Mp3

ALBA: Peştera Scărişoara

Pestera-Scarisoara

Peştera Scărişoara sau Gheţarul de la Scărişoara, cea mai mare peşteră cu gheaţă din România, cu o vârstă de peste 3.000 de ani, este situată în Munţii Apuseni pe raza judeţului Albă, la 16 km de comună Scărişoara de la care şi-a luat numele şi de care aparţinea administrativ. În prezent aparţine comunei Gârda de Sus.

Declarată monument al naturii şi rezervaţie speologică, peştera este al doilea gheţar subteran ca mărime din lume după cel din Slovacia. Situată la o altitudine de 1.150 metri este renumită datorită prezenţei în interiorul ei a unui gheţar cu o suprafaţă de peste 5.000 metri pătraţi, cu grosime a stratului de gheaţă cuprinsă între 26 şi 37 metri.

Forma blocului de gheaţă se schimbă frecvent, întrucât odată cu încălzirea vremii se topeşte un strat de gheaţă gros de câţiva centimetri de la baza gheţarului, dar se reface în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafaţă. Deşi blocul de gheaţă dăinuie acolo de peste 3.000 de ani, se află într-o continuă evoluţie, oferind la fiecare câteva luni imagini diverse, spectaculoase. Chiar la intrare străjuieşte şi impresionează “Foca de gheaţă”.

Peştera Scărişoara face parte din sistemul carstic Gheţar – Ocoale – Dobreşti şi s-a format în timpul glaciaţiunii, când munţii în care este situată erau acoperiţi de zăpadă şi gheaţă, având o singură deschidere în partea de sus unde se formau curenţi de aer între suprafaţă şi peşteră permiţând astfel păstrarea gheţii.

Scarisoara1

Data descoperirii peşterii nu se cunoaşte cu exactitate, dar aceasta este menţionată în anul 1863 de către geograful austriac Adolt Schmidl care a făcut primele observaţii şi prima hartă a acesteia.

Cu o lungime totală de 750m din care vizitabil 250m, peştera are adâncime de 110m. Accesul în gheţar se face prin câteva scări metalice ancorate în stânci, ce facilitează intrarea vizitatorilor printr-un aven (gură, cavitate) cu diametrul de 60m şi adâncimea de 48m prin care se pătrunde în Sala Mare.

La baza avenului se găseşte poarta propriu-zisă a peşterii, de unde coboară un perete de gheaţă înclinat, lung de 20 m şi prelungit cu o galerie (68m) care coboară în pantă accentuată până la adâncimea de 105 de metri ajungând la Rezervaţia Mare a peşterii.

Această galerie cu limbi de gheaţă şi cu multe concreţiuni, aflată la adâncimea maximă a peşterii, a fost numită Galeria Maxim Pop. În dreapta planşeului Sălii Mari, se rupe ca într-un tobogan abrupt de gheaţă o sală denumită sugestiv “Biserică” datorită formaţiunilor de stalagmite de gheaţă care iau forma unor sfinţi, a unor lumânări aprinse şi chiar a Maicii Domnului. Aceasta este zona turistică, restul fiind rezervaţie Ştiinţifică, cu două sectoare distincte.

În latura din dreapta intrării în peşteră se află Rezervaţia Mică situată la picioarele unui perete vertical de gheaţă înalt de 15 m. Aici se găseşte Palatul Sânzienei, frumos concreţionat. Aspectul peşterii se schimbă total dincolo de aceste secţiuni, locul gheţii fiind luat de concreţiuni de o mare diversitate şi frumuseţe, o abundenţă de stalactite, stalagmite, coloane, draperii parietale, coralite, gururi… Aici pot fi văzute stalagmitele de gheaţă, dintre care unele au o existenţă permanentă iar altele care se topesc în cursul verii şi se refac în forme asemănătoare în lunile de iarnă.

Gheţarul de la Scărişoara, un loc de o frumuseţe extraordinară în inima Munţilor Apuseni, este un fenomen important pentru ştiinţă, îndeosebi prin complexul de fenomene datorat prezenţei gheţii şi structurii generale a peşterii: morfogeneză şi evoluţia formaţiunilor de gheaţă, stratificarea masivului de gheaţă etc.

Scarisoara2

Avenul (intrarea) oferă botaniştilor, prin flora sa variată, diferenţiată pe nivele, un interesant şi permanent teren de cercetare. Fauna cavernicolă este săracă, cei mai de seamă reprezentanţi fiind lilieci şi gândaci de 2-3mm numiţi “Pholeuonprozerpinae glaciale”. În Rezervaţia Mare a fost descoperit şi un schelet de Rupicapra – strămoşul caprei.

Peştera Scărişoara a fost studiată în anul 1938 de marele speolog Emil Racoviţa, care a declarat-o rezervaţie speologică – prima din ţara noastră.

În jurul peşterii s-au croit şi câteva legende care spun că în vremuri străvechi trăia aici un balaur, căruia sătenii i-au pus numele de Solomat. Acesta fura câte o fată frumoasă din sat fie în Noaptea de Anul Nou, fie în noaptea dinaintea Târgului de Fete de la Găina şi o ascundea în peşteră, într-un palat de gheaţă, care nu a fost vreodată văzut de localnici.

O altă legendă spune că în spatele formaţiunii de calcar din zonă, cunoscută sub denumirea “La Brazi”, se află două bazine care sunt mereu pline cu apă. În faţa acestor bazine, cel care se aşează în genunchi şi îşi pune o dorinţă, îşi descoperă capul şi bea apă direct cu buzele, îşi va vedea visul cu ochii. Dorinţa se îndeplineşte cu condiţia să fie respectat “ritualul” şi timp de un an, aceasta să nu fie dezvăluită nimănui. (Text: Agerpres, Foto:shutterstock.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *