BIHOR: Scurt istoric al judeţului

Cetatea-Oradea2

Cele mai vechi urme ale vieţii umane, descoperite pe teritoriul judeţului Bihor în câteva peşteri aflate în defileul Crişului Repede, datează din Paleolitic (50.000-35.000 î.Hr.), iar aşezările neolitice identificate în arealul localităţilor Oradea, Săcueni, Suplacu de Barcău, Sântandrei ş.a., în care s-au găsit unelte din piatră, vase ceramice, figurine antropomorfe din lut ş.a., atestă existenţa unor comunităţi sedentare.

În această zonă, o deosebită înflorire a cunoscut civilizaţia din Epoca bronzului, ilustrată nu numai prin marile aşezări de la Otomani, Sălacea, Săcueni, Chereşeu ş.a. (secolele XIX-XII î.Hr.), ci şi prin dezvoltarea remarcabilă a culturii materiale din aceste aşezări (ateliere de turnătorie, ustensile, tezaure de aur etc.).

Pentru Epoca fierului (1300-1200 î.Hr.), vestigiile arheologice atestă o oarecare dezvoltare economică şi culturală în zona celor trei Crişuri, descoperindu-se mai multe tezaure monetare dacice, mari vase rituale decorate (la Valea lui Mihai), tezaurul de podoabe de argint (la Oradea) etc.

În secolul al IV-lea î.Hr., în această regiune au pătruns celţii, care s-au stabilit în zona de câmpie, alături de populaţia dacă, aşa cum atestă descoperirile unor cimitire birituale de la Tărian şi Curtuişeni.

În timpul stăpânirii Daciei de către romani (106-271/275), teritoriul actual al judeţului Bihor rămăsese în afara graniţelor provinciei romane, el continuând să fie locuit de dacii liberi, care îşi ridicaseră cetăţi la Oradea, Tăşad, Suplacu de Barcău ş.a., şi unde s-au descoperit mai multe tezaure de podoabe de argint (Oradea, Drăgeşti, Tăşad ş.a.) şi tezaure monetare (Vaida, Drăgeşti ş.a.).

Prezenţa neîntreruptă a comunităţilor dace pe aceste meleaguri, în secolele IV-VI, este atestată de numeroasele aşezări autohtone în care au fost descoperite materiale arheologice (Biharea, Giriu de Criş, Tinca, Râpa, Chereşeu ş.a.), printre care se remarcă ceramica neagră, fibule, monede etc.

În secolele VII-XI, comunităţile româneşti de aici au supravieţuit populaţiilor migratoare de slavi, reuşind, totodată, să-şi edifice o formaţiune statală proprie, cu centrul la Cetatea Biharea, cunoscută sub numele de voievodatul lui Menumorut, unul dintre voievozii români care a opus o puternică rezistenţă împotriva cuceririi maghiare.

În ciuda împotrivirii populaţiei româneşti, Bihorul a fost cucerit de regatul ungar şi transformat în comitat, atestat ca atare în 1111. Cu toate acestea, stăpânirea efectivă s-a realizat mult mai târziu, Bihorul cunoscând o intensă activitate economică şi comercială, dezvoltându-se mai multe oraşe şi târguri, printre care Oradea, Beiuş, Tileagd, Săcueni ş.a.

Năvălirea tătarilor în 1241 a frânat procesul de feudalizare în Bihor şi a slăbit, pentru moment, dominaţia ungară, favorizând consolidarea elementelor autohtone. Astfel, documentele amintesc de dezvoltarea voievodatelor lui Maxim şi Tihomir pe valea Gepişului, de Ocolul Borodului, condus de voievodul Ioan Comorzovan, districtul românesc al Beiuşului ş.a.

????????????????????????????????Tezaurul de vase din argint de la Tăuteu (judeţul Bihor)

Ulterior, aşezările omeneşti cu aspect şi funcţie de “târguri de câmpie” (Salonta, Beiuş, Tileagd ş.a.) au căpătat o dezvoltare accentuată, fiind prevăzute cu cetăţi şi ziduri de apărare. Între acestea, Oradea, care a căpătat caracter urban în secolul al XI-lea, cu o puternică cetate de apărare, a constituit în Evul Mediu un important centru economic, comercial şi cultural de anvergură europeană, cu însemnat rol în răspândirea culturii umaniste în Transilvania. Totodată, meşteşugarii din Oradea, organizaţi în bresle, contribuiau cu produsele lor la întărirea comerţului din Transilvania.

La mijlocul secolului al XVI-lea, partea de vest a Principatului Transilvaniei a fost ameninţată de pericolul otoman, în 1598 turcii încerând să asedieze, fără succes, Cetatea Oradei; în schimb, aceasta, împreună cu întreg ţinutul Bihor au căzut sub suzeranitatea habsburgică (1598-1606).

Ulterior, supunerea treptată a satelor din Bihor de către otomani s-a încheiat prin cucerirea, în 1660, a cetăţii Oradei şi transformarea ei în sediul unui paşalâc (până la 5 iunie 1692), după care stăpânirea otomană a fost înlocuită cu cea habsburgică.

Creşterea fiscalităţii, însoţită de măsurile administrative represive practicate de Imperiul Habsburgic au determinat izbucnirea, în 1703, a răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakoczi al II-lea, cunoscută şi sub numele de răscoala curuţilor, care a durat până în 1711; la această răscoală au participat mulţi români bihoreni, între care s-a remarcat un detaşament de 300 de oameni conduşi de colonelul Marcu Haţeganu.

În 1784, părţile sudice ale judeţului Bihor au fost cuprinse de marea răscoală ţărănească condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. În 1848, intelectualii orădeni au menţinut contacte permanente cu fruntaşii politici din Transilvania, întreprinzând numeroase demersuri pentru obţinerea drepturilor fireşti ale naţiunii române.

În preajma Primului Război Mondial, mişcarea culturală şi naţională din această parte a ţării s-a concentrat cu precădere asupra obiectivului ei principal – acela al ieşirii de sub dominaţia străină habsburgică şi realizarea unităţii statale.

La 12 octombrie 1918, în casa dr. Aurel Lazăr din Oradea, a fost redactată “Declaraţia de la Oradea”, prin care se proclama dreptul românilor transilvăneni la autodeterminare; ea a fost citită la 18 octombrie acelaşi an, în parlamentul ungar de la Budapesta.

La 3 noiembrie 1918, la Oradea s-a constituit Consiliul Naţional Român din Oradea şi Bihor, al cărui preşedinte a fost ales dr. Aurel Lazăr, iar la 18 noiembrie/1 decembrie 1918, Bihorul a trimis la Adunarea Naţională de la Alba Iulia 109 reprezentanţi pentru a participa la Actul Unirii Transilvaniei cu România.

La 1 septembrie 1940, după pronunţarea Dictatului de la Viena din 30 august 1940, la Oradea a avut loc o puternică manifestaţie de protest împotriva acestei nedreptăţi, prin care Germania hitleristă şi Italia fascistă cedau partea de nord-est a Transilvaniei Ungariei horthyste (aproape 2/3 din suprafaţa judeţului Bihor a fost răpită în acest context, de către Ungaria, centrul politico-administrativ al judeţului Bihor devenind în acel moment, oraşul Beiuş).

Cetatea-Oradea1

Ocupaţia a provocat din partea autorităţilor maghiare mari tulburări de ordin economic, cultural şi social (majoritatea românilor salariaţi au fost concediaţi, mulţi intelectuali au fost arestaţi şi deportaţi, învăţământul românesc a fost mutilat prin desfiinţarea şcolilor în limba română, s-a înăsprit procesul de deznaţionalizare a românilor, ca urmare a aplicării Legii lui Apponyi din 1907 etc.).

La 12 octombrie 1944, trupele naziste şi horthyste au fost alungate de către Diviziile 2 Vânători de Munte şi 180 Infanterie române în cooperare cu unităţi ale armatei sovietice, marcând eliberarea judeţului Bihor de sub ocupaţie străină.

Începând cu martie 1945, a fost restabilită administraţia română şi în nordul Transilvaniei. Limitele judeţelor sunt restabilite la cele din august 1940, neţinându-se cont de schimbările în delimitarea administrativă efectuate de administraţia maghiară între 1940-1944. Circumscripţiile administrative au fost şi ele modificate în aprilie 1945 pentru a cuprinde şi judeţele din nordul Transilvaniei.

În prezent, judeţul Bihor cuprinde: 4 municipii, 6 oraşe şi 91 de comune. Principalele localităţi ale judeţului Bihor sunt: municipiul Oradea (care este şi reşedinţă de judeţ), municipiile Salonta, Beiuş şi Marghita, oraşele Aleşd, Nucet, Secuieni, Ștei, Valea lui Mihai şi Vaşcău. (Text: Agerpres, Foto: mtariicrisurilor.ro, ro.wikipedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *