ARAD: Cetatea Aradului

Cetatea Aradului

Cetatea Aradului se află pe un fel de peninsulă făcută de râul Mureş în cursul său lin, într-un loc strategic de prim rang, aşezat la întretăierea a două foarte importante drumuri comerciale, unul care duce din Câmpia de Vest spre Transilvania şi altul, care vine de la nord, dinspre Oradea şi Satu Mare, făcând legătura cu Timişoara şi calea fluvială oferită de Dunăre.

Locul a fost observat şi de către generalii Împărătesei Maria Tereza care, luând în considerare necesităţile militare într-o regiune de curând cucerită şi încă instabilă, i-au propus construirea unei fortăreţe de tip Vauban.

După cum susţine directorul Complexului Muzeal Arad, dr. Peter Hugel, din documentele vremii reiese că lucrările de construcţie au început în anul 1762 şi au durat până în 1783, desfăşurându-se sub supravegherea şi după planurile elaborate de arhitectul militar austriac Filip Ferdinand Harsch.

Planul cetăţii în formă stelată cu şase bastioane, se înscrie printre construcţiile de tip Vauban din faza târzie, ce încheie totodată şi evoluţia sistemelor stelare din Transilvania. Zidurile, aşezate pe trei rânduri, au fost construite din cărămidă şi au fost umplute cu pământ, grosimea lor fiind în jur de trei metri. La acea vreme, zidurile au fost înconjurate de un şanţ umplut cu apă din Mureş, mărginit spre exterior de un mic val de pământ.

“În acest tip de fortificaţie, unghiurile sub care sunt construite zidurile sunt astfel calculate încât proiectilele de artilerie să poată fi deviate prin ricoşeu iar pământul de umplutură atenuează forţa exploziilor. Circumferinţa zidurilor cetăţii arădene, care au fost prevăzute cu bastioane de tip cavaler, flancate de redute pentagonale, este de 3.180 metri. Bastioanele aveau 296 guri de foc”, a declarat dr. Peter Hugel.

În interiorul cetăţii au fost ridicate trei corpuri principale de clădiri, care cuprindeau comandamentul, garda cetăţii şi mănăstirea-spital, aceasta din urmă incluzând şi biserica în stil baroc, care, în prezent, este în stare de ruină. Ultimii patru călugări dedicaţi Sf. Ioan de Capistrano au locuit în această mănăstire până în 1861.

harta-veche-cetatea-aradului

Pentru edificarea cetăţii, guvernul austriac imperial a cheltuit peste trei milioane de florini, o sumă foarte mare pentru acea vreme. Din datele vremii, reiese că la ridicarea cetăţii au participat peste 1500 de familii din împrejurimi, impunându-se totodată, pentru a face loc construcţiei, dărâmarea a 169 de case.

Această solidă fortificaţie, care a găzduit tot timpul o garnizoană militară, nu şi-a împlinit atribuţiile de apărare a imperiului în faţa unui inamic extern, ci a fost pusă în valoare doar în confruntarea cu ‘inamicul’ intern, armata revoluţionară maghiară, în timpul revoluţiei de la 1848-1849, când cetatea a fost asediată timp de nouă luni, între octombrie 1848 – iunie 1849.

În schimb, a fost folosită ca închisoare militară, fiind internaţi acolo numeroşi revoluţionari, inclusiv cei 13 generali martiri, capi ai Revoluţiei de la 1848 – 1849, executaţi în data de 6 octombrie 1849, de autorităţile militare austriece, pe un teren situat în imediata apropiere a cetăţii. Tot în Cetatea Aradului a fost întemniţat, pentru o vreme, şi revoluţionarul român Eftimie Murgu.

Primii militari care au fost internaţi în fortăreaţa Aradului au fost aduşi în anul 1794; este vorba de 1200 soldaţi francezi din armatele revoluţionare, care au făcut cunoştinţă cu viaţa de prizonierat pe pământ arădean. După mai mult de un veac, au ajuns aici soldaţii turci luaţi prizonieri în Bosnia, în anul 1881, aceştia cunoscând îndeaproape şi ei, umezeala celulelor şi rigorile regimului de detenţie.

În timpul primului război mondial, în Cetatea Aradului a luat fiinţă un lagăr în care au fost internaţi mii de prizonieri sârbi. Din cauza tifosului şi a relelor tratamente care le-au fost aplicate, au murit nu mai puţin de 4317 dintre aceştia, care au fost înmormântaţi în mai multe gropi comune din cimitirul Pomenirea. În memoria prizonierilor sârbi, lângă poarta de la intrarea în cetate, a fost pusă o placă comemorativă.

Cel mai celebru prizonier al închisorii din cetate a fost Gavrilo Princip, care l-a asasinat, la Sarajevo, în data de 28 iunie 1914, pe principele moştenitor al coroanei Austro-Ungare, Franz Ferdinand, în atentatul ce a constituit motivul imediat al izbucnirii primului război mondial.

Biserica_franciscana_din_cetatea_Aradului

Biserica franciscană din interiorul Cetăţii Aradului

În perioada interbelică, cetatea a fost folosită ca garnizoană a Aradului. Între alte unităţi a găzduit Regimentul 93 infanterie care, împreună cu celelalte unităţi din cadrul Diviziei 1 infanterie română a participat la campania din Uniunea Sovietică, fiind stabilit pe poziţii în Stepa Kalmâcă, din sudul Stalingradului.

În noiembrie 1942, Divizia 1 infanterie a suportat atacul principal dat de două armate sovietice, pierzându-şi viaţa în acele lupte numeroşi soldaţi şi ofiţeri ai Regimentului 93, încartiurit în Cetatea Aradului.

După armistiţiul încheiat de România în septembrie 1944 şi ocuparea Aradului, în cetate a fost încartiruită o unitate de tancuri sovietică care a rămas pe poziţii până în anul 1958, când trupele URSS au fost retrase din întreaga ţară.

Plecarea ruşilor nu a însemnat însă şi trecerea Cetăţii Aradului în circuitul civil, pentru că locul sovieticilor a fost luat de un regiment românesc de tancuri, pe structura căruia, în cadrul procesului de restructurare şi modernizare a armatei în anul 1995, a luat fiinţă Batalionul 191 infanterie “Colonel Radu Golescu”.

În octombrie 1997, Batalionul 191 infanterie, cu garnizoana în cetatea Aradului, a fost nominalizat pentru constituirea Batalionului Mixt Româno-Ungar de Menţinere a Păcii, împreună cu Batalionul 62 infanterie mecanizată din Hodmezovasarhely, batalion care a devenit operaţional începând cu anul 1999.

“După anul 2000, municipalitatea arădeană a solicitat în repetate rânduri introducerea în circuitul civil a cetăţii, fiind întocmite studii pentru valorificarea turistică şi culturală a locaţiei. Până în prezent, demersurile nu au putut fi finalizate din cauza rezistenţei Ministerului Apărării, care invocă lipsa banilor pentru amenajarea unor noi spaţii de încartiruire a unităţii, aşa că cetatea tip Vauban a Aradului, cu o vechime de 250 de ani, găzduieşte şi la început de mileniu trei o garnizoană militară, caz unic în Europa. În prezent, demersurile făcute de autorităţile locale sunt şi mai intense, cetatea fiind considerată ‘asul din mânecă’ al acestora, pentru investirea Aradului drept Capitală Cultural Europeană 2021”, a subliniat dr. Peter Hugel, directorul Complexului Muzeal Arad. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org,cetatea-aradului.eu, vestic.ro)

One thought on “ARAD: Cetatea Aradului

  1. Bojidar Panici

    Afirmaţia cum că Gavrilo Princip (se pronunţă Prinţip) ar fi fost întemniţat în Cetatea Aradului trebuie argumentată cu trimitere la surse bibliografice demne de încredere, la documente de arhivă autentice. Cine dintre istoricii români sau străini afirmă acestă, unde, în ce lucrare?
    Imediat după atentatul din 28 iunie 1914 Gavrilo Princip a fost arestat şi încarcerat la Penitenciarul din Sarajevo. Procesul a avut loc la Tribunalul din Sarajevo, între 12 – 23 octombrie 1914. Deorece nu îndeplinse vârsta majoratului, nu i s-a dat sentinţa capitală. A fost condamnat la 20 de ani de temniţa grea, deportat în Cehia şi întemniţat în Cetatea Terezin. Datorita condiţiilor de detenţie moare la Terezin la 28 aprilie 1918. Gavrilo Princip nu a fost întemniţat în Cetatea Aradului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *