Antoni Gaudi, cel mai remarcabil arhitect modernist

Antoni_gaudiŞapte edificii construite de arhitectul Antoni Gaudi (1852-1926) în/sau lângă Barcelona, Spania, depun mărturie în privinţa contribuţiei creatoare excepţionale a acestuia la dezvoltarea arhitecturii şi a tehnologiei în domeniul construcţiilor, la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, potrivit UNESCO.

Clădiri aflate în patrimoniul UNESCO sunt: Parcul Güell; Palatul Güel; Casa Mila; Casa Vicens; faţada Naşterii şi cripta Sagrada Familia; Casa Batllo; cripta din Colonia Guell. Monumentele prezintă un stil eclectic, dar şi foarte personal al lui Antoni Gaudi, pe care l-a folosit din plin în arhitectură, design-ul şi amenajarea grădinilor, în sculptură şi în toate artele decorative.

Lucrările lui Antoni Gaudi sunt parte a patrimoniului arhitectural al timpurilor moderne. În realizarea lor, Gaudi s-a bazat pe de o parte pe sursele tradiţionale catalane, iar pe de altă parte a avut în vedere progresul tehnic şi ştiinţific al industriei moderne.

Opera lui Gaudi este o reflectare a diferitelor valori care aparţineau curentelor artistice şi culturale ale timpului său, însă are un caracter unic şi singular. De fapt, lucrările sale sunt asociate mai ales cu modernismul. În acest sens, Gaudi poate fi considerat ca fiind cel mai reprezentativ şi remarcabil arhitect modernist. Gaudi a anticipat şi a influenţat mult forme şi tehnici care aparţin secolului XX.

Antoni Gaudi s-a născut pe 25 iunie 1852, în Catalonia, pe coasta mediteraneană a Spaniei. A afişat de timpuriu un interes deosebit pentru arhitectură. În anii 1869-1870 a început studiul în acest domeniu, la Barcelona, centrul politic şi cultural al Cataloniei precum şi cel mai modern oraş din Spania.

A absolvit opt ani mai târziu, timp în care a efectuat şi serviciul militar, potrivit www.britannica.com.

casa Batllo

Stilul lui Gaudi în arhitectură a trecut prin mai multe faze. După terminarea Școlii de Arhitectură din Barcelona, a dezvoltat foarte repede un mod de compunere prin intermediul unor juxtapuneri ale maselor geometrice, ale căror suprafeţe au fost animate cu cărămidă cu model sau piatră, plăci ceramice şi confecţii metalice.

Efectul general a fost maur sau mudéjar. Exemple ale stilului său mudéjar sunt Casa Vicens (1878-1880); El Capricho (1883-1885); Estate Güel şi Palatul Güel.

În continuare, Gaudi a experimentat stilul gotic, la Palatul episcopal din Astorga (1887-1893) şi la Casa de los Botines din Leon (1892-1894), şi baroc, la Casa Calvet din Barcelona (1898-1904). După 1902 a exclus însă din planurile sale artistice stilurile convenţionale.

Cu unele excepţii, clădirile lui Gaudi au devenit, în esenţă, reprezentări ale propriilor structuri şi materiale conţinute. În lucrările sale, Villa Bell Esguard (1900-1902) şi Guell Park (1900-1914), din Barcelona, şi la construcţia bisericii din Colonia Güel (1898-1915), a tins la un tip de structură care a ajuns să fie numit echilibrată, adică o structură destinată să stea pe cont propriu, în felul în care Antoni Gaudi s-a exprimat: “după cum stă un copac”.

Gaudi a aplicat sistemul său în Barcelona, la două clădiri multietajate: Casa Batlló (1904-1906), o renovare care încorporează elemente noi echilibrate, în special faţada, şi Casa Mila (1905-1910).

Sagrada Familia

Cea mai cunoscută lucrare a sa, Sagrada Familia (Sfânta Familie), a devenit pentru Antoni Gaudi un proiect care s-a extins de-a lungul întregii sale cariere.

A primit sarcina de a construi catedrala încă din 1883, dar nu a trăit să vadă finalizarea acestei construcţii. Pe măsură ce lucra la acest proiect, Gaudi a devenit din ce în ce mai pios; după 1910 a abandonat, practic, toate celelalte lucrări şi chiar el însuşi s-a retras şi a locuit în atelierul său.

În anul 1926 a suferit un accident, în timp traversa strada a fost lovit de un tramvai, a murit două zile mai târziu la spitalul săracilor din Barcelona, la 10 iunie, din cauza rănilor. După moartea lui Gaudi, au continuat lucrările la Sagrada Familia. În 2010, catedrala încă nefinalizată a fost sfinţită de papa Benedict al XVI-lea.

În desenele şi modelele sale pentru Sagrada Familia (numai un singur transept cu unul dintre cele patru turnuri a fost terminat înainte de moartea sa), Gaudi a îmbrăcat stilul de catedrală gotică într-un complex arhitectural de coloane elicoidale, bolţi şi pereţi laterali hiperboloizi şi un acoperiş care copleşeşte mintea şi întrece bizarele “scoici” din beton construite în întreaga lume în anii ’60 de către ingineri şi arhitecţi inspiraţi de Gaudi, menţionează site-ul citat.

Antoni Gaudi a fost ignorat în perioada anilor ’20 şi ’30, când stilul internaţional, stilul arhitectural care s-a dezvoltat în Europa şi Statele Unite în acei ani, a devenit tendinţa dominantă în arhitectura occidentală.

Prin anii ’60, a ajuns însă să fie venerat de către profesionişti şi profani deopotrivă pentru imaginaţia fără limite şi tenacitatea pe care le-a folosit pentru a ataca fiecare provocare de design cu care s-a confruntat. Antoni Gaudi a fost dedicat în totalitate arhitecturii, care pentru el era o însumare de multe alte arte. Viaţa sa personală şi cea profesională nu au avut graniţă, iar comentariile sale despre arta construcţiei sunt, în esenţă, aforisme despre arta de a trăi. (Text: Agerpres, Foto: en.wikipedia.org,.barcelona-tourist-guide.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *