Mp3

5 ani de activitate a Soarelui în trei minute

Soare

Agenţia spaţială americană (NASA) a publicat un incredibil videoclip timelapse (tehnică de compresie a timpului), ce prezintă unele dintre cele mai remarcabile momente din activitatea Soarelui din ultimii cinci ani.

Filmul de trei minute, difuzat de NASA cu ocazia aniversării a cinci ani de activitate a observatorului spaţial Solar Dynamics Observatory (SDO), arată modul în care s-a schimbat suprafaţa Soarelui din iunie 2010 până în februarie 2015.

Se poate vedea cum Soarele îşi modifică culoarea, fapt explicat de NASA, prin lungimile de undă diferite luminii ultraviolete extreme, luminii ultraviolete şi luminii vizibile. Videoclipul surprinde, de asemenea, unele dintre cele mai mari pete solare care au fost observate pe suprafaţa planetei în ultimii 20 de ani.

SDO a captat câte o imagine a Soarelui din opt în opt ore timp de cinci ani, iar apoi s-a realizat comprimarea pentru a se obţine filmul de trei minute. Rezultatul este “o imagine clară fără precedent” a schimbărilor suprafeţei Soarelui de-a lungul respectivei perioade, după cum a precizat echipa care conduce misiunea SDO.

Solar Dynamics Observatory a fost lansat în februarie 2010 cu scopul de a-i ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă transformările Soarelui de-a lungul timpului. Pe baza datelor SDO au fost publicate peste 2.000 de lucrări ştiinţifice. ( Text: Agerpres, Foto: newsweek.com, Video: youtube.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *