Mp3

110 ani de “SOS”

Classic message in bottle from castaway reads simply S.O.S.

La 3 octombrie 1906, în cadrul celei de-a doua conferinţe de radio-telegrafie de la Berlin, a fost adoptat semnalul “SOS” ca semnal internaţional pentru cei aflaţi în primejdie. A intrat în vigoare în iulie 1908.

Originea semnalelor folosite pentru forţa majoră a rămas şi în zilele noastre necunoscută cu exactitate. Majoritatea persoanelor consideră, însă, că “SOS” este doar prescurtarea formulei “Save Our Ship” (Salvaţi-ne nava), semnal folosit îndeosebi pentru navigatori.

Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, toate ambarcaţiunile de pe mare, odată ce ieşeau din raza vizuală, rămâneau complet izolate de ţărm şi de celelalte nave. Vasele puteau naufragia şi nimeni nu avea cum să ia legătura cu portul. Nu se putea afla nimic despre personalul care se afla pe ele până în momentul în care ajungeau în alt port.

În ultimii ani ai secolului al XIX-lea, Guglielmo Marconi a făcut posibilă transmiterea de mesaje cu ajutorul telegrafului, notează site-ul www.telegraph-office.com. Constatând, însă, că telegrafia fără fir nu putea concura cu cea cu fir, Marconi şi-a concentrat studiile asupra posibilităţilor de comunicare între cei aflaţi pe vapoare şi cei din porturi, folosind codul Morse.

Odată cu inventarea telegrafului, navele aflate pe mare nu au mai fost izolate. În martie 1899, a fost folosit pentru prima dată telegraful de pe un vapor, cu scopul de a solicita ajutorul. Până în anul 1904, mai multe vase transatlantice au fost echipate cu telegraf. Orice fel de transmisiune de pe un vas către port era precedată de semnalul “CQ”.

La primul congres internaţional de telegrafie, care a avut loc în 1903, italienii au recomandat folosirea semnalului de urgenţă “SSSDDD”. “D” mai fusese folosit la nivel internaţional pentru a semnaliza un mesaj urgent, iar originea lui “S” nu este încă cunoscută, dar este posibil să provină de la prima literă a cuvântului “ship” (“ambarcaţiune”, în engleză). Această variantă nu a fost, însă, adoptată.

În 1904, compania Marconi a sugerat folosirea semnalului “CQD“, considerându-se, în mod eronat, că acestea ar fi iniţialele mesajului ce solicită intervenţie rapidă, “Come Quick Danger”. Numai că nu aceasta era explicaţia, “CQD” fiind de fapt o combinaţie între semnalul folosit iniţial, “CQ”, la care se adaugă “D” de la cuvântul “distress” (primejdie).

La cea de-a doua conferinţă de radio-telegrafie de la Berlin, din anul 1906, a fost din nou abordată această problemă. A fost, astfel, adoptat un nou semnal, şi anume “SOS”. Nu s-a precizat care este originea sa exactă, dar părerea generală era că acesta derivă de la semnalul “SOE”, folosit de germani pentru solicitările de informaţii. Nu se precizează, însă, dacă germanii folosiseră deja semnalul “SOS” pentru cei aflaţi în pericol, dar acesta fusese adoptat, împreună cu “SOE”, cu un an în urmă, la 1 aprilie 1905.

Existau, însă, şi alte teorii referitoare la originea termenului “SOS”, printre cele mai răspândite fiind aceea că acestea sunt iniţialele de la apelul “Save Our Ship”. Numai că, având în vedere originea germană a termenului, este foarte puţin probabil ca acestea să fie iniţialele unui cuvânt englezesc. “SOS” nu este, aşadar, un acronim al apelului “Save Our Ship”, ci a fost adoptat pentru că este foarte uşor de transmis prin codul Morse.

Cu toate că folosirea semnalului “SOS” a fost ratificată oficial în 1908, timp de câţiva ani a continuat să fie întrebuinţat semnalul “CQD”, îndeosebi în armata britanică, unde fusese iniţial propus. Treptat, semnalul “SOS” a început să fie folosit la scară largă, nu doar în mesajele telegrafice sau prin radio, ci prin orice alt mijloc de comunicare, pentru a semnala o situaţie primejdioasă.(Text: Agerpres, Foto: istockphoto.com, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *