensă, buni luptători şi erau angajaţi fie de boieri, fie de curtea domnească sau negustori pentru a curăţa codrii şi pădurile de haiduci. Potecaşii au lăsat şi ei la rândul lor ctitorii de cult, au apărut în istorii şi în legende, dar înfăţişaţi de multe ori ca personaje negative, deşi în realitate, din punct de vedere legal, era invers.

“Un reper de marcă pe harta culturală a judeţului Vâlcea este Biserica din Urşani, sat aflat pe teritoriul oraşului Horezu. Este o biserică armonioasă ca proporţii, are planul treflat şi două turle svelte cu elegante arce în retragere, în dreptul ferestrelor. Renumele de care se bucură se datorează amplei dezvoltări a tabolului votiv pe trei pereţi ai pronaosului (sud, vest, nord), în care, practic, este înfăţişată întreaga comunitate ce şi-a adus aportul, după posibilităţi, la ridicarea bisericii în anul 1800 şi înfrumuseţarea ei cu pictură murală interioară şi exterioară, lucrare realizată în 1805-1806”, spune Ligia Rizea.

Biserica-Ursani-03

Ctitorul principal al bisericii este “cunoscutul vătaf de plai al Hurezilor, Ioan Popescu, (…), alături de mulţi alţi ctitori mărunţi pictaţi în emblematicul lăcaş al cărui interior adăposteşte, în pronaos, pe pereţii de sud, vest şi nord, 37 de personaje rurale, rânduite parcă voievodal, unele numite ‘prisoase’, într-un tablou ctitoricesc colectiv unic pe care l-am comentat de mai multe ori”, spune acad. Răzvan Theodorescu în “Episcopi şi ctitori în Vâlcea secolului al XVIII-lea”.

Pentru că potecaşii (vătafii) nu erau însă peste tot urâţi de comunitate, în zona comunelor înstărite din depresiunea Horezu – Slătioara, Măldăreşti, Vaideeni, Tomşani, Costeşti – aceştia erau chiar apreciaţi şi plătiţi de oamenii din localitate ale căror gospodării erau prădate de haiduci.

Astfel, biserica din Urşani, ca orice biserică a cărei vârstă se numără în secole, are legenda ei. Preotul paroh Constantin Mănescu, datorită strădaniei căruia biserica a fost consolidată, iar pictura interioară restaurată, vorbeşte despre această legendă, menţionând consemnările unui ţăran luminat din Urşani, Petre Dichel.

Acesta povesteşte că pe vremuri trăiau în zonă doi haiduci, Corcodel şi Florea Urşanu, care jefuiau boierii şi negustorii bogaţi şi îşi ţineau banii împreună. La un moment dat, cei doi haiduci s-au despărţit, Corcodel şi-a ascuns partea sa în scorbura unui fag, iar Florea Urşanu într-o nişă săpată în peretele bisericii sub chipul unuia dintre ctitori.

Cei doi haiduci au fost prinşi de potecaşi, au fost ucişi, iar banda lor a fost trimisă la ocnă. Se mai spune că I.G. Duca, pornind de la această legendă, ar fi descoperit banii ascunşi în perete, o parte din ei ar fi fost folosiţi pentru construirea căminului cultural, iar altă parte pentru acţiunile filantropice făcute în Urşani de soţia sa, Nadia Duca. Lucru adevărat este însă că, în pronaos, unde îşi are mormântul şi I.G. Duca, pe peretele de vest, chipul pictat al unuia dintre ctitori a fost, la un moment dat, desprins din perete.

Biserica-Ursani-04

Revenind însă la Biserica din Urşani, «acestea ce se nunesc prinoase au ajutatu, cine cu ce au putut, mai multu cu (a)lergătura» – stă scris deasupra celor 15 personaje înşiruite de-a lungul peretelui de nord, preoţi, diaconi, ţărani şi soţiile acestora, ceea ce te duce cu gândul la o exemplară mobilizare a întregii comunităţi pentru a construi o biserică mare şi frumoasă (de altfel, înscrisă în Lista monumentelor istorice, la categoria valorică A – ce indică patrimoniul cultural construit de valoare naţională excepţională). Din inscripţiile păstrate în biserică se cunosc mai multe nume de zugravi: Milcu zugrav, Gheorghe ucenicul, Preda zugravul din judeţul Gorj, zugravul Dinu din Craiova. Cel din urmă semnează fresca ce împodobeşte registrul superior al faţadelor, unde sunt pictaţi prooroci, sibile şi filosofi, după tradiţia statuată deja la începutul secolului al XIX-lea în pictarea bisericilor vâlcene şi, probabil, şi ampla scenă a Judecăţii de apoi, plină de detalii surprinzătoare, creionate de o mână cu vădit talent şi unde, în Paradis, este pictată o acvilă cruciată în zbor deschis, amintind stemele valahe”, spune prof. Ligia Rizea, specialist în patrimoniu.

În prezent, ceea ce aduce în prim plan Biserica din Urşani este faptul că în pronaosul ei a fost reînhumat ilustrul om politic I.G. Duca, parlamentar, ministru al educaţiei (1914-1918), ministru al agriculturii (1919-1920), ministru al afacerilor externe (1922-1926), ministru al afacerilor interne (1927-1928), preşedinte PNL (1930 – 1933), prim-ministru (14 noiembrie şi 30 decembrie 1933), asasinat de legionari pe peronul gării din Sinaia, în 29 decembrie 1933, după ce fusese într-o audienţă la regele Carol al II-lea. Tot aici se află şi mormântul soţiei sale, Nadia Duca, iar de câţiva ani comemorarea marelui om politic a devenit o manifestare la care participă întreaga localitate.

Biserica din Urşani nu este singura ctitorie ridicată de vătafi în judeţul Vâlcea, mai sunt cunsocute cinci astfel de biserici de zid în zona Horezu şi pe Valea Olteţului.

“Însă evident că sunt mai puţine astfel de ctitorii decât cele construite de haiduci, vătafii sau potecaşii era plătiţi cu simbrie, spre deosebire de haiduci care aveau tot interesul să câştige popularitate şi simpatie între oamenii simpli“, conchide prof. Ligia Rizea. (Text: Agerpres, Foto: horezu-turism.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *