Abonament gratuit la UNTOLD pentru cei care obţin nota 10 la BAC

Untold 

Festivalul Untold garantează şi în acest an petrecerea pentru toţi absolvenţii examenului de bacalaureat. Pentru că perfomanţa în educaţie trebuie permanent încurajată, campania “Bac de 10” se reia şi în acest an.

Toţi absolvenţii examenului de Bacalaureat care obţin nota 10 vor primi câte un abonament pentru cele patru zile la cel mai bun festival din Europa, UNTOLD.

Şi cei care promovează examenul vor avea reduceri substanţiale, şi anume 300 de lei plus taxe în loc de 450 de lei plus taxe (preţ final abonament). Artistul Tudor Chirilă s-a alăturat campaniei şi susţine performanţa în educaţie.

TUDOR CHIRILĂ

‘Eu cred că educaţia în toate formele ei şi în toate etapele ei este cea mai importantă parte în formarea unui om. Din păcate educaţia în România nu are o foarte mare susţinere, dar asta e o altă discuţie. Bac-ul este din nou o etapă şi este un moment simbolic în viaţa unui elev şi ar trebui să adune cam tot ce a învăţat el în liceu şi să devină examenul de maturitate. Pentru unii elevi educaţia se face cu stimulete, alţii învaţă pentru că aşa au simţit şi primit în familie. Nu cred că asta contează foarte mult. Important e să înveţi şi să rămâi cu ceva. Ideea că poţi traversa în viaţă ca o gâscă fără pene fără nimic, nu mi se pare cool. De aceea, eu salut această iniţiativă a celor de la UNTOLD care îi premiază pe copiii care-şi iau Bac-ul. Poate sună aşa ciudat, că ce e nevoie de stimulent? Da, câteodată se pare că e nevoie şi până la urmă mi se pare că e vorba despre un festival care se implică în viaţa educaţională şi chiar dacă o face sub forma asta mi se pare interesant. Mi se pare tare. Luaţi Bac-ul cu 10 şi mergeţi la UNTOLD şi faceţi-vă de cap sau luaţi-vă bacul şi aveţi reducere. Tare!’

ADRIAN CHEREJI, director de Marketing şi Comunicare UNTOLD

‘Bac de 10 este o campanie de care suntem foarte mândri. Vrem să susţinem performanţa în educaţie şi în tot acest timp ne-am preocupat să le putem oferi tinerilor variante cât mai creative de a-şi procura biletul la cel mai bun festival din Europa. Cu atât mai mult e interesant, cu cât dacă eşti un tânăr motivat, nu ai nevoie de bani ca să vii la festival ci doar să te pui cu burta pe carte’.

În campania de anul trecut 81 de absolvenţi care au promovat examenul de Bacalaureat cu nota 10 au primit abonamente cadou la cea mai tare petrecere a anului 2015, UNTOLD. Alţi peste 4500 de tineri au primit reducere de 100 de lei la abonament. Bianca Cucoş este unul dintre absolvenţii de 10 care a primit cadou din partea UNTOLD acces gratuit la cele patru zile la festival.

BIANCA CUCOȘ, absolvent de 10 promoţia 2015

‘Oricât de greu ar părea, eu am luptat şi am atins ceea ce mi-am dorit, nota maximă. Nu e imposibil să faci performanţa de a avea media 10 la bacalaureat. Trebuie doar să tii să îşi stabileşti priorităţile şi să te pregăteşti din timp. Nu poţi obţine rezultate bune fără muncă, însă munca îşi va fi răsplătită de UNTOLD, unde te vei putea relaxa şi distra la maxim, eliminând stresul acumulat.’

Toţi absolvenţii care doresc să participe la campanie pot să se preînregistreze incepând cu data de 9 iunie şi până pe data de 8 iulie, pe www.untold.com la secţiunea ‘Bac de 10’ unde pot obţine mai multe informaţii despre promoţie.

UNTOLD 2016 va avea loc în perioada 4-7 august, iar pe scenă vor urca peste 150 de artişti internaţionali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y’akoto.

UNTOLD a fost desemnat BEST MAJOR FESTIVAL în cadrul European Festival Awards 2015, eveniment ce a avut loc în Groningen, Olanda. O altă recunoaştere a venit din partea celui mai de seamă reprezentant naţional al industriei de marketing şi comunicare, International Advertising Association Romania (IAA) care a oferit festivalului titlul de Brandul Anului 2015. (Text: Agerpres, Foto: stirileprotv.ro)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *