97 de ani de la inaugurarea Operei Române

opera-romana-bucuresti-01

La 8 decembrie 1921 avea loc inaugurarea Operei Române din Bucureşti (azi Opera Naţională din Bucureşti), cu spectacolul ”Lohengrin” de Richard Wagner, montat de regizorul Adalbert Markowski, dirijor fiind George Enescu.

Opera Română din Bucureşti, a cărei instituţionalizare a avut loc la acea dată, îşi avea sediul atunci în vechea clădire a Teatrului Liric, situată lângă Cişmigiu.

Evoluţia teatrului liric românesc este marcată de câteva repere. Astfel, la 1/13 iunie 1836, elevii Școlii de muzică vocală, de declamaţie şi literatură a Societăţii Filarmonice din Bucureşti susţin primul spectacol de operă în limba română, cu ”Semiramida”, de Gioacchino Rossini. Printre eleve se afla şi viitoarea actriţă şi cântăreaţă Eufrosina Popescu, cea care, sub pseudonimul de Marcolini, a cântat pe scenele unor teatre muzicale din Europa, conform volumului ”Istoria României în date” (2003).

opera-romana-bucuresti-04

La 8/20 mai 1885 trupa română de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti, alcătuită din iniţiativa şi sub conducerea lui George Stephănescu (1843-1925), a dat primul spectacol în limba română cu opera ”Linda de Chamounix”, de Gaetano Donizetti. La 4 septembrie 1919 se înfiinţează la Bucureşti, Societatea ”Opera, artiştii asociaţi”, care la 22 septembrie acelaşi an a luat numele de Societatea lirică română ”Opera” şi care a stat la baza Operei Române de Stat (decembrie 1921). Primul director al acesteia a fost Scarlat Cocărăscu, iar debutul a avut loc la 17 martie 1920, în localul Teatrului Naţional, cu spectacolul ”Aida”.

La 9 ianuarie 1954 a avut loc inaugurarea clădirii Teatrului de Operă şi Balet (denumirea de atunci a instituţiei), al cărei arhitect este Octav Doicescu şi care este şi actualul sediu al Operei Naţionale Bucureşti.

opera-romana-bucuresti-03

În 1953, cu prilejul Festivalului Mondial al Tineretului şi Studenţilor, autorităţile statului au construit o nouă clădire destinată Operei, situată între Calea Plevnei şi Biserica Sfântul Elefterie, se menţiona într-un comunicat al Operei Naţionale Bucureşti prilejuit de aniversarea, la 9 ianuarie 2014, a 60 de ani de la inaugurarea clădirii.

”Înfiinţată încă din anul 1885, compania lirică română din Bucureşti, devenită teatru de stat în 1921, nu a avut, până în seara de 9 ianuarie 1954, un sediu conform cerinţelor genurilor de spectacol pe care le desfăşura. Până la acea dată, teatrul liric de pe malurile Dâmboviţei avusese statutul de chiriaş, printre spaţiile care îi găzduiau spectacolele numărându-se Teatrul Naţional de pe Calea Victoriei (distrus de bombardamentele din august 1944), teatru cu care adesea lupta pentru spaţiul de spectacol şi de repetiţii (iar uneori împărţea costumele şi decorurile), Teatrul Liric (fosta sală Leon Popescu) din Piaţa Walter Mărăcineanu, distrus de cutremurul din 1940, Teatrul Regina Maria, pe cheiul Dâmboviţei, în zona podului Mihai Vodă (astăzi demolate)”, se arată în comunicat.




În seara zilei de 9 ianuarie 1954 a avut loc spectacolul de gală cu opera ”Dama de pică” de Piotr Ilici Ceaikovski, urmat de o a doua reprezentaţie (pentru publicul larg), în 12 ianuarie. Spectacolul l-a avut la pupitrul dirijoral pe maestrul Egizio Massini, regizor fiind Vladimir G. Ciukov.

La 10 ianuarie 1954, balerinii Operei prezentau şi ei primul lor spectacol în noul sediu, cu ”Coppélia” de Léo Delibes, în coregrafia lui Anton Romanovski şi Oleg Danovski şi scenografia lui M. Rubinger şi Mac Constantinescu. În pragul deschiderii stagiunii 1953-1954, sub directoratul dirijorului Constantin Silvestri, trupa lirică bucureşteană era alcătuită din 73 de solişti de operă angajaţi, corpul de balet având 96 de dansatori, corul — 96 de artişti lirici, iar orchestra — 99 de artişti instrumentişti.

opera-romana-bucuresti-02

De-a lungul timpului s-au afirmat pe scena Operei Naţionale Bucureşti nume strălucite de cântăreţi, dirijori, balerini, scenografi şi regizori. Dintre cântăreţii români de operă care s-au afirmat inclusiv pe cele mai mari scene ale lumii amintim doar câteva nume: Elena Cernei, Magda Ianculescu, Ion Buzea, Viorica Cortez, Ileana Cotrubaş, Octav Enigărescu, Arta Florescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, Marina Krilovici, Iolanda Mărculescu, Victoria Bezetti, Valentin Teodorian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Teodora Lucaciu, David Ohanesian, Zenaida Pally, Iulia Buciuceanu, Lella Cincu, Ion Piso, Ladislau Konya, Maria Slătinaru Nistor, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Eduard Tumagian, Constantin Gabor, Vasile Martinoiu, Silvia Voinea ş.a. În domeniul baletului, printre cele mai celebre nume figurează Irinel Liciu, Gabriel Popescu, Valentina Massini, Sergiu Ștefanschi, Magdalena Popa, Ileana Iliescu, Elena Dacian, Marinel Ștefănescu, Ioan Tugearu ş.a.

La 8 decembrie 2016 a avut loc Gala Aniversară – 95 de ani de la Înfiinţarea (Instituţionalizarea) Operei Naţionale Bucureşti. (Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, agerpres.ro)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *