ARGEŞ: Conacul Goleştilor

Conac-Golesti1

Conacul Goleştilor, aflat astăzi pe teritoriul administrativ al oraşului argeşean Ştefăneşti, este singurul ansamblu laic fortificat de la sud de Carpaţi, reprezentativ pentru arhitectura de dinaintea epocii brâncoveneşti.
Ctitorit în anul 1640 de către boierul Stroe Leurdeanu, conacul a fost distrus în mare parte de un incendiu în 1716, fiind refăcut şi extins la sfârşitul secolului al XVIII-lea de Radu Golescu. Complexul a intrat în circuitul cultural în urmă cu 75 de ani, după un amplu proces de restaurare.

“În cele aproape patru veacuri de existenţă, casele de la Goleşti au trecut adesea prin momente de restrişte şi ruină. Restaurarea din 1942-1943, realizată în plin război, cu resurse limitate şi forţă de muncă locală, a readus la forma iniţială toate clădirile”, spune directorul complexului muzeal de la Goleşti, Filofteia Pally.

Conac-Golesti2

Iniţiativa salvării complexului boieresc i-a aparţinut istoricului George Fotino, care în 1939 vorbea, într-o serie de conferinţe radio, despre stadiul avansat de degradare în care ajunseseră toate construcţiile. În acelaşi an, printr-un decret semnat de regele Carol al II-lea pe 7 iunie, se înfiinţa Muzeul Dinicu Golescu.

“Conacul, fostul local al şcolii obşteşti şi foişorul erau în ruină, zidurile de incintă erau dărâmate, doar vechea baie turcească mai era păstrată în întregime. Lucrările de restaurare au fost începute în anul 1942 de inginerul Radu Minescu, proiectul fiind realizat de arhitectul Horia Teodoru”, povesteşte Filofteia Pally.

Înainte de inaugurarea din 1943, încăperile au fost mobilate cu piese donate de descendenţii familiei Golescu. De asemenea, tablourile originale ale Goleştilor, pictate de C.D. Rosenthal, au fost puse la dispoziţia pictorului Nicolae Grant pentru a fi copiate şi apoi expuse în conac. Importantă a fost şi donaţia Bibliotecii “I.I.C. Brătianu” din Bucureşti, care a constat într-un număr însemnat de cărţi de epocă, păstrate şi astăzi în muzeu.

Conac-Golesti3

În 1958 a avut loc deschiderea secţiei memoriale a familiei Golescu şi a expoziţiei de istorie care prezintă evenimentele de la 1821, 1848 şi 1859. Între 1960 şi 1961 s-au făcut reparaţii şi amenajări la toate construcţiile, în vederea organizării unor noi secţii muzeale.

Secţia de Etnografie şi Artă Populară a fost deschisă în 1962, într-un spaţiu ce însuma 18 camere. Un an mai târziu s-a organizat secţia de pedagogie, în clădirea în care a funcţionat şcoala slobodă obştească a lui Dinicu Golescu.

***

Accesul în complexul fortificat se face printr-un foişor de intrare, construit din zid la bază şi din lemn în partea superioară, care a servit ca loc de supraveghere şi pază. Se spune că aici a locuit Tudor Vladimirescu între 18 şi 21 mai 1821, înainte de a fi prins şi ucis din porunca lui Alexandru Ipsilanti.

Chiar la intrare, pe partea dreaptă, se află şcoala slobodă obştească, înfiinţată de marele ban Radu Golescu la începutul secolului al XIX-lea. Şcoala, în care învăţau copiii din sat, a funcţionat până în 1821, fiind redeschisă cinci ani mai târziu de Dinicu Golescu sub forma unui gimnaziu-internat.

Aceasta a fost prima şcoală modernă cu predare în limba română şi a funcţionat până în 1830. În şcoală sunt expuse atât piese de mobilier, cât şi manuale vechi.

Tot din vremea lui Radu Golescu datează şi un spital al săracilor, denumit şi “bolniţă”, situat în partea stângă a intrării în complexul muzeal.

O altă construcţie interesantă, care datează de la începutul secolului al XIX-lea, este baia turcească cu aburi. Clădirea de formă dreptunghiulară are ziduri groase, din cărămidă legată cu mortar. Tavanul din cărămidă este construit în boltă şi este prevăzut cu orificii pentru aerisire.

Clădirea principală, situată în centrul incintei fortificate, a fost ridicată peste o pivniţă în suprafaţă de aproape 250 de metri pătraţi, cu ziduri groase de aproape un metru. Una dintre cele două încăperi ale pivniţei are şi o “tainiţă”, în care stăpânii se puteau refugia în caz de mare pericol.

Conac-Golesti4

Conacul a suferit, de-a lungul timpului, o serie de modificări şi adăugiri. Clădirea de formă dreptunghiulară a fost concepută iniţial cu un singur nivel de locuire, având planşeul ridicat al circa doi metri de sol şi acoperişul în patru ape făcut din şindrilă.

În interior, încăperile sunt dispuse în jurul unui hol central, prevăzut cu o scară în spirală din lemn care permite accesul la etaj.

Dormitoarele, camera de lucru a fraţilor Goleşti, salonul cu pian şi sufrageria, toate mobilate cu piese de epocă, încearcă să recreeze atmosfera secolelor trecute. Senzaţia de călătorie în timp este accentuată şi de chipurile membrilor familiei Golescu din diferite epoci, care parcă îi privesc pe vizitatori din tablourile expuse pe pereţi.

Poate cea mai interesantă încăpere este camera orientală, în care erau primiţi înalţii oaspeţi veniţi din Imperiul Otoman. Aici pot fi văzute numeroase obiecte originale, precum divanele aşezate direct pe pardoseală şi acoperite cu şaluri turceşti, pernele cu motive orientale, o lampă cu semilună şi o carpetă cusută cu fir de argint, pe care sunt reproduse fragmente din Coran.

La etaj se află o încăpere de mari dimensiuni, care a fost folosită la un moment dat ca dormitor pentru băieţi, precum şi o cameră mai mică, fostă odaie a fetelor.

***

Conacul de la Goleşti este important nu doar din punct de vedere arhitectonic, ci şi din prisma personalităţilor care au locuit aici de-a lungul timpului.

Originile boierilor Goleşti încep, potrivit documentelor istorice, cu pârcălabul Baldovin, menţionat la sfârşitul secolului al XV-lea ca stăpân al unor întinse moşii în Muscel. În secolele următoare, urmaşii săi s-au înrudit prin alianţă cu mari familii boiereşti şi chiar domneşti, cum ar fi Brâncovenii, Văcăreştii, Bălenii, Leurdenii, Bălăcenii sau Racoviţeştii.

La sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, marele spătar Radu M. Golescu a jucat un rol important la curţile domnitorilor Constantin Brâncoveanu, Ştefan Cantacuzino şi Nicolae Mavrocordat.

În ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea, ştafeta a fost preluată de nepotul său, marele ban Radu Golescu, care s-a implicat în punerea în practică a noilor principii iluministe, îndeosebi în ceea ce priveşte reformarea învăţământului.

Şi cei trei fii ai săi au avut un rol important în viaţa culturală şi politică a Ţării Româneşti.

Fiul cel mai mare, Nicolae, a jucat un rol important în revoluţia de la 1821, fiind unul dintre susţinătorii lui Tudor Vladimirescu. El este şi unul dintre semnatarii memoriului prin care se solicita Imperiului Otoman restaurarea domniilor pământene în Ţara Românească.

Conac-Golesti5

Fratele său Iordache Golescu a fost unul dintre cei mai activi cărturari şi oameni politici din prima jumătate a secolului al XIX-lea. A contribuit la reformarea educaţiei, fiind autorul uneia dintre gramaticile româneşti, dar şi la modernizarea edilitară a Bucureştiului.

Cel mai mic dintre fraţi, Dinicu, este cunoscut mai ales prin însemnările de călătorie pe care le-a lăsat în urmă. Acestea erau destinate, în primul rând, să-i informeze pe contemporani despre starea de lucruri din alte ţări.

Dinicu a avut cu soţia sa Zoe (Zinca) o fiică pe nume Ana, căsătorită Racoviţă, precum şi patru băieţi, Ştefan Nicolae, Radu şi Alexandru-Albu. Aceştia din urmă, cunoscuţi sub numele de fraţii Goleşti, s-au implicat activ în evenimentele politice din secolul al XIX-lea, care au dus la modernizarea României.

Din aceeaşi familie au făcut parte şi alte personalităţi ale României, dintre care unele nu au purtat numele Golescu. Un exemplu în acest sens este doctorul Carol Davila, întemeietorul şcolii naţionale de medicină, căsătorit cu Ana Racoviţă-Golescu.

Unul dintre fiii celor doi este cunoscutul dramaturg Alexandru Davila, autorul dramei istorice în versuri “Vlaicu Vodă”.

Printre personalităţile înrudite cu familia Golescu se numără diplomatul şi istoricul George Bengescu, pictorul Nicolae Grant, dar şi părintele afişului modern românesc, Petru Grant. (Text: Agerpres, Foto: Vacanta in Romania/facebook.com)