13 destinaţii din Europa perfecte pentru o excursie de Halloween

sedlec-osuar-01

Halloween-ul este o sărbătoare care devine din ce în ce mai populară în România, iar petrecerea din noaptea de 31 octombrie va fi cu siguranţă una extraordinară dacă va fi savurată alături de familie sau prieteni la una dintre petrecerile tematice organizate în cluburile din ţară.

Însă, pentru cei care îşi doresc să facă ceva memorabil, ce altă ocazie ar fi mai potrivită pentru a trăi din plin celebra sărbătoare păgână decât printr-o scurtă excursie într-un loc încărcat de mister? Iată 13 dintre cele mai potrivite destinaţii din Europa, asociate de multe ori cu supranaturalul, ideale pentru noaptea în care se spune că tărâmul fantastic se împleteşte cu lumea celor vii.

Osuarul de la Sedlec, Cehia

La circa 80 kilometri de Praga se află un loc desprins parcă dintr-un tărâm — osuarul de la Sedlec. Acesta este decorat cu oasele a circa 50.000 de persoane şi trebuie neapărat vizitat de Halloween, aminteşte all-that-is-interesting.com.

Praga este şi ea o destinaţie ofertantă din punct de vedere turistic tot timpul anului, însă de Halloween iese la iveală atmosfera magică, tainică şi evocativă. Oraşul gotic, cu o arhitectură uimitoare, cu străduţe şi clădiri cu aer medieval şi cotloane misterioase poate oferi senzaţii extreme de Halloween, în special dacă sunt vizitate vechiul cimitir evreiesc, Muzeul Instrumentelor de Tortură Medievală, Muzeul Fantomelor şi Legendelor, podul Charles cu statuile sale înfricoşătoare şi centrul vechi, potrivit travelaway.me. În plus, în Praga se organizează de Halloween o cursă inedită de alergare — Zombie Night Run — în seara de 29 octombrie.

Catacombele din Paris, Franţa

catacombe-paris

Oraşul Iubirii capătă o nouă însemnătate de Halloween fiind locul perfect pentru o vizită în inima misterului şi a atmosferei lugubre: Catacombele. Aflate în măruntaiele metropolei, aici se află şi osuarul (l’Ossuaire Municipal), un adevărat cimitir subteran în care sunt adăpostite rămăşiţele a şase milioane de oameni.

Turul durează 45 de minute şi acoperă circa 2 kilometri de tuneluri, o experienţă perfectă de Halloween, după cum recomandă independent.ie.

Castelul Orava, Slovacia

orava

Rivalul celebrului Castel Bran din ţara noastră, care ocupă locul 1 în majoritatea topurilor cu recomandări pentru petrecerea Halloweenului dedicate străinilor, este Castelul Orava din Slovacia. Și asta pentru că aici au fost turnate multe scene din celebrul film clasic din 1922 ”Nosferatu” de Friedrich Wilhelm Murnau.

Aşadar, o garanţie de necontestat a faptului că această alegere este una dintre cele mai înspăimântătoare din Europa, potrivit europeanbestdestinations.com.

Buncărul lui Hitler din Berlin, Germania

buncar-hitler

Berlinul este o capitală fascinantă la suprafaţă, dar plină de mistere în adâncuri. Printre acestea se numără şi reţeaua de buncăre construite de Hitler, un mini-oraş subteran care putea adăposti zeci de mii de persoane în timpul bombardamentelor şi care astăzi poate fi vizitat de turiştii atraşi de locuri cu lilieci şi pânze păianjen şi, poate, chiar şi cu fantome, după cum arată independent.ie.

Veneţia, Italia

venetia-noaptea

O destinaţie preferată în special în timpul celebrului carnaval anual, în care abundă romantismul şi intrigile amoroase, Veneţia are totuşi multe de oferit şi de Halloween. Clădirile sale vechi, atmosfera stranie de pe canale după lăsarea întunericului, abundenţa umbrelor proiectate pe apă în lumina lunii şi arhitectura uimitoare sunt perfecte pentru această ocazie. În plus, măştile şi balurile costumate sunt ”specialitatea casei”.

Nu degeaba ineditul oraş italian este considerat unul dintre cele mai înspăimântătoare din Europa de Halloween, potrivit europeanbestdestinations.com.

Barcelona, Spania

santa-eulalia-barcelona

Exuberanţă, petreceri îndrăzneţe, multiculturalitate, tradiţii, festivaluri exterioare, târguri, măşti, dovleci sculptaţi şi mai ales o arhitectură gotică. Iată ingredientele cu care Barcelona atrage numeroşi turişti de Halloween.

În plus, la 1 noiembrie, capitala catalană celebrează Festivalul castanelor — La Castanyada şi sărbătoarea mexicană Ziua Morţilor (Dia de los Muertos), subliniază travelaway.me. Aici se află şi catedrala Santa Eulalia (Catedral de la Santa Creu i Santa Eulŕlia) unde au fost omorâţi zeci de copii şi de refugiaţi, în timpul unui bombardament. Potrivit legendei, plânsetele lor încă se mai aud în acest loc, arată autoeurope.com.

Dealul Crucilor din Siauliai, Lituania

Hill of Crosses, Lithuania

Un deal din Lituania, pe care se află cel puţin 100.000 de cruci (după unele estimări chiar 500.000), reprezintă una dintre cele mai ciudate atracţii din Europa, perfectă pentru Halloween.

Însă doar ca imagine şi mai puţin ca încărcătură negativă, deoarece locul reprezintă un simbol al supravieţuirii catolicilor din această ţară ameninţaţi de Biserica ortodoxă rusă, în secolul XIX, şi de comunism, în secolul XX şi care fac pelerinaje aici începând din 1830, potrivit all-that-is-interesting.com. În 1993, Papa Ioan Paul al II-lea a făcut aici o vizită şi a declarat Dealul Crucilor loc al păcii, iubirii şi sacrificiului.

Londra, Marea Britanie

halloween-londra

Astăzi o capitală strălucitoare şi atrăgătoare, Londra are un trecut ce abundă în istorie, intrigi şi mistere, mărturie stând conacele vechi, temniţele obscure, bisericile cu alură fantomatică, cimitirele pline de poveşti şi străduţele pe care încă mai răsună parcă roţile caleştilor şi copitele cailor.

Aici este şi locul considerat unul dintre cele mai bântuite din lume, în care s-au petrecut numeroase crime, printre care şi cele ale lui Jack Spintecătorul, iar organizatorii de evenimente ştiu foarte bine să profite de toate acestea la 31 octombrie, după cum subliniază looknwalk.info.

Cripta capucinilor din Roma, Italia

cripta-cappuccini-roma

Cripta capucinilor (La Cripta dei Cappuccini) din Roma, situată sub biserica Santa Maria della Concezione dei Cappuccini, adăposteşte scheletele a 4.000 de călugări, transformate în obiecte ornamentale, potrivit looknwalk.info.

Edinburgh, Scoţia

edinburgh

Poate nici un alt oraş medieval din lume nu este mai aproape, din punct de vedere tradiţional, de Halloween decât Edinburgh. Străzile sale străvechi răsună încă de ecoul festivalului celtic Samhain, ce stă la baza sărbătorii păgâne, iar fantomele par să se ridice după fiecare colţ.

Atracţiile sunt pe toate gusturile, de la baruri care organizează petreceri tematice până la un castel, cripte şi clădiri în care au fost raportate, de-a lungul istoriei, activităţi paranormale, după cum arată travelaway.me.

Dublin, Irlanda

dublin

Ca şi Edinburgh, Dublin are un farmec aparte de Halloween. De la miile de felinare din dovleci sculptaţi până la multitudinea de evenimente, metropola este scăldată în noaptea sărbătorii de parade, carnavale şi obiceiuri străvechi, scrie travelaway.me.

De asemenea, sunt proiectate filme horror, sunt organizate focuri de artificii, dar şi tururi ghidate pentru amatorii de vânători de fantome, informează şi looknwalk.info.

Parcul Monştrilor, Bomarzo, Italia

bomarzo

Parcul Monştrilor din Bomarzo, aflat la circa 110 kilometri de Roma, este o destinaţie celebră de Halloween.

Acesta este un loc imens, extravagant, simbol al Italiei renascentiste, plin cu statui groteşti răspândite prin tot parcul şi care întruchipează diverşi monştri, tocmai buni pentru o imaginaţie bogată. Aşadar, un tărâm mitologic şi fantastic perfect, recomandat de europeanbestdestinations.com.

Pluckley, Marea Britanie

pluckley

Cuibărit între dealurile din Kent, în sud-estul Angliei, Pluckley este un orăşel vechi, cu aspect idilic, dar în care se spune că există 12 ”fantome oficiale”, după cum arată AFP. Se poate spune că aici este o adevărată Mecca pentru pasionaţii de legende şi vânătorii de fantome.(Text: Agerpres, Foto: sedlecossuary.com, viator.com, slovakia.com, en.wikipedia.org, twoupriders.com, getintravel.com, timeout.com, genteinviaggio.it)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *