Mp3

630 de ani de la prima atestare documentară a Mitropoliei Moldovei

cetatea-de-scaun-a-suceveiCetatea de scaun a Sucevei

Mitropolia Moldovei este atestată documentar pentru prima oară, într-un Manual de cancelarie bizantin în septembrie 1386. Dar se consideră, de fapt, că Mitropolia Moldovei a luat fiinţă, cu statut canonic recunoscut de Patriarhia ecumenică, înaintea acestei date, în perioada 1381-1386.

În Moldova, ca şi în cazul Ţării Româneşti, constituirea statului de sine stătător a făcut necesară organizarea ierarhiei bisericeşti. Se pare că primii ierarhi ortodocşi au avut reşedinţa la Rădăuţi, având drept catedrală ctitoria lui Bogdan I, cu hramul Sfântului Ierarh Nicolae.

Întâiul mitropolit al Moldovei a fost Iosif I, care a fost recunoscut însă de Patriarhia ecumenică abia la 26 iulie 1401. Domnitorul Petru Muşat (1375-1391) a cerut mitropolitului Antonie al Haliciului să hirotonisească doi ierarhi moldoveni. Unul dintre aceştia era Iosif, o rudă a domnitorului moldovean (Istoria Românilor — vol. IV).

În acelaşi timp, Petru Muşat a cerut Patriarhiei ecumenice, cărei îi era subordonată mitropolia Haliciului, recunoaşterea lui Iosif ca mitropolit al Sucevei, unde se mutase scaunul domnesc şi de asemenea recunoaşterea celuilalt ierarh ca episcop în scaunul de la Rădăuţi.

Se urmărea prin aceasta, de fapt, recunoaşterea din partea Patriarhiei ecumenice a independenţei statului românesc de la est de Carpaţi şi implicit a unei unităţi ecleziale canonice cu jurisdicţie administrativă în teritoriul său. Această cerere a fost satisfăcută, dar recunoaşterea unui ierarh local contravenea practicilor Patriarhiei ecumenice, care, atunci când aproba înfiinţarea unei unităţi ecleziale, îşi trimitea propriul ierarh.

Patriarhia s-a împotrivit recunoaşterii lui Iosif ca mitropolit la Suceava şi a hirotonit un grec pentru scaunul mitropolitan din Moldova, Teodosie, care a încercat să-şi ocupe scaunul în 1391. Petru Muşat a refuzat însă să-l primească în Moldova.

O nouă tentativă a Patriarhiei ecumenice de a trimite, în 1392, ca mitropolit în Moldova, pe un grec, Ieremia, a agravat conflictul dintre domnii Moldovei şi Patriarhie.

Succesorul lui Petru Muşat, Roman I (1391-1394), l-a silit pe mitropolitul grec, care venise în Moldova, să se întoarcă la sud de Dunăre. În acest context, pentru credincioşii din Moldova, domni, dregători şi cler, Patriarhia ecumenică a dat anatema (excludere din Biserică). Încercările domnitorului Ştefan I (1394-1399), succesorul lui Roman I, de a stinge conflictul cu Patriarhia nu au avut nici un rezultat. Dar nici încercările Patriarhiei ecumenice de la Constantinopol de a-şi impune proprii ierarhi în Moldova nu au avut succes.

Situaţia avea să-şi găsească rezolvare în vremea domniei lui Alexandrul cel Bun (1400-1432). Solia trimisă de el la Constantinopol a fost primită cu bunăvoinţă de patriarhul Matei I (1397-1410). La 26 iulie 1401, printr-o Gramata patriarhală şi o scrisoare către domnitorul Moldovei, patriarhul l-a recunoscut pe Iosif Muşat ca mitropolit al Moldovei, cu reşedinţa la Suceava. (Text: Agerpres, Foto: turism-360.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *