ARAD: Municipiul Arad

Arad

Municipiul Arad, reşedinţa judeţului omonim, este situat în extremitatea vestică a României, în Câmpia Aradului, la 107 m altitudine, pe malurile Mureşului.

Descoperirile arheologice dovedesc faptul că pe teritoriul municipiului Arad au existat aşezări omeneşti încă din perioada neolitică. Săpăturile arheologice din cartierul Aradul Nou au scos la iveală o necropolă şi mai multe morminte celtice din secolul IV î.Hr., iar cele efectuate, în 1994, în centrul municipiului au identificat obiecte de ceramică neagră, canelată, precum şi cărămizie, lucrate cu mâna, datând din prima perioadă a Epocii fierului (Hallstatt).

Între secolele XI-XIII, Transilvania este cucerită de regii maghiari, ulterior fiind constituite comitatele, între care şi comitatul Aradului, alături de districtele româneşti şi de scaunele secuilor şi saşilor. Prima atestare documentară referitoare la zona Aradului datează din anul 1028, când aceasta este menţionată în contextul luptelor purtate de populaţia autohtonă împotriva regatului feudal maghiar. Cea dintâi menţionare a localităţii apare într-un document din anii 1078-1081, intercalat într-un altul din 1347. De asemenea, localitatea este menţionată şi în Cronica pictată de la Viena, în 1331, iar ca oraş (civitas), în 1329.

Aradul a fost ocupat, în 1551, de turci, care ridică aici o nouă cetate, în jurul căreia se dezvoltă noua aşezare civilă. Inclus în paşalâcul Timişoara, a fost transformat în sediul unui sangeac. În perioada ocupaţiei otomane (1551-1687) oraşul, pe lângă rolul său strategic, devine şi un important nod comercial, descris pe larg de vestitul călător turc Evlia Celebi.

Spre sfârşitul secolului XVII, Transilvania este ocupată de armatele austriece, Aradul aflându-se şi el, între 1687 şi 1867, sub dominaţia habsburgică, apoi sub dominaţia Imperiului dualist austro-ungar (1867-1918). La începutul secolului al XVIII-lea, Aradul a fost centrul zonei grănicereşti. Cetatea a fost reconstruită şi întărită cu noi bastioane (1698-1701) după planurile prinţului Eugeniu de Savoya, iar ulterior va fi refăcută (între 1762-1783). În timpul răscoalei antihabsburgice condusă de Francisc Rakoczi II, cetatea Aradului a fost asediată de curuţi în 1707, dar fără succes.

În secolele XVIII-XIX, la Arad, şi-au desfăşurat activitatea 32 de bresle, care vor constitui principala bază de dezvoltare a industriei arădene. Prin renumele produselor sale de fabrică şi al articolelor de lux, Aradul era considerat unul dintre cele mai renumite centre manufacturiere ale Imperiului habsburgic.

filarmonica_arad

În 1812, la iniţiativa episcopului ortodox al Aradului Pavel Avacumovici, ia fiinţă Preparandia, prima şcoală pedagogică românească din Transilvania. În 1833, după Paris, Praga, Bruxelles, Viena şi Londra, ia fiinţă, la Arad, cel de al şaselea conservator muzical european. Atât calitatea orchestrei cât şi cea a publicului au făcut ca de-a lungul timpului o serie de mari artişti şi compozitori să cânte la Arad: Franz Liszt (1846), Johann Strauss-fiul (1847), Pablo Sarsate (1877), Henryk Wiernawski (1877), George Enescu (1922) Bela Bartok (1924). În 1890 ia fiinţă Societatea Filarmonică din Arad.

Oraşul primeşte statutul de “oraş liber regesc” în 1834.

Începând din secolul al XIX-lea ia amploare lupta de emancipare naţională a românilor din Transilvania. La 22 martie 1848, populaţia oraşului se întruneşte într-o mare adunare care adoptă programul Revoluţiei de la 1848-1849. Revoluţia se radicalizează în vara lui 1848, iau amploare mişcările ţărăneşti şi au loc adunări de protest împotriva “uniunii” Transilvaniei cu Ungaria. La finele anului 1848, guvernul revoluţionar maghiar face apel la generalul polonez Jozef Bem, care va conduce puternica ofensivă a armatei revoluţionare maghiare, cucerind şi ocupând, până în martie 1849, cea mai mare parte a Transilvaniei, cu excepţia zonei Munţilor Apuseni.

Sub asediul armatei revoluţionare maghiare, trupele imperiale ale garnizoanei din cetatea Aradului au bombardat oraşul zilnic, timp de nouă luni. În vara anului 1849, armata revoluţionară maghiară reuşeşte să ocupe fortăreaţa pentru 46 de zile, înainte ca armatele imperiale ruse şi habsburgice să o împresoare şi să o reocupe.

Trupele habsburgice încarcerează în cetate, 500 de ofiţeri ai armatei revoluţionare, majoritatea lor fiind condamnaţi la moarte. Printre ei se aflau 13 generali ai armatei revoluţionare maghiare, care au fost executaţi în 6 octombrie 1849. În vara anului 1849, ofensiva trupelor austriece în Transilvania se soldează cu înfrângerea armatei maghiare comandate de generalul Bem, aceasta capitulând la 1 august 1849 la Şiria, lângă Arad.

În 1862 la Arad se formează “Asociaţia naţională arădeană pentru cultura poporului român”.

În ultima parte a secolului XIX apare si marea industrie (fabrica de maşini Hendel, fabrica de mobilă Lengyel, renumită în Europa, şi fabrica de vagoane, înfiinţată de Johann Weitzer), astfel că la începutul secolului XX, oraşul Arad putea fi considerat printre cele mai dezvoltate oraşe din Transilvania.

Un grup mai radical din rândurile conducătorilor mişcării de emancipare naţională a românilor se formează la începutul secolului XX, în jurul ziarului “Tribuna” de la Arad (1903-1912), aceştia susţinând deschis unirea cu România.

Aradul a fost în perioada 3 noiembrie – 1 decembrie 1918 sediul Consiliului Naţional Român Central. Acesta a pregătit Marea Adunare de la Alba Iulia care a proclamat, la 1 Decembrie 1918, Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Printre liderii acestuia s-au numărat Ştefan Cicio Pop, Vasile Goldiş, Ioan Suciu şi Ioan Flueraş.

muzeul-de-arta

Muzeul de artă Arad

În perioada interbelică, oraşul se extinde în continuare prin înglobarea, ca suburbii, a localităţilor Micălaca, Grădişte, Poltura şi Bujac. Marea industrie este reprezentată de uzina Astra (înfiinţată în 1920 prin fuziunea firmei Josef Weitzer cu fabrica de automobile “Marta”, unde se fabricau vagoane de cale ferată şi de tramvai, automotoare, camioane şi chiar avioane), fabrici de textile, moara Neuman, fabrica de mobilă Lengyel, fabrica de zahăr (1926), Uzina Tehnică Arad (becuri electrice, 1935), “Iron” (aparate radio şi electrotehnice) ş.a..

Transilvania de nord este cedată Ungariei horthyste în urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Aradul este şi el ocupat, în septembrie 1940, şi va fi eliberat de ostaşii români în septembrie 1944.

După cel de-al Doilea Război Mondial, Aradul se dezvoltă în continuare ca centru industrial, apărând şi noi activităţi industriale, unele unice în România, cum ar fi fabrica Arădeanca, producătoare de păpuşi (1959), şi fabrica Victoria, producătoare de ceasuri (1962).

A fost declarat municipiu la 17 februarie 1968. La recensământul populaţiei din 2011, municipiul Arad avea 159.074 locuitori.

Aradul s-a alăturat, printre primele oraşe, revoltei anticomuniste izbucnite în municipiul Timişoara în decembrie 1989. La 15 decembrie 1994, municipiul Arad a fost declarat, de Parlamentul României, oraş-martir.

În Arad este reînfiinţat învăţământul superior, prin Universitatea de Vest “Vasile Goldiş”, în 1990, şi Universitatea “Aurel Vlaicu”, în 1991. De asemenea, Aradul devine şi un important pol de atracţie pentru investitori. Una dintre cele mai reprezentative companii din Arad este ASTRA Vagoane Călători.

Primaria-Arad

Primăria municipiului Arad

Dintre obiectivele de interes cultural sau turistic amintim: Complexul Muzeal Arad (cu secţii de istorie, ştiinţele naturii, artă); Teatrul de Stat (înfiinţat în 1948); Filarmonica de Stat (înfiinţată în 1948); Casa memorială “Vasile Goldiş”; Hotel Ardealul (1841), unde au concertat Franz Liszt în 1846, Johann Strauss-fiul în 1847 şi Johannes Brahms în 1879; Teatrul Vechi, cel mai vechi teatru din România – 1817; Cetatea Aradului, construită între anii 1762-1783, în stil Vauban.

Iubitorii de arhitectură pot admira clădiri construite în stil baroc, renascentist, eclectic, clasic, neogotic sau secession: Palatul Administrativ, Palatul Cenad, Palatul Neumann, Palatul de Justiţie, Palatul Finanţelor, Casa Kelemen, Banca Naţională, Palatul Szantay, Palatul Bohuş, Palatul Cultural.

Dintre monumente amintim: Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial (1958), Statuia soldaţilor martiri ai Revoluţiei din 1989 (1994), Monumentul Revoluţiei din decembrie 1989 (1999), Statuia lui Vasile Goldiş (2000) etc.

Aradul are şi numeroase lăcaşe de cult cu valoare istorică: Catedrala “Sf. Anton de Padova”, de cult romano-catolic (1904); Biserica Reformată (1852); Catedrala “Naşterea Sf. Ioan Botezătorul”, de cult ortodox (1865); Biserica sârbească “Sf. Petru şi Pavel”, de cult ortodox (1702, modificată în 1822); Sinagoga neologă (1834); Biserica Roşie, de cult evanghelic-luteran (1906); Biserica “Numele preasfânt al Sf. Fecioare Maria”, cult romano-catolic (1821); Biserica “Sf. Mc. Gheorghe”, cult ortodox (1845) ş.a. (Text: Agerpres, Foto:  aradon.ro, vestic.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *