Aveţi o pisică “morocănoasă”? 100 milioane de dolari vă aşteaptă!

Grumpy-cat

Grumpy Cat, o pisică “încruntată” care a făcut senzaţie pe internet, i-a adus proprietarei sale circa 100 milioane de dolari în doi ani, relatează The Daily Telegraph.

Deşi cu privirea ei permanent morocănoasă, felina nu poate fi considerată drăguţă, ea a devenit imaginea internaţională a numeroase produse şi i-a adus o avere uriaşă stăpânei sale.

“Am putut renunţa la slujba mea de chelneriţă la câteva zile după prima sa apariţie pe reţelele de socializare, iar de atunci telefonul nu s-a mai oprit”, povesteşte proprietara lui Grumpy, Tabatha Bundesen, din Morristown, statul american Arizona.

Câştigurile aduse de Grumpy – care îşi datorează privirea permanent încruntată faptului că s-a născut cu nanism şi prognatism – le-au eclipsat pe cele ale multora dintre cele mai mari nume de la Hollywood, cum ar fi Gwyneth Paltrow, care, potrivit revistei Forbes, a câştigat cu puţin peste 15 milioane de dolari anul trecut.

Pisica a devenit un superstar pe internet după ce fratele proprietarei a postat online o fotografie cu aceasta. În prezent, Grumpy Cat are 521.000 de fani pe Instagram şi 255.000 pe Twitter şi a apărut pe coperta unor faimoase publicaţii ca Wall Street Journal şi New York Magazine.

Cu numele ei s-au lansat cărţi, iar curând îşi va face debutul pe marele ecran în filmul “Grumpy Cat’s Worst Christmas Ever” (Cel mai prost Crăciun al lui Grumpy Cat), al cărui subiect poate fi descris ca o combinaţie între “Home Alone” (“Singur acasă”) şi “Die Hard” (Greu de ucis). (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/TheOfficialGrumpyCat, Video: youtube.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *