16 ani de la recuperarea submarinului Kursk

kursk

La 10 octombrie 2001, epava submarinului nuclear rus Kursk a fost adusă la ţărm de către barja Giant-4, la mai mult de un an de la scufundarea sa pe fundul Mării Barents.

În urma unor serii de negocieri, la 19 mai 2001, Rusia a semnat proiectul pentru scoaterea la suprafaţă a submarinului nuclear, cu societatea olandeză “Mammoet Transport BV”, compania “Rubin”, în colaborare cu scafandri şi tehnicieni norvegieni şi britanici. Firma rusă de proiectare “Rubin”, cea care a construit Kursk, a participat, de asemenea, la elaborarea proiectului.

La operaţiunile de salvare a submarinului nuclear rus Kursk au participat nava “Mayo” şi barja Giant-4.

Nava norvegiană “Mayo” a plecat, la 6 iulie 2001, din Aberdeen (Scoţia) spre Marea Barents pentru a pregăti recuperarea submarinului nuclear, care s-a scufundat la 12 august 2000. “Mayo”, care avea la bord 16 scafandri şi era dotat cu cele mai sofisticate echipamente subacvatice, a efectuat o operaţiune fără precedent de aducere la suprafaţă a submarinului.

Întreaga operaţiune a fost demnă de Cartea Recordurilor: nimeni nu a mai încercat până la acea dată să ridice din adâncurile uneia dintre cele mai nesigure mări de pe pământ, de la o adâncime de 108 metri, un submarin de 18.000 tone, având la bord două reactoare nucleare şi 22 de rachete. Bugetul a fost pe măsură, 80 milioane dolari, iar operaţiunea era planificată să dureze până la 20 septembrie 2001, data la care încep furtunile de toamnă.

La 15 iulie 2001, nava norvegiană “Mayo” a început operaţiunea de ranfluare a submarinului, una dintre cele mai complexe acţiuni de acest gen care a durat până în octombrie 2001, fiind de multe ori întreruptă din cauza atât a condiţiilor tehnice, cât şi a celor meteorologice.

Spre mijlocul lunii septembrie, barja-ponton “Giant-4” de 35.000 de tone (140 m lungime şi 36 m lăţime), s-a poziţionat deasupra submarinului. La 10 octombrie 2001, a ridicat cele 18.000 tone ale acestuia, cu ajutorul a 26 de cabluri de oţel cântărind fiecare 22 de tone, fiecare cablu fiind compus din 54 corzi de oţel cu un diametru de 18 mm fiecare. Submarinul Kursk a fost sprijinit de două pontoane gigantice. Ranfluarea propriu-zisă a fost controlată centimetru cu centimetru de ordinatoare şi s-a desfăşurat pe parcursul a 15 ore. La operaţiune au participat nouă nave de luptă ruseşti şi peste 4.500 de militari.



Întreaga structură – Giant-4, Kursk şi pontoanele – a fost transportată, pe o distanţă de 135 km până la şantierul din Rosliakovo, în apropierea portului Murmansk din nordul Rusiei, unde a ajuns la, la 20 octombrie 2001, şi unde s-a desfăşurat partea cea mai tristă a operaţiunii, deschiderea sarcofagului colectiv cu corpurile neînsufleţite ale marinarilor.

Procurorul general al Rusiei, Vladimir Ustinov, a prezentat, la 26 iulie 2002, rezultatele definitive ale anchetei în cazul catastrofei de pe Kursk, confirmând că submarinul rusesc s-a scufundat în urma exploziei unei torpile. Majoritatea membrilor echipajului au fost ucişi de explozie, dar 23 au supravieţuit aproximativ opt ore de la producerea ei, murind apoi asfixiaţi din cauza incendiului izbucnit la bordul submarinului.

Procesul de recuperare şi identificare a cadavrelor marinarilor de pe submarinul nuclear Kursk, s-a încheiat la 17 mai 2002, ultimul cadavru identificat fiind cel al căpitanului şi comandantului submarinului, Ghennadi Liachin.

Conform concluziei Comisiei guvernamentale de anchetă, cauza morţii echipajului a fost explozia unei torpile din compartimentul din faţă al submarinului.

La 26 aprilie 2002, epava submarinului Kursk, a părăsit docul Rosliakovo, pentru ultima sa călătorie, fiind transportată la şantierul naval Snezhnogorsk, unde a fost dezmembrată de specialiştii uzinei militare Nerpa. Combustibilul nuclear din submarin a fost descărcat, iar întregul echipament reprelucrat şi vândut.

În memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în tragedia de pe submarinul Kursk, la 12 august 2002, la Moscova a fost inaugurat un monument de bronz, de cinci metri înălţime, reprezentând un marinar având la picioarele sale un submarin.

Istoria acestui submarin a început în 1992, când au fost demarate lucrările de construcţie, finalizate în 1994. Kursk a făcut parte din programul 949A Antey. Dotat cu rachete balistice nucleare, era cel mai mare submarin din clasa Oskar II, având o lungime de 155 de metri. Fiind cel mai mare submersibil construit, proiectanţii considerau că nu poate fi scufundat.

Construit din materiale speciale, putea fi cu greu detectat prin sistemul MAD (Magnetic Anomaly Detection). După ce a fost recepţionat de Marina rusă, submarinul Kursk a fost repartizat Flotei Nordice, iar în 1999 a efectuat o misiune de recunoaştere în Mediterană, în timpul campaniei de bombardamente a NATO asupra Iugoslaviei. În urma acestei misiuni, căpitanul Ghenadi Liacin a fost distins cu titlul de Erou al Rusiei.

La 12 august 2000, în timpul lansării unei torpile de manevră asupra crucişătorului Kirov, s-a produs o explozie cu forţa de 100 kg TNT, provocând un miniseism. La momentul exploziei, toate trapele care separau compartimentele submarinului erau deschise, ceea ce a determinat scufundarea rapidă în Marea Barents. Câţiva oameni de la bord au reuşit să se refugieze într-un compartiment, dar au decedat în scurt timp din cauza hipotermiei. Toţi cei aflaţi la bord, 44 ofiţeri şi 68 de marinari, şi-au pierdut viaţa(Text: Agerpres, Foto: Reuters , Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *