ALBA: scurt istoric

Piatra Craivii alba iulia

Cetatea Dacică de la Piatra Craivii

Străveche vatră românească, locuită neîntrerupt din Neolitic (vestigii descoperite la Câlnic, Daia Română, Pianu, Tărtăria, Petreşti), cu urme de viaţă din Epoca Bronzului (Câlnic, Daia Română) şi din Epoca fierului (Ciumbrud), teritoriu pe care astăzi se află judeţul Alba a cunoscut o dezvoltare continuă în timpul dacilor, care aveau la Piatra Craivii una dintre cele mai puternice cetăţi (secolul al II-lea î.Hr.- secolul I d. Hr.).

Situat în centrul Daciei romane (în 106 d. Hr. acest ţinut, ca şi altele, a intrat în stăpânirea Imperiului Roman), teritoriul actualului judeţ Alba ocupa un loc însemnat datorită prezenţei celor trei drumuri ale legiunilor romane care-l străbăteau: unul spre Nord, către Napoca, unul spre Oescus – azi Ghighen în Bulgaria-, şi altul spre Sarmizegetusa, precum şi datorită existenţei aşezărilor numeroase şi mari ca Apulum (azi Alba Iulia), devenită capitala Daciei Apulensis, Brucla (azi Aiud), Ampelum (azi Zlatna), Alburnus Maior (azi Roşia Montană), Alburnus Minor (Abrud), Salinae (Ocna Mureş) ş.a. – ultimele patru aşezări fiind şi importante centre miniere.

După retragerea legiunilor şi a administraţiei romane din Dacia (271/275), populaţia daco-romană şi-a continuat viaţa neîntrerupt (descoperirile arheologice de la Obreja şi Alba Iulia datând din secolele II-IV şi III-VI şi cele de la Blandiana şi Ciumbrud – secolele IX-X dovedesc continuitatea populaţiei autohtone), viaţa orăşenească cunoscând o stagnare şi o oarecare decădere în timpul migraţiei popoarelor (secolele IV-VII).

Izvoarele scrise şi descoperirile arheologice dovedesc apariţia şi dezvoltarea, începând cu secolul al IX-lea, a unor puternice formaţiuni economice şi politice ale populaţiei autohtone româneşti pe teritoriul Transilvaniei, cum au fost voievodatele lui Gelu, Glad şi Ahtum.

Unul dintre ele a fost fără îndoială Alba Iulia, care a îndeplinit rolul de centru politic şi religios al unei formaţiuni statale incipiente româneşti, un voievodat, cunoscut sub numele de voievodatul de la Bălgrad, organizat pe locul unde s-a aflat în secolele II-III î. Hr. oraşul roman Apulum. În jurul acestui centru s-a format, la sfârşitul secolului al XII-lea, comitatul Albei. Amintit documentar în 1177, fiind unul dintre cele mai mari ale Transilvaniei. Din acesta, la începutul secolului al XVII-lea s-a format un comitat nou al Albei Superioare, spre deosebire de Alba Inferioară, ce cuprinde teritoriul aproximativ al judeţului Alba de astăzi.

Societatea medievală din Transilvania a cunoscut, în pofida presiunilor ocupanţilor, instituţiile autohtone româneşti ale voievodatului, cnezatelor şi obştilor săteşti. Documentele menţionează în secolele XIV-XVI pe cnezii şi juzii obştilor satelor româneşti din Munţii Apuseni, la Fileşti (1326), pe cnezii Cândea, Nicolae şi Roman de la Zlatna (1365), sau pe cneazul Nicolae, fiul lui Cândea. În secolul al XV-lea sunt amintiţi cnezii români de la Lupşa, Bucium, Abrud, Câmpeni etc.

Exploatarea la care au fost supuse obştile libere româneşti de către marea nobilime a generat numeroase nemulţumiri care au dus la izbucnirea mai multor mişcări ţărăneşti. Răscoala ţărănească de la Bobâlna din 1437 a cuprins părţile de nord ale judeţului Alba, oraşul Aiud şi satele de pe valea Mureşului, iar mai târziu iobagii români şi maghiari din părţile Trascăului au participat la mişcarea condusă de Gheorghe Doja, cucerind, în 1514, cetatea nobililor de Trascău.

În Evul Mediu ţinuturile actualului judeţ Alba au fost importante locuri de rezistenţă şi de luptă împotriva asupririi străine. La Sântimbru, în 1442, voievodul Iancu de Hunedoara l-a înfrânt pe Mezid Bei, devenind una dintre marile personalităţi, conducător neîntrecut de oşti din Europa.

Un rol însemnat în politica de apărare şi consolidare a legăturilor de unitate între ţările române l-au avut posesiunile domnilor Moldovei şi ai Ţării Româneşti în Transilvania, pornind de la Cetatea de Baltă care a fost feudă a lui Ştefan cel Mare, ca şi a urmaşilor lui, Bogdan, Ştefăniţă, Petru Rareş până la Alexandru Lăpuşneanu, Vinţu de Jos şi Vurpărul, feude ale domnilor Ţării Româneşti, începând cu Radu de la Afumaţi (1522-1529).

În urma înfrângerii Ungariei de către turci, la Mohacs în 1526, şi transformarea Budei în paşalâc turcesc, în 1541, Transilvania a devenit principat autonom, cu capitala la Alba-Iulia (pe la 1546).

La rândul său, Alba-Iulia a devenit, pentru un secol şi jumătate, cel mai important centru politic, cultural şi umanistic al principatului, locul de întâlnire al câtorva remarcabile şi răsunătoare evenimente istorice. În această calitate, oraşul Alba Iulia a primit în triumf pe învingătorul de la Şelimbăr, voievodul Mihai Viteazul.

De asemenea, Alba-Iulia a devenit cel mai important centru publicistic din Transilvania secolului al XVII-lea, prin tipografia domnească, atunci tiparniţa Bisericii Ortodoxe ridicată de Mihai Viteazul începând cu 1597, care a publicat numeroase cărţi în limba română, printre care şi Noul Testament de la Bălgrad în 1648, Bucoavna în 1699 (primul Abecedar din istoria educaţiei româneşti), dar şi alte 18 tipărituri româneşti. În prefaţa Noului testament de la Bălgrad, mitropolitul Simion Ştefan a dat expresie sentimentelor de unitate a tuturor românilor.

Pe lângă acestea, societatea medievală a lăsat moştenire pe pământurile judeţului Alba o serie de monumente de mare valoare artistică, dintre care amintim: cetăţile de piatră de la Câlnic, Colţeşti, Săsciori, Vurpăr, Gârbova şi fortificaţiile orăşeneşti de la Sebeş, Aiud şi Alba Iulia. Dintre monumentele de artă romanică amintim: catedrala romano-catolică din Alba Iulia, biserica evanghelică din Sebeş, bisericile din Cricău şi Cetatea de Baltă, iar dintre monumentele în stil gotic amintim biserica evanghelică din Sebeş, biserica reformată din Aiud, ca şi bisericile din Boz, Bălcaciu, Teiuiş şi Sântimbru. La acestea se adaugă o seamă de monumente româneşti foarte vechi, cum sunt biserica mănăstirii Râmeţ (secolul XIII), biserica veche din Geoagiu, ca şi cele din Zlatna, Gârboviţa etc. Pe lângă acestea, documentele vremii consemnează şi o serie de monumente în stilul Renaşterii, cum sunt castelele din Vinţu de Jos, Cetatea de Baltă şi Sânmiclăuş.

La începutul secolului al XVIII-lea, prin pacea de la Karlovitz (1699), Transilvania a fost înglobată în imperiul austriac. La Alba Iulia, peste vechile cetăţi s-a ridicat de către Carol al VI-lea, împăratul Austriei, între 1715-1738, marea cetate bastionară în stil Vauban, impresionant monument de artă militară.

Din secolul al XVIII-lea, Blajul a devenit, prin şcolile sale, cel mai important centru de cultură şi conştiinţă naţională a românilor din Transilvania. Inochentie Micu a avut meritul de a fi formulat, pentru prima dată, în faţa stărilor medievale învechite ale Transilvaniei, doleanţele economice, sociale, culturale şi politice ale poporului român. Corifeii Şcolii ardelene au preluat aceste idei, şi astfel au apărut primele sinteze ale istoriei noastre naţionale scrise de Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior.

Dubla subjugare, socială şi naţională, la care a fost supusă naţiunea română din Transilvania, a determinat apariţia unor puternice răscoale ţărăneşti. Cea mai importantă a fost cea din 1784 condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, înăbuşită de trupele austriece, cei trei fiind încarceraţi la Alba-Iulia, judecaţi şi apoi, condamnaţi la moarte, fiind traşi pe roată la 28 februarie 1785.

Marile mişcări sociale şi naţionale din secolul al XVIII-lea determină apariţia în Transilvania, în 1791, a primului program de luptă – Supplex Libellus Valachorum, ce cuprindea toate revendicările naţiunii române din Transilvania.

Oprimarea cruntă a iobagilor, a lucrătorilor din mine şi saline devenise insuportabilă în primele decenii ale secolului al XIX-lea, nefiind întâmplător faptul că revoluţia din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, a avut aici un viu şi puternic ecou.

Teritoriul judeţului Alba avea să constituie apoi un veritabil epicentru al revoluţiei de la 1848. La 30 aprilie 1848, la Blaj, a avut loc o primă adunare naţională românească, în cadrul căreia miile de participanţi au cerut desfiinţarea iobăgiei şi emanciparea naţiunii române. A urmat Marea Adunare de pe Câmpul Libertăţii din Blaj, din 3/15-5/17 mai 1848. Peste 40.000 de participanţi au adoptat un avansat program de revendicări, culminând cu abolirea iobăgiei, proclamarea independenţei naţiunii române şi protestarea contra uniunii arbitrare a Transilvaniei cu Ungaria. La Adunare au luat parte şi revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească, care au exclamat: “Noi vrem să ne unim cu Ţara!”

Hotărârea românilor de a-şi apăra dreptul la unire şi libertate s-a concretizat într-o serie de mari şi eroice realizări, între 1848 şi 1849, avându-l în prim-plan pe Avram Iancu – “Craiul Munţilor”. Atunci, în cetatea de piatră a Munţilor Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu, s-a instaurat o administraţie românească. Revoluţia din Transilvania este înăbuşită în vara lui 1849, de către habsburgi, moment care a culminat cu arestarea lui Avram Iancu în 1852.

Un ecou puternic în regiune l-a avut unirea Moldovei cu Ţara Românească în 1859.

În perioada războiului de independenţă 1877-1878, mulţi locuitori ai judeţului Alba au trecut clandestin munţii, înrolându-se în armata română ca voluntari. Marile manifestări de bucurie de la Blaj, Câmpeni şi Baia de Arieş, la vestea cuceririi Plevnei, întreaga stare de spirit a românilor în timpul războiului au dovedit solidaritatea cu lupta fraţilor de peste munţi, realitate exprimată în corespondenţa trimisă la 30 mai 1877 din Alba Iulia, Gazetei Transilvaniei: “Cauza ostaşului român e o cauză general română. Victoria lui e a întregii naţiuni, fie aceea risipită în oricare parte a lumii”.

Sfârşitul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie a anului 1918 s-a caracterizat, pe tot cuprinsul Transilvaniei, printr-o mişcare generală a maselor populare care au înlăturat cu desăvârşire vechile autorităţi austro-ungare. Crearea Consiliului Naţional Român Central, a consiliilor şi gărzilor naţionale locale a reprezentat un pas important în vederea împlinirii dorinţei unice a românilor, aceea a unirii într-un stat naţional unitar. Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 a decis, prin votul unanim al celor 1.228 de mandatari ai poporului român, unirea Transilvaniei cu România.

Acest moment a fost încununat la 15 octombrie 1922, în faţa Catedralei Reîntregirii din Alba Iulia, de ceremonia încoronării regelui Ferdinand şi a reginei Maria, fapt ce a simbolizat unirea tuturor provinciilor istorice româneşti, sub conducerea aceluiaşi monarh.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, luptele împotriva armatelor hitleriste au repercutat şi în acţiunile care au avut loc în judeţul Alba. Aici, în zilele insurecţiei, la Crăciunelul de Jos a fost capturat un tren german. Lupte au avut loc la: Balomir, Aiud, Ocna Mureş, Vinţu de Jos, Alba Iulia, Blaj, Petreşti şi în Munţii Apuseni.(Text: Agerpres, Foto: infopensiuni.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *