Anna: două destine posibile ale femeii în România socialistă

O expoziţie inedită, care prezintă cele două posibile variante de viaţă ale unei femei născute la ţară, în România anilor ’20 – una în care paşii o duc către oraş, iar o alta în care ea rămâne mai departe în zona rurală, poate fi vizitată la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş.

Astfel, destinul Annei, personajul închipuit al expoziţiei, se suprapune peste un foarte important moment demografic experimentat de România, unde, în anii de după cel de-al doilea Război Mondial, peste 80 la sută din populaţie trăia la ţară, pentru ca apoi, în anii socialismului, să aibă loc o migrare importantă a maselor către oraş.

Cele două vieţi ale Annei reprezintă, împreună, o poveste prezentată dintr-o perspectivă expoziţională nouă faţă de cea clasică muzeală din România şi aceasta pentru că vizitatorul care decide să viziteze Expoziţia ‘Anna — destin de femeie în secolul al XX-lea’ nu priveşte nişte obiecte care au o poveste sau ascund un mister, aşa cum se obişnuieşte, ci urmăreşte o poveste spusă atât prin prisma destinului femeii, cât şi din perspectiva unor etape istorice.

‘Este o expoziţie aparte şi din punctul de vedere al muzeografilor şi din punctul de vedere al vizitatorului, care atunci când păşeşte în muzeu are nişte aşteptări. Dacă are răbdare să parcurgă istoricul familiei din care Anna face parte, este bulversat. Unii chiar se recunosc în aceste contexte de viaţă. Avem de-a face cu povestea şi nu neapărat cu obiectele. Obiectele ne ajută să spunem povestea. De această dată a fost ales un personaj, este un personaj imaginar, dar în care ne regăsim cu toţii. Anna are prezentate două destine posibile, unul în care rămâne la ţară, iar celălalt în care merge la oraş. Pe orice cale ar merge Anna, ajunge tot într-un bloc în comunism. Obiectele ni se par foarte familiare, muzeografii nu au pus accent pe obiecte, ci s-au folosit de ele pentru a crea ambientul şi contextul în care Anna îşi trăieşte viaţa’, a declarat Angela Pop, şefa Secţiei de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş.

Turiştii beneficiază de ghidaj audio în limbile română şi în maghiară, pentru a parcurge cele două poveşti de viaţă ale Annei, însă în expoziţie sunt prezentate şi imagini proiectate în anumite puncte cheie, astfel încât să reflecte dinamica vieţii de la ţară, însă şi obiceiurile orăşenilor.

Muzeograful Livia Marc ne-a însoţit în expoziţia amenajată, pe un traseu compus din mai multe săli, pentru a ne face mai atenţi la anumite detalii, lăsând-o pe Anna să îşi spună singură povestea.

“Era deja România în anii 20, când m-am născut. Eu, fiind cea mai mică, am fost crescută mai ales de copiii mai mari, ceea ce apoi s-a şi văzut. În ceea ce priveşte şcoala, am absolvit doar şcoala elementară deoarece, la fel ca pe surorile mele mai mari, m-a aşteptat treaba: prăşitul, adunatul fânului, torsul, ţesutul, iar cu animalele am avut veşnic de furcă. Nu-mi aduc aminte de prea multe lucruri, căci copilăria mea a ţinut doar câţiva ani. Dar ştiu un lucru, că împreună cu ceilalţi copii ne-am jucat foarte mult pe păşunea de gâşte din faţa casei noastre, după ploile de vară am frământat noroiul în faţa porţii, desculţă — iar tata striga într-una: ‘Hei, Annuska, treci din cale, te calcă caii, băi!’ Măcar de m-ar fi călcat!”, îşi începe Anna povestea, anunţând parcă urmarea dramatică.

Pentru că nu după multă vreme Anna a devenit o ‘fătucă arătoasă’, după cum singură descrie, iar joaca din noroiul din faţa porţii casei părinteşti se transformă în jocul din şura familiei lui Szilágyi Feri.

“Ce petrecere făcea Pikó şi trupa lui! Se distra lumea, se învârtea, flăcăii chiuiau şi ce râs te apuca când ţipa câte o fată mai gâdilicioasă. Flăcăii mai mari au început să-mi fure baticul brodat, tot mai des. Până la urmă am crezut în cântecul melancolic a lui Bandi Jóska, încât l-am însoţit în spatele şurii, în grădină. Când s-a întâmplat necazul el râdea, că el n-are nici o legătură. M-am dus acasă plângând şi tatăl meu, apucând cureaua, m-a bătut zdravăn. O vreme nu am avut curajul să mă duc nici după lapte, căci satul a început să vorbească: ‘ia uite, ce-a făcut Annuska’, ‘s-a rezolvat bine de tot’, ‘de aceea au crescut-o părinţii: tocmai cea mai mică s-a destrăbălat în aşa hal’. Degeaba mă rugam la Dumnezeu să ne ia viaţa. Mama a devenit mai tăcută. Se holba la burta mea — oare creşte? Tata a băut din ce în ce mai mult”, îşi continuă Anna povestea.

Acesta a fost momentul care i-a schimbat fetei destinul pentru totdeauna. Familia a apelat la o mătuşă care a scăpat-o de sarcină, însă ruşinea i-a rămas, iar cei din sat o ocoleau. Aşa că n-a avut de ales decât între două variante: fie să se mărite cu un fecior bătrân din sat, fie să meargă la oraş ca slujnică în casa unor bogătaşi.

Însă indiferent de varianta aleasă, la final ne dăm seama că femeia ajunge la acelaşi ghişeu comunist (fie de o parte, ca funcţionar, fie de cealaltă parte, ca şi contribuabil) şi în acelaşi apartament din prefabricate din beton.

În varianta care expune plecarea Annei la oraş, ca servitoare, în familia unui industriaş evreu, Weinberger Jakab, aceasta se îndeletnicea cu gătitul, spălatul şi curăţatul după copii şi oaspeţi. Curând însă cel de-al doilea Război Mondial bate la uşă, iar lumea Annei este din nou zguduită.

‘Îmi plăcea să şterg lucrurile scumpe, lucioase, să lustruiesc tacâmurile de argint, ceea ce eu nu văzusem până atunci. Pe când viaţa mea şi-ar fi regăsit un curs normal, a izbucnit războiul mondial, iar după multe necunoscute, într-o bună zi a ajuns la noi linia frontului. Casa uriaşă a domnului meu fusese prădată. Familia fusese luată de către nemţi, iar toate bunurile mobile de către ruşi. Nu i-am mai văzut niciodată”, povesteşte Anna.

Atunci, unul dintre vecini, care era ‘un fel de funcţionar’, şi care i-a spus tinerei că se clădeşte o lume nouă, în care viitorul va fi o Uniune Populară, i-a găsit Annei de muncă într-un birou, pentru că aveau nevoie de oameni ca ea, care ştiau să scrie şi să citească.

Biroul a fost aranjat în casa Salamon din centrul oraşului, iar comitetul format din fii ai poporului a trecut la treabă… De dimineaţă până seara am scris la liste, am copiat tabele şi doar acum mi-am dat seama cât de mult pământ a fost luat de către chiaburi de la sărmanul popor. Mai târziu m-am dus şi în sate, să fac muncă de informare de la om la om, însă cei de modă veche nu au vrut să înţeleagă că tot ce fac eu se întâmplă pentru un viitor mai bun, un viitor al tuturor. Sigur că au fost unii contra, dar deşi dreptatea a fost de partea noastră, nimeni nu a îndrăznit să se confrunte cu colegii noştri de la Securitate. Unul dintre aceştia, cel care conducea duba neagră la deplasările pe din raion, mi-a adus în secret o blăniţă şi un lănţişor frumos şi mi-a promis şi nişte ciocolată. După aceea am aflat că are nevastă şi că dactilografa dinaintea mea a fost transferată la ţară din cauza lui”, mai povesteşte Anna.

Evident că biroul în care tânăra îşi desfăşura activitatea purta amprenta perioadei comuniste, cu tablouri şi însemne, mai avea o maşină de scris şi o lampă specifice epocii, precum şi un fişet metalic binecunoscut.

Ce-a de-a doua variantă a vieţii, în care se mărită cu feciorul bătrân al satului, o duce pe fată tot la acel ghişeu comunist, dar pentru a-şi preda terenul, în timpul colectivizării.

Timp de zece ani i-am purtat de grijă bărbatului meu neputincios, însă soarta mi-am asumat-o fără un cuvânt. Între timp a murit tatăl meu, apoi mama, iar fraţii şi surorile mele nici nu au vrut să audă de mine, aşa că am ajuns o persoană exclusă… Când mi-a murit bărbatul nu am avut ce să fac cu gospodăria. Nu peste mult timp Colectivul agricol s-a interesat de toată averea. Eu nu m-am opus, am predat totul, să ducă ce vor. Au şi sosit, au făcut un inventar şi au dus totul, de parcă ar fi fost de-al lor. Au adunat utilajele agricole, căruţa, ba chiar şi parul pentru paie. Totodată au cerut şi saci făcuţi de casă, respectiv sămânţă de semănat. Au măturat chiar şi şura! Nu am avut de ce să mai rămân în sat, toată lumea pleca, aşa am făcut şi eu şi am primit un loc de muncă la oraş. După atâţia ani de linişte, mi-a fost cam greu să mă obişnuiesc cu naveta şi cu sunetul maşinilor din fabrica textilă, dar m-am împăcat cu toate acestea. Au fost şi clipe frumoase: pentru prima dată în viaţă am fost propriul meu stăpân, cu salariu de la stat, şi am avut şi colegi buni, care veneau tot de la ţară. Ce am fi putut să facem? Am ovaţionat împreună această lume nouă’, ne-a spus Anna.

Ambele variante ale vieţii au dus-o pe Anna într-un bloc comunist, din care nu lipseşte clasica mobilă de bucătărie — alb cu verde — maşina de cusut, peştele de sticlă de pe televizor, bibelourile şi multe altele, în care şi-a petrecut viaţa, până la Revoluţia din 1989.

‘Eu aici îmi petrec bătrâneţea în acest bloc nou şi frumos, în confort orăşenesc. Nu mă mai doare capul pentru lemnul de foc, nu trebuie să mă duc la fântână după apă; primesc zahăr, pâine şi macaroane pe tichet, cât se dă pe raţie. Am muncit destul, am tăcut pentru partid şi pentru patria noastră în construire. Am greşit o singură dată în viaţă şi mi-am ispăşit pedeapsa bine de tot. Aş fi putut avea o viaţă mai fericită, însă mie şi pentru alte multe sute sau mii de femei aşa ne-a dat Dumnezeu, sau cum se spune mai nou, Soarta. Acum sunt deja pensionară. Ascult emisiuni la radio, mă uit la televizor. Chiar acum s-a spus că este mare circ la Timişoara şi la Bucureşti — uite că sunt unii, cărora nici această viaţă nu le place’, îşi încheia Anna povestea sa aparent banală, care punctează însă un alt moment crucial din istoria ultimului secol al României — Revoluţia din ’89.

Inedita expoziţie, care s-a bucurat de un mare succes la public, a fost realiză de designerul Baróti Hunor şi pe etnografii dr. Kinda István de la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe, dr. Miklós Zoltán, directorul Muzeul ‘Haáz Rezső’ din Odorheiu Secuiesc, dr. Salló Szilárd de la Muzeul Secuiesc al Ciucului, din Miercurea Ciuc, dr. Szőcs Levente, Muzeul ‘Tarisznyás Márton’ din Gheorgheni şi pe dr. Vajda András de la Universitatea Sapientia Târgu Mureş. (Text si foto: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *