BIHOR: Municipiul Beiuş

Beius1

Municipiul Beiuş este situat în nord-vestul României, în depresiunea Beiuşului, la 62 km SE de Oradea, municipiul reşedinţă de judeţ. Se află la 191 m altitudine, la poalele Munţilor Apuseni, şi este parţial străbătut de râul Crişul Negru.

Beiuşul este unul din cele mai vechi oraşe ale judeţului. Primele urme de locuire pe actuala suprafaţă a oraşului datează din paleolitic. De asemenea, au fost descoperite şi aşezări neolitice fortificate.

Primele surse documentare indirecte despre ţinuturile Beiuşului apar din perioada care a urmat întemeierii Regatului Ungariei în anul 1000, care a adus cu sine şi colonizarea populaţiei maghiare în Crişana şi în zona Beiuşului. Acest fapt nu a dus, însă, la asimilarea populaţiei autohtone, ci la coexistenţa celor două etnii pe aceste meleaguri. În 1205, Ponticele Inocenţiu al III-lea îi scria arhiepiscopului de la Kalocsa (Ungaria), despre existenţa, pe ţinuturile fiilor lui Bele cneazul (respectiv în Ţara Beiuşului), a unei reşedinţe episcopale de rit grecesc (ortodox) şi despre intenţia sa de atragere a acesteia la catolicism.

În prima jumătate a secolului al XII-lea, Ţara Beiuşului reprezenta un domeniu marginal al coroanei ungare. După înfiinţarea Episcopiei catolice la Oradea (Episcopia Varadinenses, 1067), ţinuturile crişene au trecut, pe rând, sub jurisdicţia acesteia. În 1247, după ani de reconstrucţie în urma invaziei tătarilor din 1241, regele maghiar Béla al III-lea face danie episcopiei întreaga Ţară a Beiuşului. În 1257, a fost rezidită cetatea de la Finiş, de către episcopul Vincenţiu de Oradea, pe temeliile Castrum Belland, care reprezenta un element dintr-un amplu sistem de fortificaţii pe valea Crişului Negru. Cetatea a fost ulterior condusă de voievozii Transilvaniei, fiind amintită într-un document din 1263.

Biserica-greco-catolica-beiusBiserica greco catolică

Beiuşul a devenit al doilea oraş de reşedinţă al episcopiei catolice orădene, fiind menţionat în numeroase rânduri: 1308, 1404, 1413 (îi sunt acordate privilegii, fiind numit “Civitae Eclesiae nostrae Belynes” – oraşul nostru episcopal), 1441 (primeşte rangul de oraş liber “libera civitas Belynes”), 1451 (este declarat oraş liber – civitas şi târg – oppidium şi este scutit de dări faţă de coroană şi faţă de feudalii Cetăţii Finiş). Beiuşul este, de asemenea, menţionat, în documentele datând din timpul domniei lui Mihai Viteazul. Astfel, în 1599, Mihai Viteazul a ocupat Cetatea Finişului.

În 1618 şi 1660, Beiuşul a fost devastat de turci, fiind anexat, în perioada 1661-1686, paşalâcului Oradiei. În 1686, armata austriacă i-a alungat pe turci din Beiuş, asuprirea turcească fiind, însă, înlocuită de cea austriacă. În 1711, Beiuşul a fost teatrul de luptă în răscoala curuţilor, îndreptată împotriva armatei imperiale. La 1 mai 1711 s-a încheiat pacea, însă aceasta prevedea dărâmarea tuturor cetăţilor de rezistenţă ale curuţilor, printre care şi Cetatea Finişului.

La sfârşitul secolului al XVII-lea, Dieta Transilvaniei a fost nevoită să accepte “protectoratul” împăratului Austriei. La Beiuş, însă, s-au stabilit macedo-români şi greci fugiţi din calea turcilor. Acest fapt a favorizat transformarea oraşului în centru al luptei de rezistenţă ortodoxă.

În secolul al XVIII-lea, Beiuşul a cunoscut o perioadă de dezvoltare, atât în domeniul agriculturii, meşteşugurilor, comerţului, cât şi în viaţa politică, socială şi culturală. La mijlocul secolului al XVIII-lea, a fot deschisă, la Beiuş, o şcoală, atestată documentar în 1759, care se adresa atât copiilor ce proveneau din familiile greco-catolice, cât şi celor din familii ortodoxe. În 1719 s-a înfiinţat Primăria oraşului Beiuş, în 1733 – Domeniul episcopal român unit de Oradea, cu sediul şi administraţia în Beiuş, în 1742 – Parohia romano-catolică Beiuş, în 1779 – Parohia reformată din Beiuş, în 1780 – Parohia greco-catolică Beiuş, în 1797 – Parohia ortodoxă Beiuş, în 1797 – Protopopiatul greco-catolic Beiuş, în 1855 – Protopopiatul Ortodox Român de Beiuş. În 1787, Beiuşul a primit dreptul de a organiza patru târguri peste an.

Biserica-refotmata-BeiusBiserica reformată

Dezvoltarea oraşului a fost semnificativ impulsionată prin înfiinţarea unui gimnaziu greco-catolic, de către vlădica Samuil Vulcan, în 1828, care a devenit, în 1998, Colegiul Naţional “Samuil Vulcan”. Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, s-au constituit breslele, iar după 1900 apar câteva unităţi mici industriale.

La 31 octombrie 1918, a luat fiinţă Consiliul Naţional Român Central, iar la 3 noiembrie – Consiliul Naţional Român din Beiuş. Din ordinul Consiliului Naţional Român Central au fost aleşi 5 delegaţi pentru Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, printre care şi beiuşenii Ioan Ciordaş şi Ilarie Crişan.

Oraşul Beiuş a avut de suferit după Primul Război Mondial. Deşi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia a hotărât unirea Transilvaniei cu România, reprezentanţii Antantei au căzut de acord ca Bihorul şi judeţele limitrofe să rămână sub jurisdicţia Ungariei. La 19 aprilie 1919, oraşul a fost eliberat de către Armata Română, această zi fiind sărbătorită astăzi ca zi a municipiului.

În perioada Dictatului de la Viena, încheiat în 1940, când NE Transilvaniei a intrat sub ocupaţia Ungariei horthyste, întregul judeţ a pierdut cele mai bogate zone, acestea deservind de acum armatele de ocupaţie. Până în 1944, Beiuşul a servit drept centru politico-administrativ al judeţului. În perioada următoare, oraşul a cunoscut o dezvoltare destul de lentă, până în 1968, când, odată cu reforma administrativă, au fost deschise instituţii noi şi secţii ale unor unităţi din Oradea.

În prezent, principala bogăţie a municipiului o constituie resursele de apă geotermală, Beiuşul fiind primul oraş din ţară încălzit majoritar cu apă geotermală.

Istoria municipiului se reflectă într-o serie de monumente şi clădiri istorice, printre care: ruinele unei cetăţi datând din secolul al XIII-lea, ruinele catedralei romano-catolice medievale (1413), biserica romano-catolică “Sfânta Treime” (1752), biserica reformată (1780), biserica ortodoxă (1784-1790), monumentul ostaşilor români, Muzeul Municipal, Colegiul Naţional Samuil Vulcan (1828), Liceul Pedagogic Nicolae Bolcaş (1922).

De-a lungul timpului, numele oraşului a cunoscut mai multe modificări: Benenos (1291-1294); Benenes (1309); sacerdos de villa Belenus (1332); Belenes (1333); voyuoda de Bivinis (1345); Belinis (1374); Belynes (1422); libera civitas Belynes (1441); oppidium Belynes (1451); Belenyes (1602); oppiudium Belenyes (1808); Beinşiu (1749); Beinş (1828 ); Beinşiu (1844); Belényes (1857). Forma actuală, Beiuş, se foloseşte din 1862.

Beiuş a fost declarat municipiu la 6 octombrie 2003 şi număra, la Recensământul populaţiei şi al locuinţelor din 2011, 10.667 de locuitori. (Text: Agerpres, Foto: primariabeius.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *