ALBA: Blaj – “Fântână a românismului”

Colegiul-national-inocentiu-Micu-Klein

Colegiul Naţional Inocenţiu Micu-Klein

“Fântână a românismului”, oraşul Blaj, numit de Mihai Eminescu “Mica Romă”, este o localitate în care aproape fiecare clădire din zona centrală aminteşte de faptul că “De aici a răsărit soarele românilor”, după cum afirma Ion Heliade Rădulescu în 1843.
Orăşel de provincie, Blajul ocupă un loc aparte în sufletele românilor care îşi cunosc şi îşi respectă istoria. Oriunde ai călca în Blaj e aproape imposibil să nu găseşti o reprezentare a lucrurilor despre care ai citit în cărţile de istorie, spune primarul oraşului, Gheorghe Valentin Rotar.

“Locul unde s-a strigat odată destinul unui neam rămâne pentru posteritate un loc de pelerinaj”, spunea Octavian Goga despre Blaj. Cu toate că oraşul, centru al Bisericii Greco-Catolice, dispune şi de o aşezare geografică potrivită, în inima ţării, numărul turiştilor nu este, din păcate, atât de mare pe cât ar merita.

La Blaj s-a predat pentru prima dată în limba română şi tot aici au fost tipărite primele manuale româneşti. Tipografia, înfiinţată la sfârşitul secolului al XVII-lea la Alba Iulia, unde se afla atunci Mitropolia Transilvaniei, a fost transferată şi restaurată la Blaj în 1747.

Primele spectacole de teatru din ţară au fost organizate în 1761 tot la Blaj de către elevii şi studenţii teologi, care au întreprins un turneu la sate cu “Comedia ambulatoria”.

Tot în această aşezare a fost înfiinţată, în 1881, prima grădină botanică din lume pe lângă o şcoală secundară.

Vechi centru cultural, Blajul are merite deosebite în plan istoric, lingvistic şi de renaştere naţională. Aici s-au pus bazele unei culturi în limba naţională, în contextul unei stăpâniri străine. Ioan Micu Moldovan spunea despre Blaj că este “cel mai vechi cuib al deşteptării noastre naţionale”.

Prima_Scoala_Romaneasca-Blaj

Prima Şcoală Românească din Blaj

Oraşul a fost ridicat după un plan schiţat de însuşi Inocenţiu Micu Klein, întemeietorul Blajului românesc. Înainte de strămutarea la Blaj a reşedinţei episcopiei unite greco-catolice, în 1737, localitatea era doar un sat, calvinesc şi unguresc, numărând aproximativ 20 de familii. Doi ani mai târziu, în 1739, Blajul este declarat târg, oppidum, transformându-se curând într-un adevărat oraş.

Micu Klein a trasat străzile principale, a indicat locul pieţei, al catedralei, al mănăstirii, al reşedinţei episcopale, executate mai târziu, după planurile întocmite de arhitectul Curţii Imperiale, Ioan Martinelli.

În 1737, domeniul feudal al Blajului a fost cedat prin schimb de moşii Episcopiei Române Unite a Transilvaniei, în urma unor memorii înaintate lui Carol al VI-lea de către Inocenţiu Micu Klein. Episcopul a mutat aici reşedinţa episcopiei pentru a putea fi într-un contact mai strâns cu toţi credincioşii săi. De acum încolo, Blajul devine principalul centru cultural şi politic al românilor din Transilvania, la aceasta contribuind nu numai poziţia sa centrală, dar şi rolul jucat în lupta pentru eliberare naţională şi socială.

Încă de la intrarea în Blaj, la marginea nordică a oraşului, venind dinspre Târnăveni, pe DJ 107 B, pe “Drumul Vinului”, turiştii se pot opri la umbra Teiului lui Eminescu, aflat pe culmea dealului care domină oraşul. În iunie 1866, venit de la Cernăuţi, ajuns pe “Hula” Blajului, Eminescu a exclamat: “Te salut din inimă, mică Romă. Îţi mulţumesc, Dumnezeule, că m-ai ajutat să o pot vedea”.

Copacul, declarat monument al naturii, este îngrădit acum, iar alături este o inscripţie: “Lângă acest tei s-a oprit Mihai Eminescu în 1866 şi a salutat cu entuziasm Blajul, pe care de mult dorea să-l vadă”. Autorităţile locale au amenajat aici o zonă de belvedere.

La mică distanţă, străjuind oraşul, de pe un deal vizibil din orice punct al Blajului, se află “Crucea lui Avram Iancu”. Între 1820 şi 1822, locuitorii oraşului au ridicat o cruce înaltă de patru metri în semn de recunoştinţă faţă de episcopul Ioan Bob, care în timpul foametei din 1815 i-a ajutat pe ţărani cu cereale şi i-a iertat de datorii. În 1848 – 1849, Avram Iancu şi-a cantonat aici o unitate de moţi. In memoriam, crucea a fost denumită după el. Dinamitată de răuvoitori în 1908, monumentul a fost refăcut în 1915 din iniţiativa lui Ion Micu Moldovan.

Un alt loc care aminteşte de Avram Iancu este “Câmpia Libertăţii”, locul unde, în mai 1848, peste 40.000 de români transilvăneni au strigat “Noi vrem să ne unim cu Ţara”. În amintirea evenimentelor, doi ani mai târziu, elevii şi profesorii de la Blaj au ridicat pe locul tribunei adunării Piatra Libertăţii.

Tot aici s-au ţinut în 1911 serbările Semicentenarului ASTREI, iar Aurel Vlaicu a zburat cu avionul său deasupra mulţimii în număr de peste 30.000 de oameni.

Tot pe Câmpia Libertăţii, la 23 noiembrie 1918 a aterizat un avion Farman-40, care aducea vestea reintrării României în război pentru eliberarea Transilvaniei. Doi temerari, în plină iarnă, au zburat cu un avion cu carlinga deschisă şi cu instrumente de navigaţie rudimentare pentru a aduce mesajul Marelui Cartier General Român către Consiliul Naţional Român din Blaj, prin care se anunţa hotărârea Armatei Române de a trece Carpaţii.

În amintirea evenimentului din 1848, în 1973 a fost ridicat aici un complex monumental cu 24 de busturi de bronz ale paşoptiştilor, realizate de diferiţi sculptori. Patru ani mai târziu, a fost înălţată opera lui Ion Vlasiu, “Gloria”, monument din piatră înalt de 18 metri, alcătuit dintr-o poartă ce semnifică intrarea în istorie, în faţa căreia se află trei statui feminine identice, din bronz, cu laurii gloriei deasupra capului, simbolizând cele trei ţări româneşti. La baza monumentului sunt inscripţionate cuvintele: “Vrem să ne unim cu ţara!”. În urmă cu şase ani, au mai fost adăugate încă două busturi.

Bustul-Simion-Barnutiu

Bustul lui Simion Bărnuţiu din Piaţa 1848

Centrul istoric – Piaţa 1848, un parc în care se încrucişează câteva alei, este locul în care au avut loc adunările populare din 3 aprilie şi din 2/14 mai 1848. În centrul istoric se află unul dintre monumentele reprezentative ale Blajului – Catedrala “Sfânta Treime”, unde în 1997 a fost adus de la Roma sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale ctitorului său. În 1738, episcopul Micu Klein a încheiat un contract cu arhitectul vienez Martinelli pentru edificarea catedralei. Construită între 1741 şi 1748, în stil baroc, slujirea în biserică a început însă doar în 1765, după finalizarea iconostasului, pictat de sârbul Ştefan Tenetzky. Acesta a realizat şi cupola, sculptată în stil bizantin, dar şi cu elemente locale. În 1836 au fost adăugate cele două turnuri, dobândind aspectul de astăzi.

Nicolae Iorga spunea despre iconostas, lucrat în lemn de tei de către meşterul tâmplar Aldea din Târgu Mureş, între 1749 şi 1765, că este unul dintre cele mai mari şi mai frumoase din ţară.

În această catedrală şi-a rostit Simion Bărnuţiu, în 2 mai 1848, celebrul discurs devenit programul politic al românilor din Transilvania, despre care DD Roşca spunea că “este cea mai mare operă oratorică din istoria românilor”. Catedrala este înconjurată din trei părţi de clădirile fostei mănăstiri “Sfânta Treime”, opera aceluiaşi arhitect vienez Martinelli, fiind construită între 1741 şi 1747. Aici a fost deschisă, la 11 octombrie 1754, prima şcoală sistematică superioară din ţară cu limba de predare română. Piatra de temelie a acesteia a fost pusă de Inocenţiu Micu Klein, însă ea a fost terminată de urmaşul său, episcopul Petru Pavel Aron.

Alături se află o clădire mai nouă, vechiul internat de băieţi, numită şi “Internatul Văncean”, fiind ridicată sub episcopul Vancea, şi care acum adăposteşte un centru de plasament familial.

Pe clădirea din stânga catedralei se află o placă care aminteşte că “aici a fost găzduit ca elev marele poet Mihai Eminescu, în anul 1866”. În prezent, este sediul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică şi a Seminarului Arhidiecezan.

La doar câţiva metri distanţă de catedrală se găseşte “Bisericuţa grecilor”, construită pe locul unei vechi biserici de lemn, între 1760 şi 1770, denumită astfel după negustorii macedo-români care au contribuit financiar la înălţarea ei. În cimitirul bisericii, un adevărat Pantheon al Blajului, se găsesc mormintele lui Ioan Axente Sever, tribun al revoluţionarilor români la 1848, Ioan Rusu, întemeietorul geografiei ştiinţifice româneşti, mitropolitului Alexandru Şterca Şuluţiu, părintelui filologiei româneşti, Timotei Cipariu, şi al lui Ioan Micu Moldovan, autorul Pronunciamentului de la Blaj, întemeietorul vieţii economice româneşti din Transilvania.

În partea de sud-vest a Pieţii 1848 se află cea mai veche clădire din oraş, un vechi castel nobiliar, monument istoric şi de arhitectură. Începuturile construcţiei aparţin secolelor XIII-XIV, fiind complet refăcută în 1535 de către Georgiu Bagdi. Timp de aproape două secole, acest castel a funcţionat ca reşedinţă a diferiţilor feudali. Din 1737, clădirea a găzduit reşedinţa Episcopiei greco-catolice. În 1842, în timpul lui Ioan Lemeni, castelul a suferit unele reparaţii şi i s-a adăugat aripa de nord. În 1948, a fost transformat în şcoală cadastrală şi apoi în şcoală specială de învăţători. În prezent este reşedinţa Mitropoliei Greco-Catolice.

Biserica_Ortodoxa_Blaj

Biserica Ortodoxă (construită în anii 1920)

Alături se află Biblioteca documentară “Timotei Cipariu”, care funcţionează într-o clădire ridicată în 1760 şi care a găzduit iniţial mănăstirea Bunavestire. Aici au funcţionat Seminarul călugăraşilor, tipografia cu anexele sale, turnătoria de litere, legătoria de cărţi şi atelierul xilografilor. Tot aici a funcţionat şi cancelaria mitropolitană.

Pe latura vestică a Pieţii 1848 se află casa în care a locuit cea mai mare parte a vieţii sale marele erudit Timotei Cipariu (1805 – 1887) şi în care în prezent se află sediul ASTRA. Clădirea monumentală cu etaj alipită de casa lui Timotei Cipariu a adăpostit renumita biblioteca blăjeană ce cuprindea peste 70.000 de volume şi aproape o mie de manuscrise vechi.

În Blaj se află, în spatele catedralei, cea mai veche grădină botanică din lume organizată pe lângă şcolile secundare, fiind înfiinţată în 1881 prin “râvna” profesorului naturalist Alexandru Uilăcan. Are o importanţă documentară şi istorică, la conducerea ei aflându-se la un moment dat şi Alexandru Borza. În grădină se află peste cinci sute de specii, plante originare din toate continentele, de la agave şi aloe până la copacul de ginko biloba şi copacul lalea.

Printre monumentele naturii existente în Blaj se află, într-un complex natural şi antropic, în Parcul Avram Iancu, şi un stejar de peste 600 de ani, cunoscut şi sub numele de “Gorunul lui Avram Iancu”. Sub stejar, generalul Caraffa a dus tratative cu ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Apafi al II-lea, stabilind condiţiile de trecere a Transilvaniei în stăpânirea împăratului de la Viena, în 1687. Poartă numele lui Avram Iancu deoarece se spune că, în ultimii săi ani de viaţă, când acesta venea des la curtea prietenului său, mitropolitul Alexandru Şterca Şuluţiu, se adăpostea adeseori la umbra sa.

Într-una din casele situate pe bulevardul din oraş, pe frontispiciul căreia sunt pictate patru muze, reprezentând muzica, dansul, poezia şi literatura, creaţie a lui Anton Zeiller, a locuit compozitorul Iacob Mureşianu, profesor de muzică la Blaj între 1886 şi 1917.

În sensul giratoriului din capătul bulevardului este expusă statuia “Lupa Capitolina”, o copie a celebrei statui a Lupoaicei cu Romulus şi Remus.

După ce traversezi Podul minciunilor spre Hula Blajului, ajungi la una dintre cele mai impunătoare clădiri din oraş, care găzduieşte Colegiul Inochentie Micu Klein şi care a funcţionat iniţial ca şcoală normală pentru pregătirea viitoarelor învăţătoare. Terminată în 1929, clădirea s-a numit iniţial Institutul Recunoştinţei, amintind de contribuţia pe care au adus-o elevii şi locuitorii din Blaj şi împrejurimi la edificarea clădirii.

În spatele colegiului se află Capela arhiereilor, ridicată între 1925 şi 1937, sub mitropolitul Vasile Suciu, unde sunt îngropaţi mai mulţi episcopi şi mitropoliţi greco-catolici.

Orice turist care ajunge la Blaj ar trebui să viziteze şi Muzeul de Istorie “Augustin Bunea”. În inventarul muzeului se află peste 1.500 de exponate, printre care multe piese neolitice şi dacice, cum ar fi un altar dedicat lui Iupiter Optimus Maximus. Printre cele mai valoroase piese se află o tiparniţă de lemn, ce a aparţinut tipografiei lui Petru Pavel Aron.

În patrimoniul muzeului se găseşte şi cea mai veche carte tipărită la Blaj, în 1753, “Straşnic”, precum şi numeroase manuale şcolare şi matricole şcolare vechi de peste două sute de ani, certificate şcolare în original, dar şi o colecţie de zeci de icoane pe lemn din secolul al XVIII-lea. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *