Mp3

75.317 autoturisme înmatriculate în primele 6 luni

autoturisme

Înmatriculările de autoturisme au crescut în România cu 19,2%, în intervalul ianuarie – iunie 2016, până la 175.317 unităţi, de la 147.139 unităţi, raportate în primele şase luni din 2015, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri, 5 august.
Conform statisticii, pe segmentul total de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor, se consemnează o creştere a înmatriculărilor noi de 4,9%, la 180.275 de unităţi.

Potrivit datelor INS, în trimestrul doi din acest an faţă de trimestrul anterior, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 4,9%, iar înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor cu 2,1%. Comparativ cu trimestrul doi din 2015, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 13,8% iar înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor s-au majorat cu 14,6%.

Statistica DRPCIV relevă faptul că parcul auto naţional din România însuma, la sfârşitul anului 2015, aproximativ 6,6 milioane de unităţi, în creştere cu 5,27% faţă de perioada similară a anului precedent, când număra 6,27 milioane de exemplare.

Din totalul vehiculelor care circulau pe drumurile naţionale la finele anului trecut, aproximativ 5,15 milioane de unităţi erau încadrate în categoria autoturismelor, în creştere cu 5,04%, comparativ cu anul 2014, când erau raportate 4,9 milioane de autoturisme.

La nivelul Bucureştiului erau înregistrate, la finele anului trecut, 1,19 milioane de autovehicule, dintre care 956.664 unităţi consemnate la categoria autoturisme.

La capitolul uzură, circa 2,56 milioane de maşini aveau o vechime mai mare de 12 ani, în scădere cu 12,31%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul 2014. De asemenea, aproximativ 1,89 de milioane de vehicule cuprinse în parcul auto naţional erau încadrate la o vechime cuprinsă între 6-10 ani, în timp ce 1,76 milioane de unităţi aveau un grad de uzură între 11-15 ani. În acelaşi timp, aproximativ 1,20 milioane de maşini erau mai vechi de 20 de ani.

Datele DRPCIV relevă faptul că, din totalul celor 5,15 milioane de autoturisme înmatriculate în România, 302.054 de exemplare se încadrau la o vechime de 0-2 ani, mai multe cu 52,7% faţă de datele publicate la finalul anului 2014, când erau consemnate 197.741 de unităţi. În plus, la nivel general, 3,48 milioane de români au preferat maşinile Diesel, iar 2,76 milioane pe cele pe benzină. (Text: Agerpres, Foto: auto-park.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *