Biserica de lemn din Stoileşti, adusă pe ape din Maramureş până în Oltenia

Stoilesti1

Judeţul Vâlcea, Athos-ul românesc cum mai este cunoscut, este renumit prin marile ctitorii ecleziastice al căror şir este deschis în secolul al XIV de Mănăstirea Cozia, devenită prototip pentru bisericile mănăstireşti construite în veacurile următoare în Ţara Românească, atingând punctul culminant prin Hurezi, chintesenţă a stilului brâncovenesc, primul stil autohton ce a adus arta şi arhitectura românească în dialogul universal al valorilor culturale, fapt consemnat ca atare de înscrierea ei pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Mondial.

Dar din cele aproape 300 de biserici de patrimoniu din judeţul Vâlcea, o însemnătate aparte revine celor 88 de biserici de lemn, mici bijuterii arhitecturale, care au înfruntat vitregiile timpului şi au rămas dovadă a credinţei oamenilor locului.

Multe dintre actualele biserici de lemn nu se află pe locul iniţial. Majoritatea însă se regăsesc pe o culme de deal sau într-un loc ferit, acestea fiind “totemul” satului românesc din secolele XV – XVIII.

O astfel de biserică se găseşte şi în comuna Stoileşti, o aşezare care numără nu mai puţin de 4.000 de suflete. “Comuna Stoileşti nu este la drumul mare, comuna Stoileşti mângâie coamele dealurilor moi care despart Vâlcea de Argeş şi Olt, Stoileştiul fiind locul de refugiu deasupra Oltului, aici venind în vremuri de restrişte cei de jos din Galicea sau Olanu, în caz de invazie”, spune primarul Florin Ionescu.

Stoilesti3

Aşa şi este, de jos, de la Olt, drumul urcă aproape 10 km pe serpentine şi prin pădure până se ajunge la Stoileşti. De aici, de pe platoul Stoileştiului, se vede departe Oltul, coama estică a Munţilor Căpăţânii şi sus, în dreapta muntele dacilor, Cozia. În spate Costeştiul este deja Argeşul şi un pic mai la sud judeţul Olt. Dar comuna are ceva mai scump aici, are două biserici de preţ, două bijuterii de lemn care au povestea lor.

“Prima dintre ele, biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, nu este din partea locului. Are alt lemn. Un lemn care vine de la sute şi sute de kilometri depărtare din Ţara Maramureşului. Este lemn sfânt, ca şi cel din care sunt făcute bisericile de acolo”, spune preotul Vasile Cristea.

Taina stă în modul cum a fost adusă. Se spune că un mic boier din partea locului, pe numele său Duminică Pleşa a tocmit în secret meşteri maramureşeni pentru a face o biserică cu “lemn sfânt” de dincolo de Baia Mare. Numai că problema era la transport. Cum puteai să păcăleşti autorităţile imperiale că transporţi în caravană o biserică, într-un imperiu în care la acea oră, mijlocul secolului al XVIII-lea, religia ortodoxă nu era bine văzută.

Stoilesti4

“Şi uite aşa s-a găsit soluţia. Lemnele deja croite pe dimensiuni pentru biserică au fost transportate pe ape. De sus de la Maramureş, biserica a venit pe Someş, pe Mureş şi a ajuns la Sibiu, la vama de la Turnu, pe Olt. Aici lemnele au fost lăsate pe apă şi au ajuns aici, după ce au trecut pe Valea Oltului la Topolog, unde căruţaşii tocmiţi de Duminică au încărcat lemnele şi le-au adus în inima comunei. Biserica se spune că a fost ridicată foarte repede, meşterii maramureşeni au tăiat cum trebuie lemnele”, a mai adăugat preotul Cristea care slujeşte aici jumătate din sărbătorile anului.

Biserica a fost reabilitată în anul independenţei României, 1878, şi apoi în 1883 şi din nou în 1923. “Din păcatele, autorităţile comuniste nu au mai acordat atenţie acestor bijuterii de lemn, iar preoţii care slujeau s-au descurcat cum au putut. Părintele Tudosie deşi a cerut să fie înlocuită şiţa originală cu o alta tratată nu a primit niciun răspuns şi atunci împreună cu sătenii, în 1967, au pus mână de la mână şi au făcut un acoperiş de tablă pentru ca apa să nu mai pătrundă în interior deoarece înăuntru deja pictura, se degradase şi mai era şi Icoana Mântuitorului, care are 75×52 cm, este din anul 1875 şi care se puteau distruge complet“, a menţionat preotul.

Stoilesti2

Dar Biserica Sf. Ierarh Nicolae nu este singura “venetică” din Stoileşti. Ea mai are o “soră”, tot din secolul al XVIII-lea, în satul Stăneşti. “Este vorba despre biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, adusă de această dată din Moldova de un fiu al satului, pe nume Lascu Ostroveanu, iubitor de credinţă care a cumpărat din nordul Moldovei lemn sfânt pentru biserică. Lemnele însă aici au venit pe uscat. Şi azi această mândră bijuterie străluceşte ca dovadă că Dumnezeu a binecuvântat mult comunitatea din Stoileşti”, conchide preotul Vasile Cristea.

Cele două biserici româneşti aduse din Transilvania şi Moldova cu mult înaintea unirii s-au alăturat bisericilor existente din Stoileşti, înfăptuind poate mai repede cu o sută de ani, o unire în credinţă a celor trei regiuni istorice ale României. (Text: Agerpres, Foto:  ro.wikipedia.org, commons.wikimedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *